
Dacă știți cum e durerea
Traian Dorz - Cântarea Cântărilor mele
Dacă știți cum e durerea
mai mistuitoare
cât de-aprinse-s și de grele
lacrimile-amare.
Dacă știți ce lungă-i noaptea
plânsă-n nedormire,
ziua-n lupte, munca-n chinuri
mersul pe neștire.
Dacă știți cât de cumplită-i
cazna așteptării,
perna udă de suspine
jarul disperării.
Dacă știți ce-i viața arsă
- eu vă rog pe-oricare
nu treziți iubirea lumii
nimănui sub soare.
... Dar de știți ce-i fericirea
cea mai minunată
ce-i viața liniștită,
inima-mpăcată.
Ce e pacea conștiinței,
noaptea odihnită,
bucuria fără umbre,
ziua liniștită.
Harul părtășiei sfinte,
pacea-n orice stare,
rugăciunea ascultată,
viața sărbătoare.
Dacă știți ce dulce-I Domnul
- eu vă rog pe nume:
să treziți a Lui Iubire
tuturora-n lume!