Curajul şi lucrarea
Traian Dorz - Dorim să fim
1 - Pentru orice lucrare este nevoie de atâta curaj cât cere această lucrare. Cu un curaj mic nu se face o lucrare mare şi cu un om fără curaj să nu te apuci niciodată de nici o treabă. Fiindcă la cea dintâi împotrivire fricosul va fugi. Şi la cea dintâi greutate leneşul se va descuraja.
2 - Cel dintâi capital necesar la o lucrare este curajul. Dacă n-ai curaj, cere-l lui Dumnezeu şi numai după ce vei primi încredinţarea lui Dumnezeu - şi după ce îi vei afla, apoi fă primul pas.
3 - Munca are nevoie de hărnicie după cum adevărul are nevoie de îndrăzneală. Casa acestora se înalţă şi zona lor se întinde.
Dumnezeu înalţă stările şi lărgeşte spaţiul, după măsura în care se înalţă şi se lărgesc inimile.
4 - Dacă n-ar fi ispititorul, n-ar fi nici ispitele. Şi dacă n-ar fi împotrivitorul, n-ar fi nici piedicile. Dar poate că-i mai frumoasă viaţa şi lupta tocmai prin aceste ispite şi piedici pe care învingându-le să obţii biruinţa, care cu cât ai obţinut-o mai greu o vei vedea mai frumoasă. Şi o vei şti preţui mai scump.
5 - Dumnezeu a rânduit ca să vină şi împotriviri în lucrul nostru şi ispitiri în viaţa noastră, tocmai pentru ca să poată răzbi numai cei care au un curaj puternic şi tărie de a rezista şi osteni până la ţinta pe care şi-au propus-o.
6 - A-L mărturisi pe Hristos Domnul nu înseamnă numai activitate de vorbire şi de limbă, ci înseamnă mai ales curaj, înseamnă riscuri, înseamnă muncă, luptă şi jertfă, - până la cota cea mai înaltă ori mai profundă a acestora.
7 - Pe măsura în care suntem în stare să le asumăm şi să le dovedim pe acestea, Îl mărturisim cu vrednicie pe Hristos Domnul.
În mărturisirea aceasta a noastră pentru El în faţa pământului - se va cuprinde odată şi mărturisirea Lui pentru noi în faţa cerului.
8 - Dragostea noastră pentru Hristos Domnul este cântarea. Şi cântarea este dragoste. Hristos este în amândouă acestea.
Celelalte lucruri omeneşti mai pot cuprinde şi alte simţăminte, dar în cântarea şi poezia care sunt dragostea se cuprind numai adevărurile cele mai înălţătoare care nu îndurerează niciodată ci mângâie întotdeauna.
9 - Să cultivăm poezia şi cântarea fiindcă ele duc la rugăciune şi la părtăşie frăţească. Să ne creăm prin ele un suflet plin de sensibilitate, de bunăvoinţă, de întrepătrundere curată şi binevoitoare.
Prin acestea Dumnezeu să poată realiza în viaţa noastră şi viaţa noastră se va realiza deplin în El.
10 - Ca pe scara cerească visată de Iacov în pustiu când îngerii urcau şi coborau spre el, tot aşa în stările noastre sărbătoreşti, îngerii minunaţi ai poeziei şi cântării urcă şi coboară de la noi la cer. Şi de la cer la noi.
11 - Urcă spre cer ducând lacrimile noastre, mulţumirile şi laudele noastre spre Dumnezeu - şi coboară aducându-ne toate binecuvântările dragostei Lui spre noi pentru toate acestea.
12 - Cuvântul Har este amintit pentru întâia dată în Noul Testament pentru că „Harul şi Adevărul au venit prin Isus Hristos” (Ioan 1, 17). Când sfântul înger Gavril a rostit prima dată cuvântul Har, el l-a spus Sfintei Fecioare Maria în felul celei mai înalte cântări şi în duhul celei mai divine poezii: Plecăciune Ţie, căreia Ţi s-a făcut mare Har... (Luca 1, 28).
13 - Acest dulce arhanghel Gavril pare că este îngerul poeziei şi al cântării pentru că el s-a înfăţişat mereu înconjurat de cântare şi poezie, fie că a fost în clipele cele mai fericite ca păstorilor. Ori cele mai de cumpănă ca lui Iosif şi magilor, ori cele mai grele ca în ispitirea din pustie ori în Gheţimani. Ori de bucurie ca sfintelor femei la Mormânt...
Pentru că singure poezia şi lacrimile au curajul să ne însoţească cu adevărat în toate împrejurările vieţii noastre.
14 - Curajul de la început are totdeauna mulţumire la urmă. Cocorul tânăr şi curajos în primăvară care a despicat cu putere aerul celor ce veneau în urma lui, este fericit când toamna vede luându-i-o înainte cei pe care i-a creat el şi în inima cărora a pus curajul avântării spre Patria Caldă ce-i aşteaptă.
În urma tuturora el, acuma bătrân, merge fericit bucurându-se. Ce mângâietoare este la urmă, mulţumirea celui care a avut curajul de la început!
15 - Dar lucrurile prea pământeşti în care suntem atât de înlănţuiţi zilnic ne obosesc şi ne descurajează voinţa de a ne desprinde şi a zbura spre înălţimile creaţiei adevărate.
Ca să te poţi avânta în zonele inspiraţiei, trebuie să te rupi de aceste preocupări mărunte. Şi numai în măsura în care ai curajul şi voinţa de a face acest lucru, reuşeşti cu adevărat.
16 - Nu trebuie să nesocotim nici un fel de încercare şi nici un fel de produs duhovnicesc care ne vine nouă sau altora, printr-o clipă de inspiraţie. Duhul Sfânt ştie starea noastră de pricepere şi nivelul nostru de cunoştinţe şi ne dă fiecăruia dintre noi hrana necesară nouă, ori altora potrivit acestei stări.
17 - Cei din zonele de sus, să nu dispreţuiască lucrurile mai simple socotindu-le depăşite, pentru că acestea sunt pentru cei din zona cea mai de jos.
Şi la fel cei din zonele de jos să nu judece şi să nu cârtească în inima lor pentru cele ce ei nu le pot înţelege, căci acestea sunt pentru cei din zona de mai sus.
18 - Tot ce ne dă Dumnezeu în biserici, în adunări ori în stările noastre deosebite potrivit cu Cuvântul Sfânt - sunt un produs divin, o mană cerească dată nouă de Duhul Sfânt pentru întărirea şi creşterea sufletelor noastre.
19 - De la orice petrecere în Cuvântul lui Dumnezeu - noi ne întoarcem şi tari şi slabi. Şi sătui şi flămânzi. Şi plini şi goi.
Tari prin curajul care îl primim - şi slabi prin lipsurile pe care ni le mai simţim.
Sătui prin hrana binecuvântată pe care am primit-o, şi flămânzi pentru că o dorim mereu.
Plini de ceea ce am adunat, şi goi prin ceea ce mai simţim că ne lipseşte.
20 - Să iubim cu sfânt curaj Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos şi să nu ne fie ruşine de Crucea Sa. Să avem atitudine demnă în faţa oricui şi să ne arătăm vrednici de chemarea lui Dumnezeu. Calitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu şi de fraţi ai semenilor noştri ne obligă la un curaj rece faţă de Adevăr. Şi la un curaj cald faţă de Dragoste.
Domnul nostru să ni-l dea.
Amin.