Dacă aţi fi orbi, le-a răspuns Isus, n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: Vedem. Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne.
Dacă aţi fi orbi faţă de plăcerile şi deşertăciunile lumii, n-aţi avea păcat.
Pentru că atunci n-aţi mai vedea ispitele atrăgătoare la care aveţi acum aţintite toate privirile voastre şi tot timpul vostru,
atunci n-aţi avea păcat, fiindcă aţi fi scăpat de sub stăpânirea păcatului, de sub osânda şi de sub robia lui, pe totdeauna.
Dacă aţi fi orbit faţă de lume, atunci aţi fi ca unii care nici n-ar fi făptuit păcatul, fiindcă ceea ce nu poţi vedea, nu poţi nici dori,
atunci n-aţi avea păcat, pentru că aţi fi fost curăţiţi deplin de orice urme ale păcatului, prin credinţa în Sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (1 Ioan 2, 1-2).
N-aţi avea păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu ar rămâne în voi şi n-aţi mai păcătui, fiindcă aţi fi născuţi din Dumnezeu (1 Ioan 3, 9).
O, dacă aţi fi orbi faţă de diavolul, atunci n-aţi avea păcat faţă de Isus.
Dar dacă cu voinţa şi ştiinţa voastră sunteţi orbi faţă de Isus, cum să nu aveţi păcat?
Păcat ajungi să ai numai dacă ţi-l faci tu singur.
Nimeni nu-ţi poate face ţie răul, dacă nu ţi-l faci tu însuţi.
Nimeni nu te poate sili să-l faci păcatul, dacă nu priveşti tu însuţi la el cu ochii tăi şi nu-l doreşti.
Dacă nu-ţi deschizi tu însuţi inima ta ca să intre în ea gândul lui, apoi duhul lui, apoi fapta lui.
Dacă nu-i deschizi tu însuţi mintea ta când vine spre tine ca o învăţătură străină sau gândul când vine cu duhul lui.
Dacă nu porneşti tu însuţi, cu picioarele tale, când te cheamă el.
Dacă nu-l cuprinzi tu însuţi cu braţele tale când te atrage
şi dacă nu-l spui tu însuţi cu gura ta, când te îndeamnă.
Şi dacă nu te arunci tu însuţi în flăcările lui când te cuprinde.
O Doamne Dumnezeul nostru,
cu cât mai puţin vinovaţi am fi fost noi în faţa Cuvântului şi a Adevărului Tău, dacă toţi am fi fost mai puţin cunoscători şi mai puţin înzestraţi de cum suntem, sau ne pretindem a fi.
Dar pe cât este mai mare roada şi meritul acelora dintre noi ce văd mai departe decât alţii
şi cunosc mai mult despre Tine, decât mulţi,
cu atât este mai mare şi osânda lor, când ceea ce ştiu şi cunosc n-o aplică ei înşişi în primul rând,
ci se fac sfătuitori şi călăuze numai pentru alţii, din mândrie sau din dorinţa de câştig,
- iar nu şi pentru ei înşişi, din teamă şi din smerenie.
Doamne, Tu care ne-ai dat mintea, ca să vedem bine şi să umblăm drept cu ea, nu ne-o lăsa să umble scornind învăţături dezbinătoare şi străine, pentru a ne pierde nu numai pe noi dar şi pe alţii,
nici talentul dat nouă pentru lucrări ziditoare, să-l folosim pentru idei şi pasiuni rele,
nici puterea vorbirii dată nouă pentru unitate şi pace, s-o folosim pentru certuri şi pentru dezbinări stricăcioase Lucrării Tale,
ci toate darurile Tale să le punem în slujba Ta,
spre mântuirea noastră şi a semenilor noştri.
Amin.