Foto Traian Dorz

Dă-ți mâna ta!

Traian Dorz - Cântarea Veșniciei

Dă-ți mâna ta celui căzut
căci pentru asta ai crezut
fii milostiv, cum ți s-a spus
- pentru Isus, pentru Isus.
Așa ne vrea Hristos
pe orice credincios
și numai cel ce face-așa
ascultă voia Sa.
Dă-ți haina ta celui sărac
dă-ți graiul tău celor ce tac
dă-i locul tău celui supus
- pentru Isus, pentru Isus.
Dă-ți sfatul celui rătăcit
dă-ți umbra celui ostenit
dă-ți crezul tău celui răpus
- pentru Isus, pentru Isus.
Dar mai întâi te dă mereu
pe tine-ntreg lui Dumnezeu
acesta-i darul mai presus
- pentru Isus, pentru Isus.
Articol 61 din 250
Folosește săgețile ← → pentru navigare