Doamne, I-au zis ei, dă-ne totdeauna această pâine.
Rugăciunea acestor oameni se aseamănă atât de mult cu rugăciunea samaritenei de la fântâna lui Iacov (Ioan 4, 15).
În amândouă aceste rugăciuni bietele suflete lipsite de apă și pâine, dar neștiutoare de prețul cel nou și încă necunoscut ce îl aveau ele în Hristos, Îi cer Domnului aceste daruri în nădejdea primirii unor minuni trupești.
Mai târziu, când L-au cunoscut pe Domnul, și care L-au cunoscut, au primit acest har ceresc.
De atunci și în vecii vecilor toate sufletele oamenilor vor avea mereu această trebuință mare și această fierbinte rugăciune:
- Doamne, dă-ne totdeauna această apă și această pâine...
Cuvântul Tău și harul Tău care satură și mântuiește ființa noastră a fiecăruia, și dă viață întregii omeniri - dă-ni-l nouă!
Aceasta ar trebui să fie totdeauna rugăciunea noastră,
pentru că totdeauna avem nevoie de ea fiecare din noi.
Doamne Isuse,
noi flămânzim mereu după câte ceva în lumea aceasta. Flămânzim mai ales după lucrurile nefolositoare și păcătoase.
Dar prea puțin ne dăm seama câtă trebuință avem de hrana vieții care ești Tu în fiecare zi și pe totdeauna.
De aceea Te rugăm nu ne lăsa lipsiți de pâinea care satură sufletul și ține în noi viața duhovnicească.
Dă-ne-o totdeauna și aici pe pământ și în veșnicie, pentru că în aceasta stă viața și puterea, bucuria de acum și fericirea din viața cealaltă.
Doamne dă-ne această pâine totdeauna, ca să nu înfometăm niciodată.
Amin.