Muncitor vrednic

Marea credinţă a cuiva se vede în lucrurile mici cel mai bine. Marile stânci sunt formate din nisipul mic, lipit unul de altul. Iar marile caractere au fost acelea care au ştiut să facă fiecare lucru mic cu o grijă mare şi cu un respect sfânt.

Mântuitorul a spus cu gura Sa sfântă aceste nemuritoare adevăruri: Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari. Şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari. Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii? Şi dacă n-aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru? (Luca 16, 10-12).

În viaţa noastră de fiecare zi, multe sunt lucrurile care trebuie să le facem. Şi nu toate sunt nici de durată lungă, nici de însemnătate mare. Dar un om care are conştiinţa răspunderii fiecărui act al său nu-şi permite să facă cu nebăgare de seamă chiar nici unul din lucrurile pe care le face.

Mintea lui trează dă valoare fiecărei lucrări pe care o înfăptuieşte. Dacă nu-i nevoie, nu face nici un lucru numai pentru a se afla în treabă. Dar dacă e nevoie să fie făcut, atunci el știe că trebuie făcut cel mai bine.

Un cui, dacă trebuie bătut undeva, trebuie nu oriunde, ci exact acolo unde este cel mai potrivit loc pentru el. Nu va fi bătut oricum, ci exact aşa cum e cel mai bine. Bineînţeles că aceasta este un exemplu, dar de aici, de la cel mai mic lucru, pornesc toate. Iar cine se deprinde a fi în felul acesta în lucrurile sale, nu va putea fi altfel nici în lucrurile altuia.

Cine s-a obişnuit să-şi facă o problemă de conştiinţă din fiecare act al vieţii lui, acela nu va putea face nicăieri şi nimic decât aşa cum ştie cel mai bine. Şi cum se cere cel mai frumos. Fie că-l vede cineva, fie că nu-l vede. Fie că primeşte pentru aceasta o plată corespunzătoare, fie că nu. Fie că lucrează unui mulţumitor, fie că lucrează unui nemulţumit.

Iată, aici am ajuns la adevăratul fel de a fi al unui muncitor care este credincios al Domnului Iisus. Munca este un act divin. Dumnezeu Însuşi lucrează (Ioan 5, 17). Hristos lucrează (Ioan 9, 4). Duhul Sfânt lucrează (1 Cor. 12, 11). Cuvântul lucrează (Evrei 4, 12). Şi toate aceste lucrări sunt desăvârşite. Iată gândul care trebuie să ne însufleţească şi pe noi, care suntem, dacă suntem, împreună-lucrători cu Dumnezeu.

Cine ştie să facă binele şi nu-l face săvârşeşte un păcat (Iacov 4, 17; Luca 12, 47). Munca noastră este pâinea noastră. Şi, după cum pâinea este sfântă, şi munca trebuie socotită la fel.

Încă din copilărie noi am fost crescuţi de părinţii noştri în credinţa că pâinea este ceva sfânt. Că, dacă o calci în picioare sau dacă umbli neatent cu ea, faci un păcat de moarte. Faţă de muncă, noi tot aşa am fost învăţaţi. N-am început niciodată nici un fel de muncă decât cu rugăciune, cerând ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu peste tot lucrul mâinilor noastre.

Acum trebuie să facem aceasta cu atât mai mult. Privind actul muncii, în întregime, ca pe un act sfânt, ca pe o rugăciune, tot aşa privim și fiecare părticică a ei. Şi, cum ştim că rugăciunea nu se poate face oricum, tot aşa gândim şi despre muncă.

De aceea, frate, dacă vrei să fii cu adevărat credincios, înalţă munca ta până la nivelul rugăciunii şi al pâinii de pe masa ta. Şi fă-o în întregime, oriunde, oricând şi de orice fel ar fi ea, numai în acest fel. De la cel dintâi minut, până la cel din urmă al ei. În faţa lui Hristos. Pentru ochii lui Hristos. Pentru plata şi dragostea lui Hristos. Atunci vei fi cu adevărat vrednic de Dumnezeu. Şi cinstit de oameni.

Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul nostru, Ziditorul şi Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute...

Slavă Ţie, Celui ale Cărui Mâini lucrează atât de mult şi atât de frumos.

Te rugăm, ajută-ne pe fiecare din lucrătorii Tăi să luăm pildă de la Tine. Şi, în orice loc de muncă am fi puşi, mâinile noastre să se deprindă a lucra cu dragoste, cu spor şi frumuseţe tot ceea ce trebuie să iasă din ele pentru Tine, pentru semenii noştri şi pentru cei ce au nevoie de lucrul nostru.

Trezeşte în fiecare om care munceşte conştiinţa datoriei şi a răspunderii pentru orice moment şi pentru orice părticică a muncii sale, ca să-şi dea toate silinţele să câştige nu numai priceperea, dar şi evlavia pentru tot ce munceşte.

Amin.