Cuvintele Celui Scump
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Când aud un cuvânt al cărui înțeles nu-l pot cuprinde
nici accepta,
- să nu mă grăbesc să răspund cu mâhnire!
2 - Inima mea mâhnită nu m-a sfătuit bine niciodată, pe drumul meu.
3 - Gândul meu mâhnit nu mi-a înțeles niciodată cuvintele Lui.
4 - Ochii mei mâhniți nu mi-au putut vedea limpede niciodată Chipul Lui Drag.
5 - Lacrimile mâhnirii mele mi-au acoperit și mi-au întunecat vederea Feței Dragi.
6 - De ce răspunzi tu cuvinte grele Prietenului tinereții tale, inima mea mâhnită?
7 - De ce uiți tu cât de mult te-a iubit El care îmi vorbește acum despre ascultarea și ridicarea dintr-o stare bolnavă - spre ceea ce este sănătos?
8 - Dintr-o stare apăsată - spre ceea ce este slobod?
9 - Dintr-o stare ruinată - spre ceea ce era în vremea tinereții mele și a Lui?
10 - O, iartă-mă Preaiubitul meu, când nu Te pot înțelege.
11 - Iartă-mă când mâhniri prea mari mă împiedică să văd lumina spre care vrei să mă ridici Tu.
12 - Mă doare această chemare ca o rupere și îmi simt inima sfâșiată de sus până jos.
13 - De o parte și de alta a mâhnirii mele, inima mea despicată în două tremură.
14 - Lacrimile însângerării ei se preling pe așternutul unde zac, prăbușit dintr-o dată ca într-o prăpastie de întuneric zdrobitor.
15 - Mi se pare că zac din nou în aceeași prăpastie în care am mai fost de celelalte ori.
16 - Și din care abia ieșisem, trântindu-mă mai îngrozitor cu o singurătate și pătimire care mă înspăimântă ori de câte ori mă uit înapoi.
17 - Ce lung a fost drumul spre lumină - și ce scurt este cel spre întuneric!
18 - Dumnezeul meu, nu mă lăsa să cad din nou.
Ține-mă să nu mai alunec, dacă am putut ajunge până aici!
19 - Iată vântul cum vuiește de rece voind să mă smulgă de pe Stânca pe care mi se părea că am ajuns-o!
20 - Voi gânduri negre, fugiți de la mine; El n-a zis așa cum îmi șoptiți voi!
21 - Duhule al mâhnirii, taci înăuntrul meu, nu mă sfătui la nimic! Nu mai vreau să te aud.
22 - Nu vreau să te ascult tocmai acum când inima mea este sfâșiată prea adânc. Când ochii mei nu mai pot vedea nimic înainte. Și când în urechile mele nu mai aud nimic, în afară de glasul tău ispititor care îmi spune vești și înștiințări îngrozitoare.
23 - Dumnezeul meu,
Nădejdea tuturor marginilor îndepărtate
ale pământului și mării din mine,
- de Tine mă agăț cu ultima mea nădejde,
numai de Tine!