Doamne, I-au zis ei, dă-ne totdeauna această pâine.
Rugăciunea acestor oameni se aseamănă atât de mult cu rugăciunea samaritenei de la fântâna lui Iacov (Ioan 4, 15).
În amândouă aceste rugăciuni bietele suflete lipsite de apă şi pâine, dar neştiutoare de preţul cel nou şi încă necunoscut ce îl aveau ele în Hristos, Îi cer Domnului aceste daruri în nădejdea primirii unor minuni trupeşti.
Mai târziu, când L-au cunoscut pe Domnul, şi care L-au cunoscut, au primit acest har ceresc.
De atunci şi în vecii vecilor toate sufletele oamenilor vor avea mereu această trebuinţă mare şi această fierbinte rugăciune:
- Doamne, dă-ne totdeauna această apă şi această pâine...
Cuvântul Tău şi harul Tău care satură şi mântuieşte fiinţa noastră a fiecăruia, şi dă viaţă întregii omeniri - dă-ni-l nouă!
Aceasta ar trebui să fie totdeauna rugăciunea noastră,
pentru că totdeauna avem nevoie de ea fiecare din noi.
Doamne Isuse,
noi flămânzim mereu după câte ceva în lumea aceasta. Flămânzim mai ales după lucrurile nefolositoare şi păcătoase.
Dar prea puţin ne dăm seama câtă trebuinţă avem de hrana vieţii care eşti Tu în fiecare zi şi pe totdeauna.
De aceea Te rugăm nu ne lăsa lipsiţi de pâinea care satură sufletul şi ţine în noi viaţa duhovnicească.
Dă-ne-o totdeauna şi aici pe pământ şi în veşnicie, pentru că în aceasta stă viaţa şi puterea, bucuria de acum şi fericirea din viaţa cealaltă.
Doamne dă-ne această pâine totdeauna, ca să nu înfometăm niciodată.
Amin.