Poruncile lui Dumnezeu
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Cuvântul Domnului poruncește scurt și hotărât:
Cine îmbărbătează pe alții - să se țină de îmbărbătare.
Cine dă, - să dea cu inimă largă.
Cine cârmuiește - să cârmuiască cu râvnă,
fiecărei slujbe, datoria sa, limpede, hotărâtă, scurtă și poruncitoare ca un ordin pe câmpul de luptă.
Uneori vorba prea multă nu lămurește ci încurcă.
Atunci de ce nu înțelegem poruncile ostășești ale Domnului Oștirilor?
3 - De ce să ne fie atât de străină ordinea și ascultarea, disciplina și rânduiala poruncite atât de des și atât de hotărât fiecăruia dintre noi și tuturora, - de către Însuși Împăratul și Dumnezeul nostru Isus Hristos?
Ori ne-am înstrăinat noi oare atât de mult de Domnul nostru încât nici nu-I mai auzim glasul Său?
Ne-am deprins atât de mult cu felul lumesc al neorânduielii și neascultării, încât nu mai avem nici frică și nici rușine de Dumnezeul nostru?...
4 - Dacă ai o chemare grea, iubește-o și împlinește-o cu ascultare credincioasă, - și ea îți va deveni ușoară.
Dacă ai o chemare smerită, împlinește-o cu răbdare și cu mulțumire, așa cum a făcut și Domnul tău. Și ea îți va deveni înaltă.
Dacă ai o chemare înaltă, umilește-te, ca să poți fi înălțat la vremea răsplătirii.
Dacă ai o chemare lăudată, socotește-te nevrednic și departă de la tine orice ispită a mândriei diavolului aducându-ți mereu aminte că tot ce este înălțat în fața oamenilor este o urâciune înaintea lui Dumnezeu (Luca 16, 15).
5 - Dacă Duhul Adevărului are ca vrăjmaș puternic și plin de vicleșug pe duhul minciunii care va lucra împotriva Lui până la sfârșitul veacurilor prin tot felul de rătăciri, de împotriviri și de stricări
- tot la fel și Duhul Dragostei va avea ca vrăjmaș pe duhul dezbinării, care va stârni împotriva Lui cu toată viclenia și ura, tot felul de lupte, de apucături urâte, de tulburări și prefăcătorii, până la capătul lumii.
Orice ostaș al Adevărului și Dragostei - trebuie să le apere cu toată puterea sa pe acestea în lupta contra minciunii și a dezbinării.
6 - Dacă lupta împotriva adevărului începe cu răstălmăcirea lui, - lupta împotriva dragostei începe cu prefăcătoria ei.
Când inima s-a stricat prin vreun păcat ascuns de la curăția dragostei față de Hristos și față de frați,
- atunci sufletul care și-a stricat-o în loc să se îndrepte prin pocăință, începe să se prefacă, vorbind și cântând ca și cum el ar fi tot frate și tot bun.
De aceea puțini sunt cei care nu-i înșală prefăcătoria.
7 - Celui căzut în îngâmfare și prefăcătorie, în loc să-i pară rău că și-a pierdut dragostea adevărată și să caute să și-o recapete - se preface că o are... Vrea să pară că ține la frați, - dar el în realitate s-a rupt de ei și ține la alții...
De formă mai merge cu frații, dar de fapt el lucrează cu vrăjmașii și străinii...
Din când în când marțea se mai duce la adunarea fraților, dar duminica e la adunarea străinilor.
Cu vorba este încă printre frați, dar cu inima și cu fapta este trecut la străini.
8 - Dacă pentru o desfrânare trupească, - judecata fraților trebuie să fie grabnică și categorică, - cu cât mai hotărâtă și mai necruțătoare trebuie să fie această judecată față de o desfrânare sufletească!
Față de concubinajul duhovnicesc cu învățăturile străine, la care se dedau cei care nu mai sunt sinceri față de frați și curați în dragostea față de familia lor duhovnicească!
Față de aceștia Cuvântul Domnului nu promite nici un fel de îngăduință.
9 - Iată cum trebuie lucrat față de un astfel de prefăcut care după sute de încercări și după zeci de ani, se dovedește tot cu neputință de îndreptat:
- Cu cât va fi împins de spate afară cât mai repede și mai definitiv, - cu atât mai bine.
10 - Dacă nici Cuvântul lui Dumnezeu nu mai nădăjduiește nimic pentru cel dezbinat - oricine are o altfel de purtare față de el va păcătui împotriva adevărului și a dragostei dacă îl va mai îngădui în mijlocul adunării frățești.
Fiindcă el va căuta mereu nu să se îndrepte pe el ci să mai strice și pe alții, făcându-i ca el.
11 - Desigur că noi toți ne deosebim unul de altul cum se deosebește fiecare frunză dintr-un copac față de altă frunză... Și cum un fir de iarbă dintr-o câmpie se deosebește față de altul.
Căci în toată Lucrarea lui Dumnezeu, nu suntem doi absolut la fel. Dumnezeu n-a creat duplicate, ci numai unicate.
Fiecare suntem altfel, fiecare suntem unic în felul lui.
De aceea fiecare avem și un dar deosebit și o chemare deosebită. Un loc deosebit și o răspundere deosebită, în familia și adunarea Domnului.
12 - Dar cu toții avem datoria unui Țel comun.
Cu toții trebuie să avem o trăsătură comună,
un gând comun,
un duh comun,
o învățătură comună și o dragoste comună.
Acest țel comun trebuie să fie slăvirea lui Dumnezeu și binele de-aproapelui.
Dragostea și ascultarea față de Dumnezeu, - dragostea și ascultarea față de frați - trebuie să ne fie la fel de dragi și de scumpe fiecăruia ca tuturor, luându-ne la o sfântă întrecere în asta.
13 - În această binecuvântată și fericită întrecere frățească pentru locul cel mai smerit, pentru slujba cea mai ascultătoare, pentru răsplata cea mai din urmă, Însuși Duhul lui Dumnezeu ne inspiră să-i dăm cea mai bucuroasă prețuire aceluia, care ajunge să aibă mai din plin aceste roade ale Duhului Sfânt în viața și în inima lui.
14 - Între niște astfel de frați lucrători ai lui Hristos, o, ce minunat se vede Duhul Sfânt și pilda lui Hristos.
Unde o biserică și o adunare are astfel de slujitori, acolo Duhul lui Dumnezeu aduce cele mai fericite și mai dulci binecuvântări și biruințe.
15 - Acolo bucuria în nădejde, răbdarea în necaz și stăruința în rugăciune - sunt ca o ploaie plăcută, ca un soare binefăcător și ca un vânt binecuvântat totdeauna, peste un ogor însămânțat cu cea mai curată sămânță.
Atât creșterea cât și rodirea va fi spre cea mai mare bucurie și slavă a Stăpânului și Dumnezeului nostru.
16 - Două mari și veșnice datorii - stau în fața noastră, a tuturor celor ce am fost aleși după planul lui Dumnezeu la o împreună-lucrare cu El în vederea mântuirii noastre și a altora,
în vederea ducerii Evangheliei până la marginile pământului și până la sfârșitul vremilor: datoria de a nu uita trecutul.
Și datoria de a nu uita viitorul.
17 - 1-Cea dintâi, datoria de a nu uita trecutul, de a privi mereu spre Început. Spre Biserica de la început, spre dragostea de la început.
Da la începutul Evangheliei. De la începutul Bisericii. De la începutul Lucrării Sfinte în care ne-am născut și din părinții trupești și din cei sufletești, ca să dorim să fim și să facem și noi ca și ei.
2-Iar cea de-a doua datorie este de a nu uita viitorul. De a privi și de a ne îngriji mereu de soarta celor care vin după noi, până la sfârșitul vremii noastre și a neamului nostru.
Până în Zilele Veșniciei...
18 - Legătura noastră cu trecutul trebuie să ne țină vie între noi neîntrerupt, viața și pilda înaintașilor noștri.
Necontenita noastră grijă trebuie să fie de a nu ne depărta cu nimic de la drumul credinței lor, de la pilda statorniciei lor,
de la râvna dragostei lor față de Dumnezeu.
De la felul smerit și recunoscător al mulțumirii adusă de ei pentru biruințele și ajutorul pe care Dumnezeu le-a dat lor.
De la ascultarea și evlavia lor față de Hristos Mântuitorul nostru.
19 - Câte jertfe grele au trebuit să îndure înaintașii noștri pentru a-și păstra această credință sub toată apăsarea de veacuri. Și a atâtor vrăjmași străini ori băștinași.
Răbdarea și credința lor să ne fie nouă o pildă veșnică.
20 - Având mereu privirile asupra unor astfel de înaintași, noi nu-i vom avea în urma noastră niciodată. Ci îi vom avea mereu în față, pentru a le urma exemplul lor măreț.
În acest fel noi vom avea pe urmele cui să pășim spre a nu ne rătăci și a nu ne pierde.
Și vom avea totdeauna, la orice răscruce a vremurilor prin care vom trece, o lumină asupra hotărârilor pe care trebuie să le luăm.
Ce minunat și sigur mergi pe un drum bătătorit de astfel de înaintași, cum am avut noi.
Vai de cei ce îi disprețuiesc sau nu merg după ei pe urmele lui Hristos. Toți aceștia se vor pierde sigur și grabnic.
Doamne Dumnezeul nostru ai milă de ei.
Amin.