Curaj, trudit semănător

Curaj, trudit semănător,

nu deznădăjdui pe cale,

oricât de greu e-al tău ogor,

sporește-ți râvna muncii tale.

Împrăștie-ți tot mai cu-avânt

sămânța bună și curată,

pe ploi, pe arșițe și vânt,

c-o-ncredere nezdruncinată.

Chiar dacă-i prea mult loc pietros,

sau spinii-i vezi crescând prea tare,

sau corbi prea mulți strângând folos,

tu seamănă fără-ncetare.

Căci, semănând neobosit,

pierind ce-i rânduit pieirii -

va crește rodul însutit

al harului și-al mântuirii.

Chiar dacă-arunci sămânța ta

scăldată-n lacrimi și sudoare,

trudit semănător, nu sta,

destul e Mâine Sărbătoare.

Căci nu va fi mai minunat

și-n Cer cunună mai slăvită

ca pentru-acel ce-a semănat

cu mâna mai bătătorită.

Cel mai cumplit blestem

Un necredincios întrebă odată:

- Ce fel de blestem a fost acela pe care Dumnezeu l-a dat șarpelui când a fost alungat din rai: ...și tu să te hrănești cu țărână?

Bărbatul a fost blestemat cu munca. Femeia cu durerea. Dar șarpelui, chiar celui mai vinovat, în loc să fie osândit cel mai greu, nu i s-a dat nici o pedeapsă. Căci pământ află el oriunde să mănânce. Și târâtul pe jos nu cere nici o osteneală.

Dar un credincios i-a răspuns, zicând:

- De om, Dumnezeu n-a vrut să Se despartă niciodată.

Bărbatului i s-a dar munca, pentru ca, fiindu-i greu, el să ceară ajutorul lui Dumnezeu.

Iar după izbândă, să-I mulțumească.

Femeii i-a dat durerile și teama, pentru ca, temându-se, să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Iar după izbăvire, să-I mulțumească.

Dar șarpelui, pentru că el a fost cauza răului tuturor, i s-a dat totul, tocmai pentru că Dumnezeu n-a vrut să mai aibă nici o legătură cu el. Să nu mai vină niciodată în fața lui Dumnezeu, să n-aibă nevoie să-I mai ceară nimic lui Dumnezeu.

Acesta este cel mai mare blestem.

Celor credincioși Dumnezeu le rânduiește munca grea, viață aspră și adesea multe suferințe, pentru ca mereu să vină în Fața Lui. Și mereu să țină legătura cu El prin aceasta.

Dar celor răi le-a dat de toate, ca nici măcar să n-aibă nevoie de rugăciune și de credință. De aceea ei, trăind în îmbuibare, n-au nici credință, nici rugăciune, nici Dumnezeu.

Vai, acesta este însă cel mai cumplit blestem!

- Un creștin adevărat, oriunde este angajat să facă un lucru, nu-l va face niciodată de mântuială, nici de teama supravegherii, ci îl va face cu hărnicie, socotindu-se un angajat al Domnului, unul care lucrează pentru Domnul. Un ostaș al Domnului va lucra oriunde și orice, din toată inima, ca pentru Domnul.

- Creștinul biblic este un om harnic... Un om care își câștigă pâinea și traiul vieții sale prin muncă cinstită.

- Din lene se naște hoția, adică furarea muncii altuia. Hoția trăiește numai între oamenii leneși. Acolo unde lipsește Biblia și este prezent păcatul.

- Dacă lenea trupească este o rușine și un păcat, apoi lenea duhovnicească, lenea de a merge la biserică și la adunare, lenea de a cerceta Biblia și pe frați, lenea de a lucra pentru Domnul și pentru Evanghelie, lenea din care umbli să furi suflete câștigate de-a gata de alții este o rușine și un păcat și mai mare. (Părintele Iosif Trifa)

Ce spun Sfinții noștri Părinți

Dumnezeu a creat pe om pentru muncă. Pentru aceasta i-a dat mădularele necesare. Deci omul cel leneș și trândav se abate de la rânduiala și de la scopul pentru care a fost creat de El.

Nu este cu putință a se mântui acela care mai lenevește chiar și după ce a primit credința. (Sf. Ioan Gură de Aur)

- Cine este leneș în cele mici nu va putea înainta nici în cele mari. (Sf. Vasile cel Mare)

- Lenea este pierzarea sufletului și poate face, spre pierzare, mai mult decât demonii. (Sf. Ioan Scărarul)

- Dacă nu muncește cineva, acela nu-L are în el pe Hristos, pentru că Hristos a spus: Tatăl Meu lucrează, iar Eu de asemenea lucrez. Cine este un leneș în cele duhovnicești este un fiu al pierzării. (Avva Ilie)