Cutremurați-vă și nu păcătuiți
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - În lume există tot felul de păcate.
Și păcate de acelea care mai pot avea iertare în veacul acesta
Înspăimântă-te de orice păcat. Dar de o mie de ori mai tare, de cele care sunt de neiertat!
2 - Domnul Isus a arătat că păcatele sunt rânduite la osândă. Păcatele iar nu oamenii.
Că dacă fiecare dintre noi ne-am feri să nu cădem în păcat,
ne-am lupta ca nicidecum să nu rămânem în el când am căzut,
- ci am veni cu lacrimi de căință să-I cerem și să primim iertarea lui Hristos,
- atunci n-am fi niciodată osândiți, nici unii dintre noi.
Ar fi osândit numai păcatul, nu noi.
Ar arde numai păcatul, - și nu noi.
3 - Prin credința în Sângele lui Hristos, păcatele sunt aruncate în foc
și prin lacrimile amare ale unei pocăințe adevărate, sunt aruncate în mare.
Ca niște zdrențe rele dezbrăcate de pe cel care le-a purtat
- iar păcătosul scapă...
4 - Dar acela care neascultând cuvântul de înștiințare, rămâne îmbrăcat în zdrențele sale condamnate,
și nepriveghind și nerugându-se, rămâne în păcat, fără să mai iasă din el, -
acolo va fi osândit împreună cu păcatul său în care s-a prins, în care s-a îmbrăcat, de care nu vrea să se dezbrace, și cu care de bună voia lui și cu plăcere s-a unit contra lui Dumnezeu.
El va fi aruncat în același foc cu păcatul său.
Despre acela a vorbit Isus, în seara Cinei și vânzării.
5 - Vai, cât de puțini mai pot întoarce când lăcomia a intrat mai dinainte în inima lor.
Când ambiția și trufia le-a cuprins toată ființa. Și când un duh de prefăcătorie și de false încredințări le-a orbit orice vedere duhovnicească.
Când mincinoasele încredințări îi îmbărbătează în rătăcire
și când ura contra nevinovăției - îi împinge la cruzimi și la orice act satanic,
- aceștia nu se mai întorc niciodată.
6 - Pe binefăcătorii tăi, sau ai altora, e bine să-i cauți întotdeauna. Pentru ca să-i cunoști și să le poți arăta prețuirea și recunoștința ta.
De aceștia întrebi mereu pe oricine și oriunde, ca să-i cunoști și să-i știi,
să-i afli și să-i binecuvântezi.
7 - Dar pe răufăcătorii tăi, mai bine să nu-i cunoști, mai bine să nu-i știi. Mai bine să nu-i afli cine sunt, sau cine au fost.
Mai bine să nu întrebi niciodată cine este acela sau cine a fost, care ți-a pus sau îți pune la cale răul tău.
Care te-a dat pe mâna altora ca să-ți facă rău,
- sau cine a fost acela, care ți l-a făcut răul acesta.
Ca să nu fii ispitit cândva să-l urăști și tu.
8 - Dar chiar dacă ai avea în mâna ta împotriva răufăcătorului tău toate dovezile că el este răufăcătorul tău, mai bine să le arunci în foc, - și chiar aruncă-le!
Pentru ca să nu fii ispitit vreodată, într-o clipă de slăbiciune să te răzbuni singur, asupra lui, folosindu-te de dovezile răului făcut de el.
Ca să nu-ți pierzi astfel nu numai răsplata răbdării tale, ci și pacea cugetului tău, pe totdeauna.
9 - Ochii vinovați, ori se ascund, ori se obrăznicesc, atunci când nu mai vor să se aplece.
10 - La început ochii lui Iuda poate că se vor fi ferit de privirile duios-mustrătoare ale Domnului.
Dar mai târziu, când gândul s-a făcut faptă, ochii lui Iuda s-au prefăcut acoperitori nelegiuirii lui,
cred că au devenit obraznici, duri, sticloși și întunecați,
înfruntând cu cerbicie și cu neînduplecată îndrăzneală, orice privire a Ochilor Domnului.
Arătând astfel că nu se lasă biruiți de Ochii lui Dumnezeu,
ci că sunt hotărâți să lupte cu îndârjire și cutezanță vrăjmașă contra Domnului Isus.
11 - Dar acest fel de „relații” trebuie să mai fi fost între Hristos și Iuda.
Astfel de confruntări și înfruntări ale privirilor tăcute, numai ale privirilor lor, în aceste ultime zile pe care le mai petreceau împreună -
și mai ales în acele ultime clipe, pe care le petreceau acum în seara aceasta a Cinei cu toți ceilalți,
însă privirile lui Iuda Îi vor fi răspuns lui Isus, odată și pe totdeauna că între ei totul s-a rupt.
12 - Când nici lacrimile, nici rugăciunea,
când nici arătarea celei mai răbdătoare iubiri, nu-l mai poate mișca pe cineva
- atunci nu-ți mai rămâne spre inima lui nici o punte.
Atunci despărțirea este totală și veșnică.
13 - Petrecerea lui Isus împreună cu vânzătorul Său nu mai poate fi decât o stare de gheață, pe care unul și celălalt, nu doreau decât s-o sfârșească cât mai repede.
Ce bine ar fi fost pentru amândoi - atât pentru Învățătorul vândut, cât și pentru ucenicul vânzător - să nu se mai fi cunoscut niciodată!...
Ce bine ar fi fost pentru ochii vânzătorului, care nu mai aveau acum în ei decât ură - dacă nici n-ar fi văzut deloc, niciodată cu ei!
Atunci ochii lui Iuda, măcar n-ar mai fi avut cum face păcatul acesta, pe care îl face acum atât de fioros.
14 - Creșterea pe care le-a dat-o părinții copiilor lor, în cei șapte ani de acasă și pilda de viață pe care copiii o văd mai ales în acești ani la părinții lor, începe să le formeze sufletul lor cum va avea să fie.
Vai de părinții care nu pot sau nu știu, sau nu vor, - să formeze bine sufletul copiilor lor în cei șapte ani.
15 - O, câtă răspundere au totuși, părinții pentru felul de viață pe care îl vor duce
și pentru urmele și urmările faptelor pe care le vor săvârși copiii lor, - până cât vor fi ei.
Ba chiar și pentru ale urmașilor acestora.
Fiindcă și fiii mei, în cele mai multe cazuri, vor căuta să-și crească pe fiii lor, tot așa cum și ei au fost crescuți de către mine cândva.
16 - Aveți multă grijă și băgați bine de seamă - cum vă creșteți fiul sau fiii.
Și mai ales aveți grijă ce pildă de viață le dați, prin ceea ce copiii voștri văd ce faceți voi!
Aveți grijă acum, fiindcă peste puțină vreme copilul vostru vă va scăpa din mâini, -
iar după aceea, în zadar veți plânge.
17 - Vai ce viață mai duc multe suflete curate care au ajuns să cadă în cursa unor însoțiri nefericite,
cu fii crescuți din nelegiuiri părintești, moștenitori ai bolilor și ai păcatelor, celor ce i-au născut și i-au crescut.
Părinți, - nu uitați nici o clipă porunca: Creșteți-vă copiii voștri în mustrarea și frica Domnului.
18 - Dragi părinți, chiar dacă v-ar împiedica orice, nu vă creșteți copiii decât credincioși
și nu le dați decât pildă bună,
că și pe pământ și sub el, vă vor urmări faptele copiilor voștri,
ori ca o binecuvântare,
ori ca un blestem.
19 - Dacă fiul vostru ticălos, sau fiica voastră desfrânată, chinuie pe soțul său ori pe soția sa - nu apărați pe cel vinovat în contra celui nevinovat, chiar dacă vinovatul este al vostru, iar celălalt este un străin.
Căci dacă vă uniți cu păcatul - și luptați contra dreptății
- veți primi o osândă și mai mare.
20 - Când vezi că nu mai poți împiedica pe un făptaș rău de la o faptă rea, - atunci nu mai dorești nimic altceva decât să treacă mai repede.
Să nu se mai amâne deloc.
Orice amânare este o chinuitoare otravă a întregii ființe.
De multe ori amânarea este mai grea chiar și decât însăși durerea pe care o pregătește răul acela.
O Dumnezeul nostru, izbăvește-ne de cel rău.
Amin.