Curaj, trudit semănător
Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu
Curaj, trudit semănător,
nu deznădăjdui pe cale,
oricât de greu e-al tău ogor,
sporeşte-ţi râvna muncii tale.
Împrăştie-ţi tot mai cu-avânt
sămânţa bună şi curată,
pe ploi, pe arşiţe şi vânt,
c-o-ncredere nezdruncinată.
Chiar dacă-i prea mult loc pietros,
sau spinii-i vezi crescând prea tare,
sau corbi prea mulţi strângând folos,
tu seamănă fără-ncetare.
Căci, semănând neobosit,
pierind ce-i rânduit pieirii -
va creşte rodul însutit
al harului şi-al mântuirii.
Chiar dacă-arunci sămânţa ta
scăldată-n lacrimi şi sudoare,
trudit semănător, nu sta,
destul e Mâine Sărbătoare.
Căci nu va fi mai minunat
şi-n Cer cunună mai slăvită
ca pentru-acel ce-a semănat
cu mâna mai bătătorită.
Cel mai cumplit blestem
Un necredincios întrebă odată:
- Ce fel de blestem a fost acela pe care Dumnezeu l-a dat şarpelui când a fost alungat din rai: ...şi tu să te hrăneşti cu ţărână?
Bărbatul a fost blestemat cu munca. Femeia cu durerea. Dar şarpelui, chiar celui mai vinovat, în loc să fie osândit cel mai greu, nu i s-a dat nici o pedeapsă. Căci pământ află el oriunde să mănânce. Și târâtul pe jos nu cere nici o osteneală.
Dar un credincios i-a răspuns, zicând:
- De om, Dumnezeu n-a vrut să Se despartă niciodată.
Bărbatului i s-a dar munca, pentru ca, fiindu-i greu, el să ceară ajutorul lui Dumnezeu.
Iar după izbândă, să-I mulţumească.
Femeii i-a dat durerile și teama, pentru ca, temându-se, să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Iar după izbăvire, să-I mulţumească.
Dar şarpelui, pentru că el a fost cauza răului tuturor, i s-a dat totul, tocmai pentru că Dumnezeu n-a vrut să mai aibă nici o legătură cu el. Să nu mai vină niciodată în faţa lui Dumnezeu, să n-aibă nevoie să-I mai ceară nimic lui Dumnezeu.
Acesta este cel mai mare blestem.
Celor credincioşi Dumnezeu le rânduieşte munca grea, viaţă aspră şi adesea multe suferinţe, pentru ca mereu să vină în Faţa Lui. Și mereu să țină legătura cu El prin aceasta.
Dar celor răi le-a dat de toate, ca nici măcar să n-aibă nevoie de rugăciune şi de credinţă. De aceea ei, trăind în îmbuibare, n-au nici credinţă, nici rugăciune, nici Dumnezeu.
Vai, acesta este însă cel mai cumplit blestem!
*
- Un creştin adevărat, oriunde este angajat să facă un lucru, nu-l va face niciodată de mântuială, nici de teama supravegherii, ci îl va face cu hărnicie, socotindu-se un angajat al Domnului, unul care lucrează pentru Domnul. Un ostaş al Domnului va lucra oriunde şi orice, din toată inima, ca pentru Domnul.
- Creştinul biblic este un om harnic... Un om care îşi câştigă pâinea şi traiul vieţii sale prin muncă cinstită.
- Din lene se naşte hoţia, adică furarea muncii altuia. Hoţia trăieşte numai între oamenii leneşi. Acolo unde lipseşte Biblia şi este prezent păcatul.
- Dacă lenea trupească este o ruşine şi un păcat, apoi lenea duhovnicească, lenea de a merge la biserică şi la adunare, lenea de a cerceta Biblia şi pe fraţi, lenea de a lucra pentru Domnul şi pentru Evanghelie, lenea din care umbli să furi suflete câştigate de-a gata de alţii este o ruşine şi un păcat şi mai mare. (Părintele Iosif Trifa)
Ce spun Sfinţii noştri Părinţi
Dumnezeu a creat pe om pentru muncă. Pentru aceasta i-a dat mădularele necesare. Deci omul cel leneş şi trândav se abate de la rânduiala şi de la scopul pentru care a fost creat de El.
Nu este cu putinţă a se mântui acela care mai leneveşte chiar şi după ce a primit credinţa. (Sf. Ioan Gură de Aur)
- Cine este leneş în cele mici nu va putea înainta nici în cele mari. (Sf. Vasile cel Mare)
- Lenea este pierzarea sufletului şi poate face, spre pierzare, mai mult decât demonii. (Sf. Ioan Scărarul)
- Dacă nu munceşte cineva, acela nu-L are în el pe Hristos, pentru că Hristos a spus: Tatăl Meu lucrează, iar Eu de asemenea lucrez. Cine este un leneş în cele duhovniceşti este un fiu al pierzării. (Avva Ilie)