Cuvânt înainte

Noi, românii, trăim o viață neadâncită destul în Evanghelia Mântuitorului. Trăim un creștinism de suprafață, căci viața noastră încă nu s-a pogorât în adâncimea Evangheliei, de unde iese puterea unei vieți adevărat creștinești. Trăim un creștinism ce a rămas numai cu litera legii, nu însă și cu duhul Evangheliei, care îl face pe om viu și îi dă putere să iasă din păcate. Din creștinismul nostru lipsește parcă miezul și răsună numai găocile goale. Aici e pricina atâtor rele și scăderi care bântuie viața noastră.

Mântuitorul predica o înnoire lăuntrică a omului, mustrând pe cei ce spală blidele numai pe dinafară (Mt 23, 25). Așa trebuie să fie și predica. În spiritul Vechiului Testament e acea predică ce întruna tot spune să nu faci ceea și ceea și să faci ceea și ceea. Este aceasta o predică fără putere, pentru că aproape toți oamenii cunosc binele și răul, dar n-au putere să facă binele, ci fac răul. Păcătoșii trebuie aduși la Mântuitorul, trebuie apropiați de Mântuitorul, trebuie ajutați să-L afle pe Mântuitorul, căci, atunci când L-au aflat cu adevărat pe Mântuitorul și Jertfa Lui cea sfântă, deodată capătă dar și putere de sus ca să iasă din răutăți.

Taina unei plugării luminate este arătura adâncă. Numai când plugul pătrunde la o adâncime de anumiți centimetri se spune că dă de așa-numitul „pământ viu” și răscolirea acestui pământ aduce roadă bogată. „Să arăm mai adânc”, aceasta e parola, deviza, lozinca plugăriei și tot aceasta e și parola îndreptării vieții omului. Pentru ca să putem trăi o viață după Evanghelie, pentru ca viața noastră să poată rodi roade de fapte bune, trebuie să arăm cu plugul Evangheliei mai adânc în pământul inimii noastre și al altora. Pentru aducerea sufletelor la Mântuitorul, noi, preoții, trebuie să arăm mai adânc. În acest înțeles a ieșit cartea de față, ca o încercare de arătură mai adâncă în pământul inimii oamenilor și în ogorul păstoririi sufletești.

Sibiu, la 30 ianuarie 1926

Preot Iosif Trifa