Cunoașterea și ascultarea
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Când cineva este în stare să spună: chiar dacă drumul meu va fi rău, - eu tot pe el vreau să mă duc, - atunci e limpede că nu mai ai ce-i face.
Când cineva îți pune înainte părerea lui mai dinainte formată, împotriva oricărei păreri bune pe care i-ai arătat-o, acela cu cât îi vorbești mai mult despre calea cea bună, cu atâta se va împotrivi mai tare contra ei.
Și o va urî mai puternic
și va lupta contra ei mai înverșunat.
2 - Până când omul nu cunoaște neprihănirea lui Dumnezeu, - desigur nu e un nenorocit. Fiindcă nu se poate vorbi de o mântuire a cuiva, decât din clipa când începe să cunoască neprihănirea prin care Dumnezeu îi făgăduiește omului această mântuire.
Dar când omul refuză mijlocul mântuirii pus la îndemâna sa de către Dumnezeu și începe să-și construiască pentru asta el însuși un mijloc al lui,
atunci este un nebun, întocmai ca unul care ar refuza să se suie într-o corabie puternică pentru a trece marea, construindu-și el singur o bărcuță a lui, pentru asta...
Sau ca a unuia căzut într-o mlaștină, care refuză frânghia care i se aruncă spre salvare - și încearcă el să se scoată singur trăgându-se de părul capului său, ori de urechile cizmelor sale, spre a ieși afară...
3 - O, suflete drag, te rog nu refuza și nu disprețui îndrumarea lui Dumnezeu, nici sfaturile și chemările fraților tăi, care doresc salvarea și îndreptarea ta.
Nu-ți pune înainte părerea ta ca singura părere bună,
nici calea ta sau încredințările și învățăturile tale, ca singurele căi adevărate
- când ți se arată altele nespus mai bune... cele pe care au mers înaintașii sfinți,
cele dovedite drepte și adevărate prin roadele pe care le-au adus
și prin durata lor de-a lungul veacurilor.
4 - Hristos este sfârșitul Legii - și în înțelesul că nimeni nu trebuie să mai pună Legea lui Moise vreodată înaintea Lui.
Vremea Legii a trecut odată cu Venirea lui Hristos.
Vremea lunii a trecut odată cu venirea soarelui, după cum vremea călătoriei cu carul cu boi, a trecut odată cu venirea trăsurilor, a avionului, a mașinilor.
5 - Oricine s-ar întoarce acum la călătoria cu carul, ar fi nu numai un om pierdut, dar și un om nebun. Fiindcă și-ar irosi zadarnic și timpul și forțele sale, - în timp ce lângă el este un mijloc nespus mai bun, mai ușor, mai sigur și mai grabnic, de a ajunge la ținta dorită.
Iată dar ce fac acești oameni care doresc să reînvie iarăși umblarea prin poruncile Legii pentru a se mântui prin ele.
Ei seamănă cu niște copii care suflă într-un balon spart...
Sau cu niște oameni care încearcă să-l mai învie prin reanimare pe un om mort demult.
6 - Hristos a adus sfârșitul Legii. Și ce este sfârșit de Dumnezeu, aceea e sfârșit pe totdeauna. Oricât s-ar mai trudi cineva să-i mai prelungească viața.
Timpul Legii s-a sfârșit la Hristos. S-a sfârșit și gata!
Puterea Legii s-a sfârșit la Hristos. S-a sfârșit și nu mai este.
Mântuirea Legii s-a sfârșit la Hristos. S-a sfârșit și nu va mai fi niciodată.
De unde începe Hristos, nu mai este loc pentru nimeni altcineva.
De aceea cine nu-L primește pe El, nu va mai avea altă mântuire niciodată.
7 - Adevărata înțelepciune este a vedea adevărul dintr-o dată. Și adevărata credință este a primi adevărul ce l-ai cunoscut.
Când Dumnezeu ne pune la îndemână în dar o mântuire atât de mare prin dragostea și prin mila Sa față de noi, - cel mai potrivit lucru din partea fiecăruia dintre noi este să primim îndată acest dar Dumnezeiesc dar prin credință, fără să mai amânăm și să mai tot bâjbâim neîncrezători când în dreapta, când în stânga porții deschise, ci să intrăm îndată și fericiți prin poarta deschisă a acestei mântuiri slăvindu-L pe Mântuitorul care ne-a deschis-o, acolo unde era mai înainte un zid de netrecut.
8 - A predica despre Isus, poate orice profesionist al credinței, orice angajat plătit sau răsplătit, al unei confesiuni.
A face o vorbire sau o vorbărie religioasă, poate orice pomănar care umblă după foloasele ușoare și după câștigul milog...
Dar a mărturisi, nu poate decât unul care a fost mort și a înviat,
unul care a fost pierdut și a fost aflat,
unul care era rob chinuit de diavolul - și a fost răscumpărat, vindecat și eliberat de Hristos.
9 - Cuvântul mărturisitorului poartă în el însuși puterea încredințării adevărului.
În momentul când auzi o mărturisire adevărată, duhul acestei mărturii lucrează convingător asupra celui ce o ascultă.
Căci împreună cu mărturisirea gurii lucrează și lumina și lacrima ochilor.
Lucrează și vibrarea inimii, lucrează și strălucirea feței,
lucrează și căldura duhului...
Așa este mărturisirea cea adevărată. Așa va mărturisi unul care Îl are într-adevăr pe Isus în el ca Domn și Mântuitor personal.
10 - O adevărată mărturisire cu gura, are și întreaga participare a credinței din inimi...
Duhul din inimă va merge împreună cu cuvântul din gură.
Și atunci cuvintele vor fi și calde nu numai luminoase.
Vor avea și miez nu numai coajă.
Vor avea și simțire nu numai sunete.
11 - Ceea ce numai luminează dar nu încălzește
și are formă dar n-are și fond
și are numai sunet dar nu și simțire
- nu este și nu poate fi o mărturisire adevărată și vrednică de Hristos.
Și dacă nu este mărturisire - nu este viață.
Și dacă nu este viață - nu este nici Hristos.
Iar unde nu este Hristos - este pierzarea cea mai nenorocită.
12 - Înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere în primul rând forma unui lucru, ci miezul lui.
Se are în vedere ca amândouă aceste condiții ale mântuirii să fie îndeplinite. Și botezul și credința.
Nimeni care nu face una întâi și apoi pe cealaltă - să nu judece nici să nu disprețuiască pe altul care le-a făcut invers: întâi pe cea de a doua, apoi pe cea prima.
Când sămânța este semănată, - n-are prea mare importanță dacă vine întâi soarele peste ea, sau dacă vine ploaia. Însemnat lucru este să vină amândouă - fiindcă pentru a aduce rod, amândouă sunt necesare în aceeași măsură.
13 - La intrarea de drept prin botez în rândurile Bisericii lui Hristos se cere întâi mărturisirea cu gura... Ori a acelui care se botează, dacă este mare. Ori a părinților săi trupești și sufletești, dacă este mic.
Dar după aceea oricum i se cere și credința sa personală.
La mărturisirea cu gura se cere neapărat adăugată și credința cu inima. Adică predarea lui de fapt în slujba lui Hristos, prin nașterea din nou, prin convertirea sa, - după cum este poruncit! Câți în Hristos s-au botezat, în Hristos să se și îmbrace...
14 - Să dorim neîncetat această mântuire fericită.
Să muncim și să luptăm neîncetat pentru dobândirea ei, supunându-ne singuri la toate rânduielile cerute de primirea ei.
Ea este o cunună a vieții.
Un premiu ceresc.
O fericită și binecuvântată naștere și înfiere pe care ne-a dăruit-o Jertfa Mântuitorului nostru Isus.
Și ostenelile ascultării noastre de El.
15 - Darul bun primit - dar folosit rău, - poate fi și luat.
Nu am văzut noi oare că dacă omul îl folosește rău, Duhul Sfânt Își retrage participarea Sa de la lucrarea acelui om cu darul care îi fusese dat?
Ba da! Am văzut. Și poate vedea aceasta oricine are darul descoperirii darurilor și al roadelor lor!
16 - Cel dintâi și cel mai însemnat lucru este ca fiecare dintre noi să-și recunoască darul său și locul său și datoria sa cu acest dar, în slujba Lucrării lui Dumnezeu.
Odată ce fiecare ne-am cunoscut și ne-am recunoscut slujba la care am fost chemați, cu cea mai adâncă smerenie și curăție de inimă trebuie să ne ținem cu tărie statornică de slujba aceasta.
De slujirea aceasta, și nu de alta.
17 - Ce bine când fratele care a primit slujba învățăturii, se ține, în primul rând, el însuși și cu cea mai ascultătoare grijă, - de învățătura pe care o dă altora.
Când el însuși trăiește în primul rând, după îndrumările și sfaturile pe care le dă el celor pe care îi învață.
Adică împlinește el însuși primul, porunca pe care trebuie să ceară altora s-o împlinească.
18 - Când a fost oare mai multă nevoie de orientare sănătoasă în credință, de înțelepciune în învățătură și de statornicie în dragoste - ca acum?
Când a fost mai mare lipsă de unitate între frați, de armonie în felul de cunoștință și de credință între creștini?
Când au fost oare mai multe și mai felurite vânturile învățăturilor rele, aduse prin viclenia atâtor lucrători răi și prin șiretenia lor în atâtea mijloace de amăgire, - ca astăzi?
Atunci cum nu mai este nevoie de aceste daruri ale Duhului Sfânt?
Fericit cine le caută și le folosește bine.
19 - Nu din pricină că n-ar mai fi nevoie de aceste daruri - nu mai sunt ele astăzi.
Ci din pricină că sunt atât de puțini cei care să le folosească după voia lui Dumnezeu...
Și atât de mulți cei care le folosesc rău.
20 - Darurile Duhului Sfânt sunt și astăzi, - numai că ele nu mai sunt puse în slujba Domnului și nu mai sunt călăuzite de Duhul Sfânt.
Ci sunt puse în slujba omului și călăuzite de firea lui pământească.
De aceea ele n-au ca rod unitatea și sfințirea, ci au ca rod dezbinarea și păcatul.
Aceasta este urmarea neascultării de Cuvântul lui Dumnezeu... Și desigur nu poate avea un alt sfârșit decât osânda veșnică...
O Doamne Duhule Sfinte dă-ne Te rugăm totdeauna călăuzirea Ta puternică, spre a ști să folosim bine tot ce ne dai Tu.
Amin.