Curajul și lucrarea
Traian Dorz - Dorim să fim
1 - Pentru orice lucrare este nevoie de atâta curaj cât cere această lucrare. Cu un curaj mic nu se face o lucrare mare și cu un om fără curaj să nu te apuci niciodată de nici o treabă. Fiindcă la cea dintâi împotrivire fricosul va fugi. Și la cea dintâi greutate leneșul se va descuraja.
2 - Cel dintâi capital necesar la o lucrare este curajul. Dacă n-ai curaj, cere-l lui Dumnezeu și numai după ce vei primi încredințarea lui Dumnezeu - și după ce îi vei afla, apoi fă primul pas.
3 - Munca are nevoie de hărnicie după cum adevărul are nevoie de îndrăzneală. Casa acestora se înalță și zona lor se întinde.
Dumnezeu înalță stările și lărgește spațiul, după măsura în care se înalță și se lărgesc inimile.
4 - Dacă n-ar fi ispititorul, n-ar fi nici ispitele. Și dacă n-ar fi împotrivitorul, n-ar fi nici piedicile. Dar poate că-i mai frumoasă viața și lupta tocmai prin aceste ispite și piedici pe care învingându-le să obții biruința, care cu cât ai obținut-o mai greu o vei vedea mai frumoasă. Și o vei ști prețui mai scump.
5 - Dumnezeu a rânduit ca să vină și împotriviri în lucrul nostru și ispitiri în viața noastră, tocmai pentru ca să poată răzbi numai cei care au un curaj puternic și tărie de a rezista și osteni până la ținta pe care și-au propus-o.
6 - A-L mărturisi pe Hristos Domnul nu înseamnă numai activitate de vorbire și de limbă, ci înseamnă mai ales curaj, înseamnă riscuri, înseamnă muncă, luptă și jertfă, - până la cota cea mai înaltă ori mai profundă a acestora.
7 - Pe măsura în care suntem în stare să le asumăm și să le dovedim pe acestea, Îl mărturisim cu vrednicie pe Hristos Domnul.
În mărturisirea aceasta a noastră pentru El în fața pământului - se va cuprinde odată și mărturisirea Lui pentru noi în fața cerului.
8 - Dragostea noastră pentru Hristos Domnul este cântarea. Și cântarea este dragoste. Hristos este în amândouă acestea.
Celelalte lucruri omenești mai pot cuprinde și alte simțăminte, dar în cântarea și poezia care sunt dragostea se cuprind numai adevărurile cele mai înălțătoare care nu îndurerează niciodată ci mângâie întotdeauna.
9 - Să cultivăm poezia și cântarea fiindcă ele duc la rugăciune și la părtășie frățească. Să ne creăm prin ele un suflet plin de sensibilitate, de bunăvoință, de întrepătrundere curată și binevoitoare.
Prin acestea Dumnezeu să poată realiza în viața noastră și viața noastră se va realiza deplin în El.
10 - Ca pe scara cerească visată de Iacov în pustiu când îngerii urcau și coborau spre el, tot așa în stările noastre sărbătorești, îngerii minunați ai poeziei și cântării urcă și coboară de la noi la cer. Și de la cer la noi.
11 - Urcă spre cer ducând lacrimile noastre, mulțumirile și laudele noastre spre Dumnezeu - și coboară aducându-ne toate binecuvântările dragostei Lui spre noi pentru toate acestea.
12 - Cuvântul Har este amintit pentru întâia dată în Noul Testament pentru că „Harul și Adevărul au venit prin Isus Hristos” (Ioan 1, 17). Când sfântul înger Gavril a rostit prima dată cuvântul Har, el l-a spus Sfintei Fecioare Maria în felul celei mai înalte cântări și în duhul celei mai divine poezii: Plecăciune Ție, căreia Ți s-a făcut mare Har... (Luca 1, 28).
13 - Acest dulce arhanghel Gavril pare că este îngerul poeziei și al cântării pentru că el s-a înfățișat mereu înconjurat de cântare și poezie, fie că a fost în clipele cele mai fericite ca păstorilor. Ori cele mai de cumpănă ca lui Iosif și magilor, ori cele mai grele ca în ispitirea din pustie ori în Ghețimani. Ori de bucurie ca sfintelor femei la Mormânt...
Pentru că singure poezia și lacrimile au curajul să ne însoțească cu adevărat în toate împrejurările vieții noastre.
14 - Curajul de la început are totdeauna mulțumire la urmă. Cocorul tânăr și curajos în primăvară care a despicat cu putere aerul celor ce veneau în urma lui, este fericit când toamna vede luându-i-o înainte cei pe care i-a creat el și în inima cărora a pus curajul avântării spre Patria Caldă ce-i așteaptă.
În urma tuturora el, acuma bătrân, merge fericit bucurându-se. Ce mângâietoare este la urmă, mulțumirea celui care a avut curajul de la început!
15 - Dar lucrurile prea pământești în care suntem atât de înlănțuiți zilnic ne obosesc și ne descurajează voința de a ne desprinde și a zbura spre înălțimile creației adevărate.
Ca să te poți avânta în zonele inspirației, trebuie să te rupi de aceste preocupări mărunte. Și numai în măsura în care ai curajul și voința de a face acest lucru, reușești cu adevărat.
16 - Nu trebuie să nesocotim nici un fel de încercare și nici un fel de produs duhovnicesc care ne vine nouă sau altora, printr-o clipă de inspirație. Duhul Sfânt știe starea noastră de pricepere și nivelul nostru de cunoștințe și ne dă fiecăruia dintre noi hrana necesară nouă, ori altora potrivit acestei stări.
17 - Cei din zonele de sus, să nu disprețuiască lucrurile mai simple socotindu-le depășite, pentru că acestea sunt pentru cei din zona cea mai de jos.
Și la fel cei din zonele de jos să nu judece și să nu cârtească în inima lor pentru cele ce ei nu le pot înțelege, căci acestea sunt pentru cei din zona de mai sus.
18 - Tot ce ne dă Dumnezeu în biserici, în adunări ori în stările noastre deosebite potrivit cu Cuvântul Sfânt - sunt un produs divin, o mană cerească dată nouă de Duhul Sfânt pentru întărirea și creșterea sufletelor noastre.
19 - De la orice petrecere în Cuvântul lui Dumnezeu - noi ne întoarcem și tari și slabi. Și sătui și flămânzi. Și plini și goi.
Tari prin curajul care îl primim - și slabi prin lipsurile pe care ni le mai simțim.
Sătui prin hrana binecuvântată pe care am primit-o, și flămânzi pentru că o dorim mereu.
Plini de ceea ce am adunat, și goi prin ceea ce mai simțim că ne lipsește.
20 - Să iubim cu sfânt curaj Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos și să nu ne fie rușine de Crucea Sa. Să avem atitudine demnă în fața oricui și să ne arătăm vrednici de chemarea lui Dumnezeu. Calitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu și de frați ai semenilor noștri ne obligă la un curaj rece față de Adevăr. Și la un curaj cald față de Dragoste.
Domnul nostru să ni-l dea.
Amin.