Doamne, I-a zis Simon Petru, unde Te duci? Isus i-a răspuns: Tu nu poţi veni acum după Mine, unde Mă duc Eu; dar mai târziu vei veni.
Cine a venit odată la Hristos, şi a rămas la El
şi şi-a legat soarta şi viaţa lui de soarta şi viaţa lui Hristos, pe pământ,
- acela n-are o altă dorinţă şi o altă temere mai mare pe lume decât să nu-L mai piardă pe Domnul niciodată, să nu se mai ducă nicăieri şi să nu mai rămână fără El.
Pentru un astfel de suflet Hristos este totul.
Hristos este casa lui.
Hristos este familia lui.
Hristos este lumina lui.
Hristos este pâinea lui.
Hristos este sănătatea şi viaţa lui.
Fără Hristos el n-are ce face cu nici unele din acestea, dar cu El are de ajuns şi fără ele.
Nimic din toate bunurile lumii acesteia nu-L pot înlocui pe Isus în inima şi viaţa lui şi nici nu-l pot despărţi de El.
Dar Hristos le poate înlocui pe toate acestea şi-l poate despărţi de toate, dacă El vrea.
Pentru un astfel de ucenic binecuvântat, orice pas al lui Hristos este de preţ
şi orice Cuvânt al Lui este scump
şi orice temere pentru Hristos, îl îngrijorează, îl frământă, îl nelinişteşte, până când Îl are iarăşi deplin.
Alipit cu o cerească putere şi iubire de Hristos, sfântul apostol Petru mai mult presimţea decât înţelegea, ceea ce se petrece în această seară. În care se sfârşeau atât de multe şi în care începeau altele şi mai multe.
Şi presimţirea aceasta plină de îngrijorare l-a făcut să întrebe ceea ce ar fi voit să nu se întâmple.
Căci dragostea adevărată presimte totdeauna mult mai mult decât este în stare să priceapă.
Presimte mai ales apropierea primejdiei. Şi nu mai doreşte altceva şi nu se mai teme de nimic altceva, decât să nu se despartă de ceea ce i-ar fi de neînlocuit pe totdeauna.
În inima sfântului apostol, nu era atunci nici un simţământ mai puternic decât grija să nu-L piardă pe Hristos, Domnul şi Mântuitorul său.
Tot timpul umblării lui cu Domnul, el a trăit şi a suferit, a plâns şi a umblat, plin de această grijă: să nu-L piardă pe Isus.
O singură clipă i-a eclipsat această lumină, i-a întunecat această vedere, i-a umbrit această iubire...
O singură ispită l-a putut abate de la ea pentru un scurt moment zdrobitor, doar înfăţişarea dar nu şi inima sa, doar vorba sa, dar nu duhul său...
şi asta ca să se împlinească ce fusese spus.
Dar câte lacrimi amare şi fierbinţi nu s-au vărsat peste clipa aceasta, acoperind-o şi arzând-o,
O, unde sunt astăzi ucenicii binecuvântaţi care să strige: eu îmi voi da viaţa pentru Tine (Ioan 13, 37),
sau: cine mă va despărţi... de dragostea lui Hristos: necazul sau strâmtorarea, prigonirea sau foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia, sabia, sau moartea?
Nimic, nimic, nimic nu va putea fi niciodată în stare să mă despartă de dragostea lui Dumnezeu, de Isus Hristos Domnul nostru (Rom. 8, 35-39).
O, da, unde sunt astăzi ucenicii care să poată spune ca ei: iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat (Marcu 10, 28).
Când vedem cu atâta amărăciune că mulţi chiar dintre cei care au avut marele har de a fi puşi în fruntea Lucrării Domnului, în loc să fie şi mai hotărâţi, să fie şi mai fericiţi de a-I da în viitor cu şi mai multă bucurie viaţa lor - pe mulţi îi auzi regretând şi pentru puţinul ce I-au dat în trecut...
Nu necazul sau strâmtorarea, sau foamea şi prigonirea, lipsa, primejdia şi sabia - ci belşugul, comoditatea, frica, soţia, casa şi altele de acestea, i-au şi despărţit demult deja pe aceştia de Hristos.
Nu să lase totul - ci să strângă totul voiesc ei,
şi mai mult gunoi şi mai multă deşertăciune - iată ce-i frământă şi de ce se grijesc şi se îngrijesc ucenicii de azi.
O, dacă n-ar fi încredinţarea că Hristos va ridica pe alţii mai vrednici, ca să le ia locul, uneori am fi ispitiţi să ne amărâm peste măsură de mult, din pricina lipsei de dragoste adevărată faţă de Isus.
Dar ştiind că Hristos Însuşi este Garanţia Biruinţei noastre, să biruim şi noi orice ispită şi orice îndoială strigând:
- Isus este şi va fi Biruitorul!
Da, slavă şi veşnică slavă Ţie Marele Biruitor Isus Hristos.
În cele mai grele zile pentru Lucrarea Ta, Tu nu ne-ai lăsat singuri niciodată.
Ne-ai înştiinţat despre tot ce ni se va întâmpla, fiindcă Tu ai avut încrederea în noi şi ne-ai făcut părtaşi la Adevărul Tău fără să ne ascunzi nimic (Fap. Ap. 20, 27; Ioan 15, 15).
Nu ne-ai ascuns primejdiile, dar ne-ai încredinţat despre tot ajutorul puternic pe care ni-l vei da neapărat, oricând va trebui să trecem prin ele.
Ştiind dragostea cu care Te iubim, noi Ţi-am făcut dulcea făgăduinţă că vom fi nedespărţiţi de Tine şi Tu că vei fi pe veci nedespărţit de noi.
Chiar dacă slujba pe care trebuie s-o facem pentru Tine, uneori va cere să fim gata de grele jertfe şi renunţări, pentru o vreme,
ştim că tot ce nu putem acum, vom putea sigur mâine
şi că tot ce nu avem acum, vom avea sigur mai târziu.
Ajută-ne să credem cu tărie toate făgăduinţele Tale şi să Te iubim neclintiţi.
Amin.