Doamne, I-a zis Simon Petru, unde Te duci? Isus i-a răspuns: Tu nu poți veni acum după Mine, unde Mă duc Eu; dar mai târziu vei veni.
Cine a venit odată la Hristos, și a rămas la El
și și-a legat soarta și viața lui de soarta și viața lui Hristos, pe pământ,
- acela n-are o altă dorință și o altă temere mai mare pe lume decât să nu-L mai piardă pe Domnul niciodată, să nu se mai ducă nicăieri și să nu mai rămână fără El.
Pentru un astfel de suflet Hristos este totul.
Hristos este casa lui.
Hristos este familia lui.
Hristos este lumina lui.
Hristos este pâinea lui.
Hristos este sănătatea și viața lui.
Fără Hristos el n-are ce face cu nici unele din acestea, dar cu El are de ajuns și fără ele.
Nimic din toate bunurile lumii acesteia nu-L pot înlocui pe Isus în inima și viața lui și nici nu-l pot despărți de El.
Dar Hristos le poate înlocui pe toate acestea și-l poate despărți de toate, dacă El vrea.
Pentru un astfel de ucenic binecuvântat, orice pas al lui Hristos este de preț
și orice Cuvânt al Lui este scump
și orice temere pentru Hristos, îl îngrijorează, îl frământă, îl neliniștește, până când Îl are iarăși deplin.
Alipit cu o cerească putere și iubire de Hristos, sfântul apostol Petru mai mult presimțea decât înțelegea, ceea ce se petrece în această seară. În care se sfârșeau atât de multe și în care începeau altele și mai multe.
Și presimțirea aceasta plină de îngrijorare l-a făcut să întrebe ceea ce ar fi voit să nu se întâmple.
Căci dragostea adevărată presimte totdeauna mult mai mult decât este în stare să priceapă.
Presimte mai ales apropierea primejdiei. Și nu mai dorește altceva și nu se mai teme de nimic altceva, decât să nu se despartă de ceea ce i-ar fi de neînlocuit pe totdeauna.
În inima sfântului apostol, nu era atunci nici un simțământ mai puternic decât grija să nu-L piardă pe Hristos, Domnul și Mântuitorul său.
Tot timpul umblării lui cu Domnul, el a trăit și a suferit, a plâns și a umblat, plin de această grijă: să nu-L piardă pe Isus.
O singură clipă i-a eclipsat această lumină, i-a întunecat această vedere, i-a umbrit această iubire...
O singură ispită l-a putut abate de la ea pentru un scurt moment zdrobitor, doar înfățișarea dar nu și inima sa, doar vorba sa, dar nu duhul său...
și asta ca să se împlinească ce fusese spus.
Dar câte lacrimi amare și fierbinți nu s-au vărsat peste clipa aceasta, acoperind-o și arzând-o,
O, unde sunt astăzi ucenicii binecuvântați care să strige: eu îmi voi da viața pentru Tine (Ioan 13, 37),
sau: cine mă va despărți... de dragostea lui Hristos: necazul sau strâmtorarea, prigonirea sau foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia, sabia, sau moartea?
Nimic, nimic, nimic nu va putea fi niciodată în stare să mă despartă de dragostea lui Dumnezeu, de Isus Hristos Domnul nostru (Rom. 8, 35-39).
O, da, unde sunt astăzi ucenicii care să poată spune ca ei: iată că noi am lăsat totul și Te-am urmat (Marcu 10, 28).
Când vedem cu atâta amărăciune că mulți chiar dintre cei care au avut marele har de a fi puși în fruntea Lucrării Domnului, în loc să fie și mai hotărâți, să fie și mai fericiți de a-I da în viitor cu și mai multă bucurie viața lor - pe mulți îi auzi regretând și pentru puținul ce I-au dat în trecut...
Nu necazul sau strâmtorarea, sau foamea și prigonirea, lipsa, primejdia și sabia - ci belșugul, comoditatea, frica, soția, casa și altele de acestea, i-au și despărțit demult deja pe aceștia de Hristos.
Nu să lase totul - ci să strângă totul voiesc ei,
și mai mult gunoi și mai multă deșertăciune - iată ce-i frământă și de ce se grijesc și se îngrijesc ucenicii de azi.
O, dacă n-ar fi încredințarea că Hristos va ridica pe alții mai vrednici, ca să le ia locul, uneori am fi ispitiți să ne amărâm peste măsură de mult, din pricina lipsei de dragoste adevărată față de Isus.
Dar știind că Hristos Însuși este Garanția Biruinței noastre, să biruim și noi orice ispită și orice îndoială strigând:
- Isus este și va fi Biruitorul!
Da, slavă și veșnică slavă Ție Marele Biruitor Isus Hristos.
În cele mai grele zile pentru Lucrarea Ta, Tu nu ne-ai lăsat singuri niciodată.
Ne-ai înștiințat despre tot ce ni se va întâmpla, fiindcă Tu ai avut încrederea în noi și ne-ai făcut părtași la Adevărul Tău fără să ne ascunzi nimic (Fap. Ap. 20, 27; Ioan 15, 15).
Nu ne-ai ascuns primejdiile, dar ne-ai încredințat despre tot ajutorul puternic pe care ni-l vei da neapărat, oricând va trebui să trecem prin ele.
Știind dragostea cu care Te iubim, ne-ai făcut dulcea făgăduință că vom fi nedespărțiți de Tine și Tu că vei fi pe veci nedespărțit de noi.
Chiar dacă slujba pe care trebuie s-o facem pentru Tine, uneori va cere să fim gata de grele jertfe și renunțări, pentru o vreme,
știm că tot ce nu putem acum, vom putea sigur mâine
și că tot ce nu avem acum, vom avea sigur mai târziu.
Ajută-ne să credem cu tărie toate făgăduințele Tale și să Te iubim neclintiți.
Amin.