Cuvântul fratelui Traian Dorz la comemorarea părintelui Iosif Trifa din 6 martie 1988, de la Certege

Prea Cucernice părinte protopop, Prea Cucernice părinte inspector!

Noi vă mulțumim din toată inima și, în fața lui Dumnezeu, ne închinăm Lui recunoscători pentru ziua aceasta fericită, pentru momentul acesta fericit, pentru că El v-a delegat pentru ca să puteți lua parte în chip atât de fericit la bucuria și recunoștința noastră pe care o datorăm acestui mare om al lui Dumnezeu și al Bisericii noastre Ortodoxe, care a fost Părintele Iosif Trifa. El s-a născut în această casă, acum 100 de ani.

Am dorit din toată inima ca, la această aniversare, la această comemorare, să înălțăm sufletele noastre și rugăciunile noastre fierbinți către Dumnezeu pentru patria noastră, pentru Biserica noastră și înaintașii ei, pentru păstorii sufletelor noastre și pentru întreg poporul nostru care, din moși-strămoși, de la începutul istoriei sale, a fost creștin și a avut în sufletul lui îndătinată, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, credința aceasta frumoasă, dragostea de Biserica noastră, de credința părinților noștri și de glia aceasta strămoșească pe care deopotrivă le-au apărat înaintașii noștri cu toată puterea și cu toată râvna sufletului lor, până la moarte.

Trăim astăzi un moment de adâncă semnificație. Îi mulțumim lui Dumnezeu că sunt de față aceste suflete minunate de conducători și păstori ai noștri și de frați și surori ale noastre care iau parte la această minunată ocazie, strălucită, de sărbătoare, întrunind în inimile noastre pe toți cei din trecut, din prezent și din viitor. Ne rugăm lui Dumnezeu și-I mulțumim pentru părinții noștri din trecut, care fac acum parte din Biserica Triumfătoare a lui Hristos; pentru părinții noștri care conduc și ne îndrumă în Biserica aceasta Luptătoare; pentru urmașii noștri, care trebuie să continue această minunată luptă, după cum și noi trebuie să continuăm credința și lupta înaintașilor noștri…

Suntem aici într-o zonă înaltă și sfântă. Înaltă nu numai ca altitudine geografică. E înaltă, mai ales, prin sfințenia, prin valoarea jertfei părinților și înaintașilor noștri care pe aceste înălțimi s-au ridicat spre Dumnezeu și au luptat apărându-și cu sângele și cu sudoarea, și cu jertfa lor dragostea față de acest cer și față de acest pământ... De acest pământ în care zac osemintele părinților noștri, singurele noastre rădăcini... dar ce rădăcini puternice! Și acest cer în care sunt sufletele părinților noștri care s-au ridicat pe această scară de lumină a credinței, a dragostei și a jertfei până la dreapta lui Dumnezeu și în fața tronului Său de slavă.

Între aceste două mari valori - cerul de deasupra plin de sufletele înaintașilor noștri și pământul de sub picioarele noastre plin cu osemintele înaintașilor noștri sfinți - luptăm pentru acest pământ, să fie tot mai binecuvântat de Dumnezeu, și pentru acest cer, să fie tot mai aproape de noi și mai deschis pentru binecuvântarea noastră.

Suntem plini de bucurie când ne gândim la înaintașii noștri, la cei ce-au luptat pentru dezrobirea acestor ținuturi de sub stăpânirea popoarelor care ne-au asuprit și față de care a trebuit să aducem aceste jertfe și suferințe.

Așa de aproape e, de aici, Avram Iancu... Peste un deal, ajungem acolo unde s-a născut acest om mare, nemărginit de mare... Și peste alt deal, dincolo, este Albacul unde s-a născut Horea. Aici, între Avram Iancu și Albac, stăm pe o altă înălțime și binecuvântăm pe Dumnezeu pentru un înaintaș, așa după cum spunea părintele la biserică: „Părinților trupești le suntem datori o recunoștință, pentru că ne-au născut pentru viața aceasta și ne-au crescut pentru această lume. Dar părinților noștri sufletești le suntem datori o sută de mulțumiri și recunoștințe, pentru că ei ne-au născut pentru viața veșnică și ne-au făcut să fim nemuritori”. Celor care au luptat pentru independența noastră națională le suntem datori toți, până la moarte, pentru că numai ei știu cât de mult a costat prețul acestei independențe, că ei au trăit sub stăpâniri străine și au plătit cu sânge și cu lacrimi orice cuvânt românesc, orice rugăciune rostită și îndreptată spre Dumnezeu. Orice bisericuță pe care au ridicat-o, cu jertfe și cu suferințe au plătit-o.

Dar aici, în casa aceasta, s-a născut acum 100 de ani un profet al poporului nostru, un mare om al lui Dumnezeu, cum a spus și părintele. Unul care a fost un pod, o punte spre nemurire pentru foarte multe suflete. Acum încă, probabil, suntem prea aproape de istoria și de existența lui. Și lucrurile cele mari nu se văd din apropierea lor. Se văd numai de la depărtare. Probabil va trebui să mai treacă câteva secole până când se va vedea ce mare a fost acest om care s-a născut aici modest și sfânt.

Eu mă gândesc... de când am plecat și am urcat primul pas pe înălțimile și pe dealurile acestea, cât de greu se trăiește și cât de greu s-a trăit și s-a muncit, și s-a luptat aici. Binețea pe care și-o dau oamenii din partea locului are o adâncă semnificație: „Doamne, ajută!”. Așa nu zice decât acela care are de urcat un deal greu, care are de dus o povară grea, care are de îndeplinit o sarcină și o suferință grea. Numai acela știe ce înseamnă rugăciunea aceea cu lacrimi, scurtă, dar profundă: „Doamne, ajută!”...

Așa am învățat de la părinții noștri: când au tras prima brazdă de plug în primăvară, au căzut pe genunchi acolo și au spus: „Doamne, ajută-mă!”. Au făcut un semn sfânt și s-au închinat. Și Dumnezeu le-a ajutat. Și când au tras ultima brazdă nu s-au dus acasă cântând, cu căciula pe-o ureche, să se odihnească; ci s-au întors pe genunchi și au mulțumit: „Doamne, Îți mulțumesc că m-ai ajutat!”. Așa a fost la începutul oricărei munci și la sfârșitul oricărei munci. Căci Dumnezeu a vrut ca poporul nostru să țină legătura cu El prin două mari mijloace: munca cea grea și durerile, suferințele și jertfele cele grele. Munca ne-a făcut să spunem totdeauna: „Doamne, ajută!”. Și după ce ne-a ajutat, să-I mulțumim. Suferința ne-a făcut, de fiecare dată, să spunem: „Doamne, ajută-ne!”. Și după ce ne-a izbăvit, să ne întoarcem spre Dumnezeu și să-I mulțumim: „Doamne, Îți mulțumim!”. Pe aceste două mijloace - pe care mulți le socotesc o nenorocire -, munca grea și suferința, Dumnezeu le-a binecuvântat special pentru poporul nostru; și mai ales pentru zonele acestea, cele mai binecuvântate de Dumnezeu, pentru că au adus cele mai mari jertfe, cele mai curate lacrimi și sudori, și sfinte picături de sânge înaintea lui Dumnezeu. De aceea a răspuns Dumnezeu cu atâtea binecuvântări peste țara aceasta. A binecuvântat-o nu numai pentru Iancu și Horea, care au suferit aici, ci pentru toți părinții dumneavoastră, chiar cu nume necunoscute; [pentru] atâția eroi necunoscuți care sunt în pământul acesta și-n cerul de deasupra noastră.

Dar în casa aceasta s-a născut un om, acum 100 de ani, pe care din ce în ce mai multe margini ale pământului îl vor recunoaște ca pe un profet al vremurilor pe care le trăim. Un mare om al poporului nostru și al Bisericii, și al credinței noastre. Acum se vorbește deja până la marginile pământului despre el și chiar despre aceste evenimente pe care le sărbătorim noi acum se vorbește. Pentru că oricine va iubi pe Dumnezeu și va aprecia valorile mari ale lui Dumnezeu pe pământ nu va uita, printre ele, sacrificiul și importanța acestui mare om al lui Dumnezeu care s-a născut acum 100 de ani... Poate numai copiii dumneavoastră și copiii copiilor dumneavoastră vor ajunge să vadă când se va vorbi despre acest om cu toată admirația și cu tot respectul ce li se cuvine marilor profeți nu numai ai unui neam, ci ai omenirii întregi. Pentru că Lucrarea pe care a făcut-o Părintele pentru Biserica noastră și pentru salvarea poporului nostru este unicul mijloc prin care noi putem fi salvați toți și din păcate, și din corupție, și din înghețul spiritual, și din toate dezbinările și tulburările dintre noi. Și care să ne facă o inimă și un gând [pentru] vatra caldă a părinților noștri, a Bisericii noastre, a istoriei noastre, a specificului nostru național și creștinesc.

Și noi îi mulțumim lui Dumnezeu că - așa cum spunea părintele - „el s-a făcut o punte spre veșnicie pentru noi”. Noi îi suntem recunoscători și-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să ne arătăm recunoștința într-o zi ca asta și chiar în locul acesta.

Ne rugăm lui Dumnezeu să-i binecuvânteze pe părinții noștri sufletești, Biserica noastră, neamul nostru, țara noastră și pe cei pe care i-a rânduit El conducători în mijlocul nostru și cărora le mulțumim. Și ne rugăm lui Dumnezeu pentru ei să le dăruiască lumina și ajutorul Său pentru totdeauna. Căci iată de câtă libertate și bucurie ne putem noi astăzi învrednici, ca să ne arătăm recunoștința noastră față de unul dintre cei mai mari oameni ai Bisericii noastre și ai poporului nostru, înainte de a ajunge el un conducător duhovnicesc în mișcarea aceasta sfântă, religioasă și ortodoxă, el a fost un mare conducător și apărător al acestor oameni năpăstuiți de aici. Scrierile lui Din durerile moților au umplut toate publicațiile de dinainte de război, din timpul războiului și de după, când poporul acesta era așa de asuprit și el apăra prin toate gazetele de atunci dreptatea moților. S-a dus pentru dreptatea moților până la cele mai înalte foruri și a reușit pe foarte mulți să-i ajute și să-i izbăvească. Așa și-a dovedit acest om dragostea față de Dumnezeu și dragostea de neam. Și noi suntem datori recunoștință…

Noi mulțumim lui Dumnezeu și autorităților noastre. Și mulțumim Prea Sfințitului Părinte episcop Emilian de Alba Iulia. Când am mers cu gândul și cu rugămintea să ne îngăduie să ne arătăm recunoștința și mulțumirea noastră către Dumnezeu, către Biserica și poporul nostru pentru acest mare om, a fost, de la început, foarte binevoitor.

Părintelui inspector eparhial, care este aici în mijlocul nostru, îi mulțumim din toată inima pentru osteneala pe care și-a dat-o ca să ne aducă bucuria și binecuvântarea Prea Sfințitului părinte episcop Emilian, dar și pentru bucuria și cuvântul minunat cu care ne-a înviorat sufletele și ne-a hrănit inimile astăzi. Mulțumim din toată inima.

Și-I mulțumim și ne rugăm lui Dumnezeu pentru fratele Dumitru, sora Sofica, pentru fratele Iosif și ceilalți care fac parte încă din familia care a îngrijit această casă în care s-a născut și în care a crescut Părintele nostru sufletesc Iosif Trifa. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru sănătatea lor și pentru sănătatea părinților care ne-au cercetat.

Și vă rugăm să transmiteți Prea Sfințitului părinte episcop Emilian mulțumirile noastre și ale tuturor celor care suntem o inimă și-un gând aici, arătându-ne recunoștința și mulțumirea că ne-ați ascultat și că ne-ați și bucurat cu prezența sfințiilor voastre, părinte protopop și părinte inspector.

Pentru toate, fie lăudat Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!