
Cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - În lume există tot felul de păcate.
Şi păcate de acelea care mai pot avea iertare în veacul acesta
Înspăimântă-te de orice păcat. Dar de o mie de ori mai tare, de cele care sunt de neiertat!
2 - Domnul Isus a arătat că păcatele sunt rânduite la osândă. Păcatele iar nu oamenii.
Că dacă fiecare dintre noi ne-am feri să nu cădem în păcat,
ne-am lupta ca nicidecum să nu rămânem în el când am căzut,
- ci am veni cu lacrimi de căinţă să-I cerem şi să primim iertarea lui Hristos,
- atunci n-am fi niciodată osândiţi, nici unii dintre noi.
Ar fi osândit numai păcatul, nu noi.
Ar arde numai păcatul, - şi nu noi.
3 - Prin credinţa în Sângele lui Hristos, păcatele sunt aruncate în foc
şi prin lacrimile amare ale unei pocăinţe adevărate, sunt aruncate în mare.
Ca nişte zdrenţe rele dezbrăcate de pe cel care le-a purtat
- iar păcătosul scapă...
4 - Dar acela care neascultând cuvântul de înştiinţare, rămâne îmbrăcat în zdrenţele sale condamnate,
şi nepriveghind şi nerugându-se, rămâne în păcat, fără să mai iasă din el, -
acolo va fi osândit împreună cu păcatul său în care s-a prins, în care s-a îmbrăcat, de care nu vrea să se dezbrace, şi cu care de bună voia lui şi cu plăcere s-a unit contra lui Dumnezeu.
El va fi aruncat în acelaşi foc cu păcatul său.
Despre acela a vorbit Isus, în seara Cinei şi vânzării.
5 - Vai, cât de puţini mai pot întoarce când lăcomia a intrat mai dinainte în inima lor.
Când ambiţia şi trufia le-a cuprins toată fiinţa. Şi când un duh de prefăcătorie şi de false încredinţări le-a orbit orice vedere duhovnicească.
Când mincinoasele încredinţări îi îmbărbătează în rătăcire
şi când ura contra nevinovăţiei - îi împinge la cruzimi şi la orice act satanic,
- aceştia nu se mai întorc niciodată.
6 - Pe binefăcătorii tăi, sau ai altora, e bine să-i cauţi întotdeauna. Pentru ca să-i cunoşti şi să le poţi arăta preţuirea şi recunoştinţa ta.
De aceştia întrebi mereu pe oricine şi oriunde, ca să-i cunoşti şi să-i ştii,
să-i afli şi să-i binecuvântezi.
7 - Dar pe răufăcătorii tăi, mai bine să nu-i cunoşti, mai bine să nu-i ştii. Mai bine să nu-i afli cine sunt, sau cine au fost.
Mai bine să nu întrebi niciodată cine este acela sau cine a fost, care ţi-a pus sau îţi pune la cale răul tău.
Care te-a dat pe mâna altora ca să-ţi facă rău,
- sau cine a fost acela, care ţi l-a făcut răul acesta.
Ca să nu fii ispitit cândva să-l urăşti şi tu.
8 - Dar chiar dacă ai avea în mâna ta împotriva răufăcătorului tău toate dovezile că el este răufăcătorul tău, mai bine să le arunci în foc, - şi chiar aruncă-le!
Pentru ca să nu fii ispitit vreodată, într-o clipă de slăbiciune să te răzbuni singur, asupra lui, folosindu-te de dovezile răului făcut de el.
Ca să nu-ţi pierzi astfel nu numai răsplata răbdării tale, ci şi pacea cugetului tău, pe totdeauna.
9 - Ochii vinovaţi, ori se ascund, ori se obrăznicesc, atunci când nu mai vor să se aplece.
10 - La început ochii lui Iuda poate că se vor fi ferit de privirile duios-mustrătoare ale Domnului.
Dar mai târziu, când gândul s-a făcut faptă, ochii lui Iuda s-au prefăcut acoperitori nelegiuirii lui,
cred că au devenit obraznici, duri, sticloşi şi întunecaţi,
înfruntând cu cerbicie şi cu neînduplecată îndrăzneală, orice privire a Ochilor Domnului.
Arătând astfel că nu se lasă biruiţi de Ochii lui Dumnezeu,
ci că sunt hotărâţi să lupte cu îndârjire şi cutezanţă vrăjmaşă contra Domnului Isus.
11 - Dar acest fel de „relaţii” trebuie să mai fi fost între Hristos şi Iuda.
Astfel de confruntări şi înfruntări ale privirilor tăcute, numai ale privirilor lor, în aceste ultime zile pe care le mai petreceau împreună -
şi mai ales în acele ultime clipe, pe care le petreceau acum în seara aceasta a Cinei cu toţi ceilalţi,
însă privirile lui Iuda Îi vor fi răspuns lui Isus, odată şi pe totdeauna că între ei totul s-a rupt.
12 - Când nici lacrimile, nici rugăciunea,
când nici arătarea celei mai răbdătoare iubiri, nu-l mai poate mişca pe cineva
- atunci nu-ţi mai rămâne spre inima lui nici o punte.
Atunci despărţirea este totală şi veşnică.
13 - Petrecerea lui Isus împreună cu vânzătorul Său nu mai poate fi decât o stare de gheaţă, pe care unul şi celălalt, nu doreau decât s-o sfârşească cât mai repede.
Ce bine ar fi fost pentru amândoi - atât pentru Învăţătorul vândut, cât şi pentru ucenicul vânzător - să nu se mai fi cunoscut niciodată!...
Ce bine ar fi fost pentru ochii vânzătorului, care nu mai aveau acum în ei decât ură - dacă nici n-ar fi văzut deloc, niciodată cu ei!
Atunci ochii lui Iuda, măcar n-ar mai fi avut cum face păcatul acesta, pe care îl face acum atât de fioros.
14 - Creşterea pe care le-a dat-o părinţii copiilor lor, în cei şapte ani de acasă şi pilda de viaţă pe care copiii o văd mai ales în aceşti ani la părinţii lor, începe să le formeze sufletul lor cum va avea să fie.
Vai de părinţii care nu pot sau nu ştiu, sau nu vor, - să formeze bine sufletul copiilor lor în cei şapte ani.
15 - O, câtă răspundere au totuşi, părinţii pentru felul de viaţă pe care îl vor duce
şi pentru urmele şi urmările faptelor pe care le vor săvârşi copiii lor, - până cât vor fi ei.
Ba chiar şi pentru ale urmaşilor acestora.
Fiindcă şi fiii mei, în cele mai multe cazuri, vor căuta să-şi crească pe fiii lor, tot aşa cum şi ei au fost crescuţi de către mine cândva.
16 - Aveţi multă grijă şi băgaţi bine de seamă - cum vă creşteţi fiul sau fiii.
Şi mai ales aveţi grijă ce pildă de viaţă le daţi, prin ceea ce copiii voştri văd ce faceţi voi!
Aveţi grijă acum, fiindcă peste puţină vreme copilul vostru vă va scăpa din mâini, -
iar după aceea, în zadar veţi plânge.
17 - Vai ce viaţă mai duc multe suflete curate care au ajuns să cadă în cursa unor însoţiri nefericite,
cu fii crescuţi din nelegiuiri părinteşti, moştenitori ai bolilor şi ai păcatelor, celor ce i-au născut şi i-au crescut.
Părinţi, - nu uitaţi nici o clipă porunca: Creşteţi-vă copiii voştri în mustrarea şi frica Domnului.
18 - Dragi părinţi, chiar dacă v-ar împiedica orice, nu vă creşteţi copiii decât credincioşi
şi nu le daţi decât pildă bună,
că şi pe pământ şi sub el, vă vor urmări faptele copiilor voştri,
ori ca o binecuvântare,
ori ca un blestem.
19 - Dacă fiul vostru ticălos, sau fiica voastră desfrânată, chinuie pe soţul său ori pe soţia sa - nu apăraţi pe cel vinovat în contra celui nevinovat, chiar dacă vinovatul este al vostru, iar celălalt este un străin.
Căci dacă vă uniţi cu păcatul - şi luptaţi contra dreptăţii
- veţi primi o osândă şi mai mare.
20 - Când vezi că nu mai poţi împiedica pe un făptaş rău de la o faptă rea, - atunci nu mai doreşti nimic altceva decât să treacă mai repede.
Să nu se mai amâne deloc.
Orice amânare este o chinuitoare otravă a întregii fiinţe.
De multe ori amânarea este mai grea chiar şi decât însăşi durerea pe care o pregăteşte răul acela.
O Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne de cel rău.
Amin.