Cuvântul fratelui Traian Dorz de la adunarea de comemorare a părintelui Iosif Trifa din 14 februarie 1988, de la Sibiu
Traian Dorz - Anul Jubiliar 1988
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Preaiubiții noștri frați și surori, din toată inima se cuvine să-I mulțumim lui Dumnezeu fiecare dintre noi și toți împreună pentru sărbătoarea minunată de astăzi și pentru acest prilej fericit pe care Dumnezeu ne-a rânduit și ne-a ajutat să-l putem petrece și trăi împreună aceste câteva ceasuri de sărbătoare neuitată.
Recapitulăm în inima noastră și-n mijlocul nostru și împreună cu toții evenimentul fericit pe care-l sărbătorim acum. Se împlinesc astăzi (zilele acestea) 50 de ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui nostru, acest mare om al lui Dumnezeu. Se împlinesc anul acesta multe evenimente fericite pe care le sărbătorim. În 3 martie se împlinesc 100 de ani de la nașterea sa. La Anul Nou, pe care l-am sărbătorit împreună tot aici, s-au împlinit 65 de ani de la înființarea acestei minunate Lucrări a lui Dumnezeu, Oastea Domnului, care a făcut în mijlocul nostru, în Biserica noastră, în credința noastră și în patria noastră lucrarea tainică și strălucită pe care a făcut-o, la venirea Domnului Iisus pe pământ, propovăduirea Evangheliei Sale.
Domnul Iisus, la venirea Sa, a adus o veste mare și sfântă, mesajul de la Tatăl. Și mesajul acesta era: porunca nașterii din nou, porunca întoarcerii de la o viață întunecată la o viață luminoasă. Porunca trecerii noastre din firea pământească în firea duhovnicească. Pentru că aceasta era chemarea lui Dumnezeu rânduită de El pentru mântuirea omenirii noastre. Mântuitorul, când a venit, cu acest gând a venit: „Trebuie să vă nașteți din nou! Trebuie să deveniți făpturi noi, ființe noi, pentru că Dumnezeu, Care este sfânt, vrea închinători sfinți”. Și El ne-a creat pentru a deveni oameni noi, într-o fire nouă, într-o viață nouă, într-o trăire nouă, pentru că numai în felul acesta noi putem realiza voia lui Dumnezeu pe pământ. Voia lui Dumnezeu, care este fericirea noastră și trupească, și duhovnicească. Și a noastră ca indivizi, și a familiilor noastre, și a întregii noastre societăți.
Aceasta a fost porunca cu care a venit Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu pe pământ. Omul căzuse, prin păcat, în starea de întuneric și de izolare totală, și de rupere totală de Dumnezeu. Această stare era moartea și pierzarea nu numai a individului, ci a lumii întregi. Singura salvare era nașterea din nou, ridicarea din această stare, saltul de la moarte spre viață, transformarea fericită din starea de oameni pierduți și izolați, și depărtați de Dumnezeu, la starea de apropiere de Dumnezeu.
Fenomenul acesta minunat al nașterii din nou a fost propovăduit permanent de Hristos și de ucenicii Săi de-a lungul secolelor, de atunci. Venirea Domnului Iisus pe pământ a însemnat o revelație, o transformare, un hotar veșnic în istoria omenirii. Noi numărăm anii și de dinainte până la El, și de după, de la El. Pentru că Mântuitorul a venit să facă schimbarea cea nouă și înnoitoare, și sfințitoare a întregii istorii și a întregii omeniri. Căzusem prin păcat, dar a trebuit să fim înnoiți și sfințiți prin harul lui Dumnezeu. Fără aceasta nu era iertare și mântuire nici trupească, nici sufletească. De la venirea Domnului și de la propovăduirea Lui a început această eră nouă și strălucită prin acest salt de la păgânism la lumina credinței. Prin acest salt de la starea de păcătoșenie și pierzare la starea de mântuire. Această luptă de redresare a vieții a început cu Mântuitorul și a continuat până astăzi și va continua până la sfârșit. Oriunde s-a făcut această transformare sfântă s-a făcut o înnoire de la moarte spre viață și de la întuneric spre lumină, și de la iarnă spre primăvară.
Noi trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu totdeauna pentru venirea Domnului Iisus pe pământ. Că fără venirea Lui am fi rămas în pierzarea și-n întunericul păcatului veșnic. Apoi trebuie să-I mulțumim pentru acei oameni minunați prin care Mântuitorul a continuat opera Sa de înnoire și de sfințire, și de primenire permanentă a omenirii. De-a lungul veacului și istoriei, Dumnezeu a avut în toate popoarele oameni minunați prin care a căutat să trezească solia mântuirii în sufletele tuturor celor care erau pierduți. Toate popoarele lumii au avut de la Dumnezeu o ocazie, un profet, o solie minunată care să-i ridice din păcat și să-i întoarcă la mântuire și la viața veșnică.
Dumnezeu a rânduit, în bunătatea Sa, ca și poporul nostru să aibă acest har de la Dumnezeu: să se nască în mijlocul poporului nostru un om binecuvântat care să ne aducă aminte de singura cale, de singura salvare, de singurul salt mântuitor: nașterea din nou; renașterea duhovnicească; transformarea noastră spre o viață nouă. Toți oamenii doresc și văd că este nevoie de o renaștere sufletească, de un om nou. Numai felul în care oamenii au căutat să facă această transformare în indivizi și-n societate n-a dat rezultate și n-a putut da niciodată un rezultat definitiv și valabil, decât acela pe care l-a lăsat Domnul Hristos și l-au propovăduit urmașii Săi.
Poporului nostru, Domnul, în bunătatea Sa, a avut grijă să-i trimită, la fel, un profet binecuvântat. Cum toate popoarele și-au avut profeții lor, mai mult sau mai puțin credincioși, mai mult sau mai puțin ascultați, Dumnezeu a rânduit ca și-n poporul nostru acest om să fie glasul lui Dumnezeu pentru redresarea și mântuirea noastră. Noi asistăm aici acum la evenimente cu repercursiuni veșnice spre binele sau răul celor care ascultă sau nu ascultă voia lui Dumnezeu. Când un profet vine în mijlocul unui popor și el dovedește cu putere, prin roadele pe care le aduce viața și mărturisirea sa, că este un om al lui Dumnezeu, datoria celor între care Dumnezeu îl trimite este ca ei să-l asculte și să-l urmeze. Dar oamenii mari niciodată n-au fost înțeleși la timp de contemporanii lor. Toți oamenii mari au avut contemporani foarte mici. Și, din cauza micimii lor, ei n-au putut să vadă mărimea acelor oameni minunați pe care Dumnezeu li-i trimitea cu un mesaj sfânt. Acolo unde poporul a înțeles mesajul ceresc prin profetul trimis la el, poporul a trăit o revelație strălucită, o naștere, o renaștere duhovnicească de la moarte la viață, de la întuneric la lumină și de la robie la libertate.
Noi trebuie să-I mulțumim mereu lui Dumnezeu pentru acest mare om al Său. Dar, ca toți oamenii mari ai lui Dumnezeu, nici el, la vremea lui, n-a fost cunoscut și recunoscut la adevărata sa dimensiune și mărime pe care o avea. Noi trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să ajungem să putem recunoaște acest adevăr. Iată: la 50 de ani de la moartea acestui om (moarte pământească), în jurul mormântului său se adună din ce în ce tot mai multe mii de suflete și tot mai multe vieți înalte și frumoase. Lucrarea acesta izvorâtă prin puterea lui Dumnezeu și care a făcut transformarea aceasta a nașterii din nou - lucru neobișnuit, fenomen necunoscut înainte în viața poporului nostru - este dovada că tot ce s-a făcut prin acest om este lucrarea puterii lui Dumnezeu.
Noi asistăm acum aici la un moment impresionant. Sărbătorim un om al lui Dumnezeu unic. Încet, încet, se va face lumină și se va face ziuă în conștiințele noastre. Și atunci vom vedea ce lumină strălucită a adus Dumnezeu prin acest om în mijlocul poporului nostru. Fenomenul acesta este unic. Toți cei care au fost trimiși de Dumnezeu până acum în Biserica creștină au făcut, la timpul lor, un zgomot puternic și au pornit o lucrare mare. Mulți inovatori de aceștia, în decursul istoriei, au pornit lucrări puternice în Biserica și-n credința creștină. Dar majoritatea lor până astăzi au ajuns în conflict cu instituția pe care doreau s-o ajute la redresarea ei morală. Oastea Domnului este un fenomen unic, care, în direcția aceasta, lucrează într-un fel binecuvântat de Dumnezeu. Această Lucrare, aducând un suflu nou, un curent nou de trăire și viață duhovnicească, evanghelică în lumea noastră, în istoria noastră și-n poporul nostru, n-a ajuns în conflict deschis cu nimeni. N-a luptat niciodată împotriva nici unei instituții rânduite de Dumnezeu în poporul nostru. Ne-am smerit și am căutat să facem voia lui Dumnezeu trăind în pace, în ascultare și-n respect față de fiecare individ, față de fiecare autoritate, față de fiecare idee rânduită de Dumnezeu aici. Ce minunat este să nu fii în conflict cu nimeni! I-am iubit pe toți și ne rugăm pentru toți. Indiferent de comportarea altora față de noi, Dumnezeu ne-a învățat pe noi prin Cuvântul Său cel Sfânt și prin omul Său cel sfânt să-i iubim pe toți; să-i iertăm pe toți; să dorim mântuirea tuturor și să ne rugăm pentru toți. Noi n-avem dușmani pe nimeni. Nu interesează cum s-au comportat alții față de noi și nici cum se vor comporta în viitor. Noi îi vom iubi și vom rămâne până la sfârșit pe calea acestei iubiri pe care ne-a învățat Mântuitorul s-o avem față de toți.
Iubim patria noastră pentru că știm că Dumnezeu ne-a dat-o [ca pe] o valoare eternă pentru noi, pentru urmașii și copiii noștri. Noi nu ne-am ferit când a fost nevoie să dovedim dragostea noastră față de patria noastră. Ne-am dus unde am fost trimiși. Chiar în fața morții. Avem părinți care au murit pe front pentru apărarea și libertatea patriei noastre. Avem frați... Noi înșine ne-am dat prețul nostru de ani, de jertfe și de suferințe, ca să arătăm că dragostea noastră față de patria aceasta nu e numai lozinci, nici numai cântece patriotice... Ci e dovada jertfei, a lacrimilor și a ostenelilor noastre, a muncii noastre cinstite, cum ne-au învățat pe noi părinții noștri și Hristosul nostru. Dragostea noastră față de credința părinților noștri, față de Biserica noastră strămoșească nu-i numai vorbă și nu-i numai cântare, și nu-i numai „Doamne, miluiește-ne!”. Am dat pentru credința noastră jertfa vieții noastre, că ne iubim Biserica noastră și credința părinților noștri în care și-au jertfit și și-au sfârșit viața cu biruință înaintașii noștri sfinți. Noi dorim, prin pilda vieții noastre trăite în conștiința ascultării de Dumnezeu și-n dragostea față de părinții și istoria noastră, să rămânem statornici și credincioși. N-am vrut niciodată să ne părăsim nici țara noastră, nici credința noastră. Așa cum am fost, am dorit să rămânem aici, cum au spus luptătorii de la Mărășești: „Aici vom muri!”, pentru patria aceasta, pentru credința aceasta, pentru că dorim fericirea și mântuirea poporului nostru. Pentru că mântuirea noastră și a copiilor noștri este legată de mântuirea neamului nostru și a patriei noastre. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru fericirea acestui pământ și acestui cer. Pentru că atâta cer avem deasupra capului nostru, cât pământ avem sub picioarele noastre. Și înaintașii noștri, și istoria noastră, și tot ce avem noi sfânt este în pământul acesta și-n cerul acesta. În acest pământ locuiesc osemintele părinților noștri și-n cerul acesta de deasupra noastră sunt sufletele lor. Pe pământul acesta dorim să trăim, să muncim și să luptăm pentru fericirea acestui pământ. Și, pentru mântuirea noastră, a sufletelor noastre și a viitorului nostru, dorim să iubim acest cer și să-L binecuvântăm pe Dumnezeu aici; aducându-ne partea noastră de sudoare, de lacrimi, de cântare și de bucurie pentru fericirea acelor care trăiesc pe acest pământ și sub acest cer.
Omul acesta sfânt care odihnește aici e părintele nostru care a zidit în sufletele noastre această conștiință și această dragoste față de acest pământ și față de acest cer. Ne-a făcut să-l iubim din toată inima și să muncim, și să-i învățăm pe copiii noștri și pe copiii copiilor noștri că noi n-avem alt pământ și n-avem alt cer decât acesta sub care suntem și pe care umblăm. De aici ne câștigăm pâinea noastră și a copiilor noștri și de sus, din cerul acesta, ne primim binecuvântarea de la Dumnezeul nostru și binecuvântarea de la înaintașii noștri care, prin exemplul lor sfânt, ne-au învățat că așa trebuie să trăim, așa trebuie să murim. Luptătorii de la Mărășești au spus în jurul poziției lor: „Aici vom muri! Dar vom apăra acest pământ”. N-au murit toți... dar l-au apărat.
Aceasta este porunca pe care ne-a lăsat-o și nouă Domnul și înaintașii noștri. Și de aceea cinstim pe acest fel de oameni binecuvântați. Când ne ducem la Putna și ascultăm clopotele care spun: „Ște-fan! Ște-fan!”, sufletele noastre vibrează și ochii noștri se umplu de lacrimi de recunoștință pentru că au fost astfel de oameni care ne-au învățat pe noi dragostea de Dumnezeu și dragostea de țară. El a spus: „Eu nu apăr aici numai libertatea poporului și ființa neamului nostru, ci credința în Dumnezeu, singurul nostru ocrotitor, Care apără patria noastră și ne apără viața noastră. De-a lungul istoriei, Dumnezeul nostru ne-a apărat. Noi citim Biblia. Dar citim cu aceeași venerație și cu același respect și istoria. Citim ce au scris Sfinții Evangheliști despre viața Mântuitorului, sfinții profeți despre viața poporului lui Dumnezeu; dar citim cu aceeași venerație ce au scris cronicarii noștri. Și noi învățăm Evanghelia nu numai din istoria poporului evreu și din Biblia Vechiului Testament. Învățăm Biblia și credința din istoria neamului nostru și din felul minunat în care ne-a învățat Neagoe Basarab când a spus: „Mai ’nainte de toate, fiul meu, să crezi în Dumnezeu, Care este singurul nostru apărător și ocrotitor”. Și, pentru că copiii credincioși au ascultat de astfel de părinți credincioși, patria noastră durează, pentru că Dumnezeu o binecuvântează și din cer, pentru sufletele lor, și de pe pământ, pentru moaștele sfinte care au dus până la capăt nu numai dragostea de neam, ci și dragostea de Dumnezeu.
Părintele nostru ne-a învățat acest lucru: că dragostea noastră de neamul nostru nu poate să trăiască fără dragostea de Dumnezeu. în zadar spunem noi că ne iubim patria, dacă n-avem dragostea și credința pe care le-au avut față de Dumnezeu înaintașii noștri. Fiindcă această dragoste și credință i-au învățat pe ei și i-au ajutat pe ei, și i-au întărit pe ei să poată apăra până la jertfa vieții lor și bunul, și libertatea, și ființa acestui neam și a acestui pământ. De aceea împletim noi cu dragostea de Dumnezeu dragostea de țară și cu dragostea de patria noastră dragostea de Dumnezeu. Pentru că numai împreună trăiesc aceste lucruri și valori și împreună ele ne vor ajuta și pe noi să supraviețuim prin toate încercările, cum i-au ajutat pe ei și au supraviețuit până astăzi.
Suntem datori recunoștință față de astfel de oameni. În patrimoniul nostru, în istoria noastră, în altarul cel sfânt și în chivotul inimii noastre, alături de marii oameni ai lui Dumnezeu pe care i-a avut patria noastră, l-am așezat pe acest mare om al lui Dumnezeu care a fost părintele nostru. El a reabilitat în viața noastră dragostea de Dumnezeu și a făcut să se trezească în conștiințele noastre grija cea mare și sfântă a nașterii noastre din nou; a făcut să se realizeze minunea aceasta în viața noastră.
Mântuitorul a lăsat acest adevăr: fără nașterea din nou nu poate să existe mântuire; nici Împărăția lui Dumnezeu. Părintele Iosif a reeditat în viața noastră acest lucru. Și unii dintre scriitorii noștri au spus și au intuit acest adevăr. Macedonski a spus într-unul din rondelurile sale: „În cer se-ajunge dintr-un salt / sau nu se-ajunge-n veci de veci”. Acest salt al ajungerii noastre în cerul cel minunat al libertății, al conștiinței, al curăției, al vieții veșnice și al binecuvântării este nașterea din nou. Este renașterea sufletească. Prin Hristos, noi putem deveni oameni noi. Toată lumea dorește să aibă oameni noi. Se vede că omul vechi, omul lumesc s-a uzat, s-a ramolit, a decăzut, a dat faliment. E nevoie de un om nou. Și pe acest om nou numai Hristos îl poate face. Pentru că El face operația nu din afară înăuntru, ci dinăuntru în afară. El schimbă inima. El nu transplantează inimă străină într-un organism străin. Ci inima cea veche, cea rea, cea bolnavă o transformă printr-o înnoire sfântă și face o minte nouă și un om nou. Și acest om nou, printr-o minte nouă și printr-o inimă nouă, alcătuiește familia cea nouă, societatea cea nouă, generația cea nouă, viitorul cel nou. Fără Hristos nu există naștere din nou! Nici om nou! Numai Hristos poate să-l transforme. Pentru că aceasta este o lucrare dumnezeiască și duce la o viață și la o trăire duhovnicească.
Noi îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această sărbătoare. Și, aducând slavă lui Dumnezeu pentru acest minunat timp pe care ne-a ajutat să-l trăim, aducem tot așa mulțumire lui Dumnezeu pentru că am avut în mijlocul poporului nostru astfel de oameni minunați la sfârșitul felului de viețuire al cărora noi putem privi cu admirație, cu adorație și cu dorința de a realiza și noi în viața noastră astfel de trăiri dumnezeiești pe care le-au realizat ei. Prin faptul că ei au putut să realizeze înseamnă că există posibilitatea ca aceste lucruri să se facă. Și noi dorim din toată inima să constatăm astăzi o mare minune care s-a făcut și se face în mijlocul poporului nostru. Lucrarea Oastei Domnului este o lucrare de renaștere sufletească. Nu-i un curent străin! Nu vine să ne aducă învățături străine, nici să ne îndepărteze pe noi de sufletul sănătos și curat al neamului nostru și al credinței noastre. Ci vrea să recondiționeze ceea ce s-a deteriorat în aceste valori sfinte. Să ne facă pe noi din niște oameni indolenți, nepăsători, apatici, niște oameni care să ne iubim patria noastră din toată inima. Să ne iubim credința noastră și să lucrăm nu numai cu vorba, ci cu fapta și cu viața noastră pentru redresarea și înălțarea sufletească a neamului nostru și a credinței noastre. Că, mergând pe calea păcatului, noi ne pierdem și ca credință, și ca neam. Păcatul... ați văzut în toate argumentele istorice care s-au adus de-a lungul veacurilor: unde o societate s-a îmbâcsit în păcat și s-a depărtat de tot ceea ce este curăție, lumină, cinste, demnitate, noblețe și frumusețe sufletească, poporul acela a pierit. Păcatul duce totdeauna la pierzare și pe-un om, și pe-o familie, și pe-un popor, și pe-o generație. Salvarea poate să vină numai printr-o puternică izbăvire de sub puterea păcatului, prin acel salt despre care spunea Macedonski: „în cer se-ajunge dintr-un salt / sau nu se-ajunge-n veci de veci”. Acest salt a venit Părintele Iosif să ne facă să-l facem. Căzuse poporul nostru în tot felul de păcate și se adâncea... căzuse Biserica noastră în apatie. Dinăuntru ne rodea păcatul, din afară tot felul de dezbinări și de tulburări. O singură salvare s-a ivit: întoarcerea puternică, imediată la Dumnezeu. Și acest salt fericit a făcut să se nască Lucrarea Oastei Domnului la Anul Nou 1923. La revelionul acestui an am sărbătorit 65 de ani de atunci. Aici în Sibiu. Pentru că aici s-a făcut minunea aceasta.
Acum sărbătorim 50 de ani de când acest mare om al lui Dumnezeu - care a trăit o viață chinuită și scurtă - prin puterea cu care Duhul lui Dumnezeu a lucrat în el și prin roadele minunate ale sale, el, iată, a făcut în țara noastră ceea ce n-au făcut, în mii de ani, mii de oameni până la el: această mișcare de renaștere sufletească, ce este în continuă ascensiune. Dumnezeu binecuvântează rodul ostenelilor lui și iată: noi acum, atâtea sute de suflete, venim înflăcărați de dragostea lui Dumnezeu și stăm recunoscători, cu un gând pios și smerit, să ne arătăm prețuirea noastră față de acela prin care Dumnezeu ne-a arătat nouă acest dar.
Am spus că Oastea Domnului este un fenomen unic nu numai în timpul de față și nu numai în Biserica noastră, ci în toată mișcarea creștină. Toate mișcările duhovnicești care s-au ridicat nemulțumite de o stare, propovăduind alta, s-au izolat de instituția din care se născuseră și au ajuns în conflict unii cu alții... Și, în loc să aducă unitate și armonie, și pace pe pământ, au adus mai multe dezbinări. Dar Lucrarea aceasta - așa cum am spus - n-a creat conflict deschis niciodată și nu va crea niciodată cu nimeni. Dorește numai renașterea sufletească a fiecăruia dintre noi. Pentru că de această renaștere depinde fericirea pământului nostru, fericirea familiei noastre, fericirea timpurilor noastre, fericirea istoriei noastre. Și, pentru că acest mare om al lui Dumnezeu a avut acest mesaj unic, el are și meritul unic. Nici într-o altă confesiune creștină, o mișcare de renaștere sufletească n-a trăit și n-a durat atât de mult și n-a lucrat așa de frumos ca această Lucrare. De ce? Pentru că aceasta este ridicată de Dumnezeu spre binele nostru și e singurul mijloc de salvare a poporului nostru din corupție și din păcat și a Bisericii noastre din indolență și din nepăsare. Trebuie să ne înrolăm cu toții pe această linie sfântă pentru binele urmașilor noștri, al copiilor noștri, pentru a asigura fericirea pământului nostru, a patriei noastre și viitorul și mântuirea sufletelor noastre. Pentru că de renașterea noastră sufletească și de întoarcerea noastră la Dumnezeu depind toate aceste lucruri.
Așa să înțelegem noi sărbătoarea aceasta a acestui mare om al lui Dumnezeu. De aceea îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să avem astfel de oameni. Câtă vreme i-am avut în mijlocul nostru și nu i-am știut prețui, măcar acum, când vedem roadele umbletelor lor și mai avem între sufletele noastre și în mijlocul nostru astfel de suflete, să ne atașăm și noi din toată inima…
Vrem binele patriei noastre? Să ne întoarcem la Dumnezeu. Vrem mântuirea familiei noastre? Să ne naștem din nou și să începem o viață nouă, sfântă, cu Dumnezeu. Vrem viitorul fericit al nostru și al tuturor celor pe care-i iubim? Atunci acesta nu poate să vină decât dintr-o dragoste puternică, dintr-un atașament puternic de această idee înnoitoare și sfințitoare a vieții noastre. Oastea Domnului are rezolvarea fericită a tuturor acestor aspirații. Și ca neam al nostru, și ca credință a noastră. Ne iubim Biserica noastră. Ținem la credința noastră. Orice a fost de pătimit, noi nu ne-am părăsit credința. Și i-am îndemnat pe copiii noștri să rămână și ei cum ne-a îndemnat pe noi Părintele Iosif când, de pe patul morții, ne-a spus: „Cu mine, lumea are ce are... pentru că eu sunt o victimă neajutorată în fața unor agresiuni nedrepte. Dar voi să rămâneți credincioși. Să vă iubiți patria și să iubiți credința părinților noștri. Va veni vremea când istoria și Dumnezeu ne vor face nouă dreptate. Și atunci se va vedea cât de mult L-am iubit noi pe Dumnezeul nostru, credința noastră și patria noastră. Voi așa să creșteți!”. Și noi așa am crescut. Și de aceea învățăm și noi la fel pe copiii noștri și învățăm pe cine vrea să ne asculte și vrea să iubească propria sa mântuire și viitorul propriei sale familii. Să se atașeze de această Lucrare sfântă ca singura prin care Dumnezeu vrea să aducă fericirea sufletelor noastre, a patriei noastre, a credinței și Bisericii noastre.
Spunem cum au mai spus și alții: „Dacă mântuirea neamului nostru și redresarea, și înviorarea Bisericii și credinței noastre nu vor veni prin Oastea Domnului, atunci nu vor mai veni niciodată. Dumnezeu a trimis special această Lucrare pentru neamul nostru și pentru credința noastră. Cine iubește neamul său și credința sa trebuie să se atașeze de acest curent sănătos, de acest aluat sfânt care aceste lucruri sfinte dorește să le dospească în viața noastră.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru această clipă și pentru această zi. Mulțumim lui Dumnezeu pentru conducerea patriei noastre și a cetăților noastre, prin îngăduința cărora noi ne bucurăm astăzi de libertatea de a-L slăvi pe Dumnezeu și de a ne arăta recunoștința față de binefăcătorul nostru. Ne rugăm pentru toți aceștia pe care i-a pus Dumnezeu (...), [încredințându-i] că vom fi până la sfârșitul zilelor noastre credincioși idealului nostru național și idealului nostru religios. Ne vom iubi patria și, așa cum am fost gata să ne dăm pentru ea libertatea și viața noastră când a fost în primejdie, îi vom sfătui și-i vom îndemna și pe urmașii noștri să facă la fel, pentru că așa ne-au învățat pe noi părinții noștri, care și-au dat nu numai munca și sudoarea, și lacrimile, ci și-au dat și viața lor pentru salvarea patriei noastre. Noi ne bucurăm acum într-o patrie liberă pentru că la Mărășești, la Oituz și în alte părți înaintașii noștri au spus: „Aici vom muri, dar nu vom lăsa!”. Dumnezeu le-a dat biruință. Și nouă ne-a dat libertatea pentru jertfele și pentru lacrimile și suferințele lor. Dacă și noi vom iubi patria noastră la fel ca ei, și Biserica, și credința noastră cum le-a iubit Brâncoveanu, care a renunțat mai degrabă la viața sa și la familia sa, decât să renunțe la credința sa, atunci și pe noi Dumnezeu ne va binecuvânta cu astfel de urmași. Și El ne va asigura libertatea patriei noastre și prosperitatea poporului nostru; și vom fi fericiți, că ne vom iubi și ne vom privi cu drag unii pe alții... și nu ne vom mai urî unii pe alții, cum ne-am urât în trecut și ne-am făcut rău chiar celor care voiau să ne facă nouă cel mai mare bine. Cei buni trebuie să sufere și să ierte. Și ceilalți, văzând aceasta, să se întoarcă și ei.
Acum mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să ajungem clipa aceasta. Trebuie să vină părintele, să înceapă slujba parastasului. Am dori ca, la încheierea acestor câteva cuvinte de dragoste pentru Dumnezeu și pentru înaintașii noștri, să vă îndemnăm și să vă rugăm: dacă este cineva aici care, în timpul cuvântărilor acestora și-n momentele acestea a simțit revărsarea puterii de Sus și [Dumnezeu] i-a pus în inimă un gând de îndreptare și de întoarcere și vrea să se hotărască pentru o viață nouă, pentru un început nou, pentru o renaștere sufletească aici, acum, îndemnăm pe toți cei care voiesc să facă acest lucru să vină aici, aproape de mormânt. Și, după îndemnul pe care și anii trecuți l-au urmat unele suflete, noi vom îngenunchea împreună cu cei care vor să pună un legământ sfânt, să înceapă o viață nouă chiar de astăzi, pentru ca, pe viitor, să se atașeze total, prin nașterea din nou, la această mișcare sfântă de renaștere și de înviorare sufletească a poporului nostru.
Ne vom apleca, pe urmă, în rugăciune înaintea lui Dumnezeu pentru acest moment.
Noi vă mulțumim din toată inima tuturor celor care ați stat răbdători și ascultători cu evlavie ai Sfântului Cuvânt în acest timp care ne-a fost rânduit să-l petrecem aici. Peste câteva clipe se va încheia adunarea noastră de comemorare și de pietate lângă acest mormânt sfânt. Dar știe Dumnezeu dacă la viitoarea ocazie vom mai veni și ne vom mai revedea așa cum ne-am văzut acum. Ar fi bine, dacă Dumnezeu a pus pe inimă cuiva gândul să începeți o viață nouă, să vă hotărâți, intrând în Lucrarea Domnului și-n gândul cel frumos al patriei noastre renăscute și al acestei renașteri sufletești care a început în poporul nostru cu Lucrarea aceasta și merge mereu crescând și la care vă chemăm din toată inima să vă atașați. Pentru ca și la izbânda binecuvântată a biruinței neamului nostru și la Venirea Domnului și Mântuitorului nostru, Care-i va răsplăti pe cei credincioși, să fim cu toții fericiți, între cei care vor primi cununa eroilor mântuirii; cununa binecuvântată a celor care au trecut biruitori spre Împărăția cerească.
Două suflete s-au hotărât... Dacă mai este cineva, să vină. Încercați să vă apropiați aici, ca, pe urmă, lângă acest mormânt, să ne putem cu toții uni în rugăciune pentru cei care se hotărăsc și pentru cei care vor să-și reînnoiască legământul.
Noi din toată inima vă mulțumim încă o dată că ați fost ascultători atenți. Dorim să duceți mai departe niște amintiri frumoase; niște gânduri frumoase pe care le-am avut și ni le-a dat Dumnezeu și cu această ocazie. Și când se va mai ivi o altă dată, să ne reîmprospătăm iarăși și noi recunoștința față de acești mari oameni ai lui Dumnezeu pentru care Dumnezeu ne binecuvântează patria noastră, țara noastră, familia noastră, viitorul nostru. Atașați-vă de cei care-L iubesc pe Dumnezeu! Hotărâți-vă pentru Domnul! Să angajăm o dată tot neamul nostru pe calea aceasta frumoasă. Și toată Biserica noastră să fie plină - așa cum este scris - de cunoștința lui Dumnezeu ca fundul mării de apele ce-l acopăr. Și să nu mai fie nevoie ca nimeni să spună fratelui său: „Cunoaște pe Domnul”, că toți îl cunosc. Să-L iubim pe Dumnezeu, să ne iubim unii pe alții; să punem mână lângă mână, inimă lângă inimă, rugăciune lângă rugăciune, lacrimă lângă lacrimă, genunchi lângă genunchi și efort lângă efort, să ajutăm ca poporul nostru și Biserica noastră să facă saltul cel minunat pe care l-au dorit și l-au sfințit cu sângele lor și cu dorințele lor înaintașii noștri.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate.
Acum, cu cei care s-au hotărât, ne vom apropia de acest mormânt și de acest moment. Și ne pregătim, mulțumind lui Dumnezeu prin rugăciune, ca, atunci când vine părintele, să putem să asistăm cu toții.
Aici noi ne-am pregătit doar pentru mult mai puțini decât vedem că suntem. Am strâns o seamă de lumânări pe care, când se va începe rugăciunea la mormânt, am dori să le aprindem fiecare. Și, cu lacrima noastră și cu lacrima lumânărilor noastre, să însoțim pietatea rugăciunilor evlavioase pentru odihna sufletului Părintelui și ale celorlalți înaintași ai noștri sfinți. Fiecare, când se va rosti pomenirea, aduceți-vă aminte de părinții, de frații, de soțiile și de copiii pe care îi aveți. Și, în gând, așezați-i la pomelnicul acesta în fața lui Dumnezeu. Să le dăruiască și lor lumina și bucuria iertării și mântuirii veșnice.
Vă mulțumim încă o dată pentru evlavia și liniștea cu care, în răbdare, ați ascultat acest cuvânt.
Acum frații noștri vor împărți aceste lumânărele la câți se va ajunge. La urmă se vor împărți niște pâinișoare, în amintirea... așa cum este spus: „Cine dă un pahar cu apă în numele unui om neprihănit va primi răsplata unui om neprihănit”. Acesta a fost un om neprihănit. O lumânărică pentru rugăciune, o pâinișoară, în Numele Domnului, sunt un dar în numele acestui om sfânt. Și oricine își unește credința și dragostea cu râvna și cu sfințenia acestui om va beneficia și aici, și în veșnicie de răsplata promisă de Dumnezeu celor credincioși.
Ne vom întoarce cu toții și-I vom mulțumi lui Dumnezeu pentru această clipă. Iar cei care se hotărăsc să pună legământ, în câteva cuvinte vor spune Domnului. Iar noi ne vom ruga ca Domnul să binecuvânteze legământul lor și pe al nostru și să-l încheie cu cununa vieții veșnice. Amin.
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.