Cuvânt înainte

Iată și al doilea volum din „Strângeți fărâmiturile"! Sunt reunite aici alte 50 de vorbiri ale fraților din Oastea Domnului, din perioada august 1981 - Anul Nou 1983.

Selectarea acestor materiale în forma aceasta și titlul însuși „Strângeți fărâmiturile” sunt opera neuitatului frate Traian Dorz. Având în mână și acest binecuvântat rod al muncii sale fără seamăn, îți spui că fratele Traian, într-adevăr, s-a gândit la toate și a făcut toate pentru Oastea Domnului, nu numai pentru cea a generației sale, ci și pentru cea a generațiilor următoare. Bucurându-ne de aceste frumoase volume, nu putem decât să-i fim adânc recunoscători fratelui Traian pentru inițiativa sa, acum atât frumos materializată, precum și tuturor fraților ale căror vorbiri ne sunt oferite în aceste volume. Seria se cere neapărat continuată, în aceeași frumoasă realizare. Căci este vorba de o moștenire de o neegalată valoare, parte majoră din marea moștenire a Oastei Domnului.

Primul volum a constituit și s-a impus ca o mare reușită, din toate punctele de vedere. Și, desigur, pentru cei mai mulți dintre cititori, și ca o mare și plăcută surpriză, atât prin personalitățile Oastei Domnului prezente - prin vorbirile lor, cât și prin frumusețea și claritatea acestor vorbiri, prin înalta lor calitate duhovnicească, intelectuală și mărturisitoare a cuvântului mântuitor. Acest al doilea volum vine să confirme calitatea și valoarea deosebită a mărturisirii Cuvântului lui Dumnezeu în Oastea Domnului. Se vădește eclatant locul înalt duhovnicesc pe care-l constituie adunarea - mare sau mică - a Oastei Domnului, un loc înalt care-și reflectă posibilitățile și, totodată, exigențele în fiecare din aceste predici ale fraților ostași. Iată cadrul acestor prestații de o așa de mare valoare, atât ca mărturii ale luptei și lucrării misionare a Oastei Domnului, cât și în ce privește intrinseca lor forță spirituală și morală.

Sunt prezenți în acest volum o serie de frați scumpi înaintași ai noștri ale căror nume au rămas încrustate cu litere de foc în inimile întregii frățietăți a Oastei Domnului. Este vorba, în primul rând, desigur, de fratele Traian Dorz, ale cărui importante vorbiri ocupă o bună parte din volum. Dar sunt apoi și numele altor înaintași străluciți: Moise Velescu, Popa Petru (Săucani), Arcadie Nistor, Ioan Opriș ș. a... dar și un Cuvânt de învățătură din scrierile fratelui Arcadie Nistor (p. 345-353) și o rugăciune a fratelui Traian (p. 293-296).

În Oastea Domnului există clară conștiința necesității și a urgenței vestirii Cuvântului, ca și conștiința că „semănarea” Cuvântului își va arăta roadele la timpul voit de Dumnezeu, spre binele și mântuirea poporului nostru. Iată ce spunea cândva neuitatul frate Traian Dorz: „Lucrarea aceasta a Oastei Domnului este numai aluatul, sufletele acestea sunt numai aluatul cel ceresc pus de Dumnezeu în frământătura poporului nostru și a Bisericii noastre... Dumnezeu va aduce tot poporul nostru la cunoașterea Lui și poporul nostru va fi plin de cunoștința lui Dumnezeu cum e plin fundul mării de apele ce-l acopăr... Acesta este un cuvânt al lui Dumnezeu care se va împlini cu adevărat, așa cum este scris. Timpul nu contează! Noi poate că vom muri și poate că vor trece sute de ani peste mormintele noastre și va crește iarbă poate..., nu contează asta. De-acolo ne vom scula în Ziua Marii Biruințe, în care Domnul va spune: „Iată rodul ostenelilor voastre aduse cu credință și cu jertfă!'' (dintr-un cuvânt al Fratelui Traian Dorz, 16 august 1981, p. 38-39).

Ca și vorbirile din volumul precedent, și cele din acest volum reflectă adeseori situații concrete din Oastea Domnului sau din unele adunări ale ei. Aflăm în acestea mici trăsături de importanță pentru reconstituirea istorică a bucuriilor, dar și a încercărilor prin care a trecut Oastea Domnului. Multe din aceste vorbiri combat diverse rătăciri și victime ale lor sau situațiile unor persoane care se prezentau ca ostași, dar care, de fapt, erau purtați de duhuri străine și făceau o lucrare străină. Atenționări împotriva rătăcirilor și a rătăcitorilor sunt foarte multe, ilustrând seriozitatea cu care lucrătorii adevărați ai Oastei Domnului au tratat întotdeauna problema adevărului de credință ortodoxă. „Nu vă lăsați înșelați de învățăturile străine, din orice parte ar veni și oricine ar fi acela [care le-ar aduce]... Să nu-l primiți și să nu-l ascultați” spune fratele Traian (p. 302), un avertisment și un îndemn repetat iară și iară, în diferite forme, în paginile acestui volum.

Dacă în volum apar și vorbirile câtorva inși care n-au rămas în conștiința Oastei Domnului ca niște frați statornici, această nu trebuie să deruteze pe nimeni.

Vorbirile acestora, reținute aici, fie sunt vrednice de cunoscut prin conținutul lor, fie reflectă pocăința lor (chiar dacă uneori aceștia nu au stăruit în ea, așa precum făgăduiseră).

În multe dintre vorbirile din acest volum se insistă asupra specificului Oastei Domnului, adică afirmarea învățăturii ortodoxe, dar și, deopotrivă, trăirea ei, într-o viață de credință și fapte bune inaugurată prin nașterea din nou. In această privință, este de remarcat insistența asupra asumării nașterii din nou a Botezului prin hotărâre personală și legământ. Cum realitatea ne arată că mulți sunt numai botezați, dar nu și trăitori ai vieții în Hristos - este vorba de toți acei creștini și ortodocși nominali care nu-și onorează frumosul nume -, înțelegem insistența vorbitorilor și în special a fratelui Traian Dorz asupra faptului că nașterea din nou a Botezului nu este, cu adevărat, naștere din nou dacă nu este asumată și afirmată prin hotărârea și prin lucrarea voinței personale (de pildă, la paginile 77; 114; 146-147; 172; 313). Aceasta nu înseamnă că în Oastea Domnului s-ar nega harul și lucrarea Tainei Sfântului Botez. A se vedea, de pildă, în acest sens, vorbirea fratelui Câmpeanu, la Botezul de la Buciumi (p. 151-153), cu afirmarea puternică a harului Botezului.

Regăsim în cuvinte ca acestea învățătura ortodoxă că Sfântul Duh, Care S-a pogorât asupra Sfinților Apostoli la Cincizecime, Se pogoară și asupra tuturor celor ce primesc Botezul ca Sfântă Taină a Bisericii Dreptmăritoare. Botezul este, astfel, pentru fiecare credincios, o Cincizecime personală. Prin Taina Sfântului Botez primim harul nașterii din nou și puterea pentru tot ceea ce avem de făcut pentru mântuirea noastră. Nouă ne revine însă a răspunde inițiativei harului cu împreună-lucrarea noastră de credință și de fapte bune. Prin Botez primim „arvuna Duhului” (2 Cor 1, 22; 5, 5); dar cât de măreață, cât de negrăit și dumnezeiește de bogată este această „arvună"! Prin lucrarea Duhului Sfânt în Botez, zice Sfântul Vasile cel Mare, are loc „restabilirea în paradis, ridicarea în împărăția cerurilor, redobândirea înfierii, îndrăzneala de a numi pe Dumnezeu Tatăl nostru, împărtășirea de harul lui Hristos, viețuirea ca fii ai luminii, părtășia la slava veșnică și, într-un cuvânt, împărtășirea de toate binecuvântările în acest veac și în veacul viitor... Și dacă arvuna este atât de mare, cât de mare va fi plata, și dacă pârga este atât de mare, cât de mare va fi rodul întreg?” (Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XIV, în Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, Partea a treia, trad., introd., note și indici de Pr. prof. C. Cornițescu și Pr. prof. T. Bodogae, PSB 12, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988, p. 50-51).

Salutând cu bucurie apariția acestui frumos volum, îl recomandăm călduros tuturor celor doritori a-și îmbogăți înțelegerea și zestrea duhovnicească.

Pr. prof. Vasile Mihoc