Foto Traian Dorz

Dar acum căutați să Mă omorâți...

Traian Dorz - Hristos - Luminătorul nostru

Dar acum căutați să Mă omorâți, pe Mine, un om, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut.
Pe un rob al lui Dumnezeu, adevărul totdeauna îl bucură, căci el este un fiu al Adevărului.
Chiar și când Adevărul îl mustră, un credincios adevărat nu-l urăște și nu luptă împotriva lui.
Dar un rob al păcatului niciodată nu poate suferi Adevărul, fiindcă el este un fiu al minciunii
și cu atât mai puțin, nu poate să-l iubească, un astfel de om.
Un rob al Adevărului fuge de laude.
Un rob al minciunii fuge după ele.
Un rob al neprihănirii se întristează când trebuie să primească ceva de la alții pentru sine... și se bucură când are și poate să dea de la el altora.
Un rob al lăcomiei și al poftei, dimpotrivă: se întristează când nu i se dă, și se bucură când poate să nu dea.
Un rob al luminii se bucură când i se arată o greșeală ca să și-o îndrepte, fiindcă iubește curăția și Îl iubește pe Hristos Mântuitorul său.
Un rob al întunericului se supără când i se arată faptele lui rele. Nu dorește să se îndrepte, căci se iubește pe sine însuși și păcatul în care trăiește ca într-un culcuș cald.
De aceea cei care trăiesc în păcat urăsc Adevărul și caută mereu să-l înăbușe, fiindcă adevărul este totdeauna împotriva lor,
iar cine lucrează astfel, Îl omoară totdeauna în sine însuși pe Hristos,
și după aceea umblă mereu să-L omoare și în alții.
O Dumnezeule Cel Viu al Adevărului,
ridică-Te totdeauna și puternic împotriva tuturor celor ce umblă să Te omoare din conștiința lor și din a altora.
Te rugăm Doamne Isuse, nimicește tot ce caută să nimicească frica de Tine și ascultarea de Adevărul dreptei Tale învățături, în cei pentru care ai suferit și îi iubești Tu.
Alungă pe toți cei care umblă să Te alunge pe Tine din creaturile Tale și din creațiunea Ta, alungă toate acele duhuri și învățături, care umblă să rupă făpturile Tale de Tine Păstorul lor.
Și fă tot mai viu și tot mai puternic să crească între noi ceea ce Te apropie și Te înfățișează pe Tine luminos, nouă și lumii, Doamne Isuse.
Amin.
Articol 102 din 143
Folosește săgețile ← → pentru navigare