Dar vine, pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl, și că fac așa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculați-vă, haidem să plecăm de aici!
Iată una din cele mai minunate taine descoperite de Mântuitorul nostru Isus, ucenicilor Săi, în seara aceasta a Cinei care tocmai de aceea s-a numit Cina cea de Taină.
Tot ce le-a vorbit atunci Mântuitorul ucenicilor Săi, ascundea sau dezvăluia tainele mari, ale gândurilor și ale lucrărilor lui Dumnezeu - ale gândurilor și lucrărilor Sale,
cu oamenii
și pentru ei.
Domnul Isus le spunea în aceste versete din urmă că... vine stăpânitorul lumii acesteia,
care nu are în El nimic,
dar vine pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl!
Și că fac așa cum Mi-a poruncit Tatăl.
Iată deci pentru ce este îngăduită lucrarea lui Satana:
întâi pentru ca lumea să cunoască pe Hristos, și
apoi să cunoască Lucrarea lui Dumnezeu-Tatăl.
Fără patimile Domnului, puse la cale de către stăpânitorul lumii de acum și stăpânitorul lumii de atunci, Domnul n-ar fi putut arăta lumii, în cel mai înalt fel, dragostea Lui pentru Tatăl și cât de mult S-a supus și S-a făcut El ascultător de voia Tatălui.
Sigur că Satana n-a dorit ca tocmai el să facă prin lucrarea sa ca Numele Domnului să fie înălțat, ci Satana a vrut ca El să fie înjosit.
Satana n-a vrut ca Crucea Domnului nostru Isus Hristos să devină Semnul luminos și slăvit al Dragostei lui Dumnezeu, ci să fie tot semnul crâncen al urii oamenilor.
Satana n-a vrut ca sfârșitul lucrării lui Hristos pe pământ să fie încununat de biruință și de înviere, ci de înfrângere și de ocară.
De aceea Satana a lucrat așa cum a lucrat, cu un plan plin de vicleșug.
De aceea a recrutat Satana spre executarea acestui plan, o mare mulțime de duhuri și o mare mulțime de oameni.
Dar ce s-a ales până la urmă de toate planurile puse la cale de către Satana?
S-a ales că lumea a cunoscut pe Hristos ca Dumnezeu, tocmai la capătul luptei Lui biruitoare. Și tocmai la sfârșitul drumului pe care i-L pregătise spre nimicire, spre ocară și spre uitare, vrăjmașul Său. Și vrăjmașii Lui.
Tot așa este și va fi și cu Biserica lui Hristos!...
Vrăjmașul a urmat același drum în lupta cu Biserica lui Hristos, cu Trupul Său, cu fiii Săi (Efes. 5, 23), cu Mireasa Lui (Apoc. 22, 17).
Încă de la începutul Bisericii, Satana a stârnit împotriva ucenicilor Domnului, valuri de prigoane și de lovituri.
Peste trei sute de ani au ținut primele lui presiuni nimicitoare împotriva Bisericii Domnului Isus.
Dar când s-a sfârșit vremea acestor încercări,
când lumea se îngrozise de sânge,
de măceluri, de ruguri și de prigoniri,
ce s-a putut vedea atunci?
- Biserica se întărise nespus de mult și în număr și în putere și în frumusețe.
Vrăjmașul lui Hristos a trebuit să vadă de fiecare dată că ceea ce luptase el cu uriașe eforturi ca să nimicească, să dărâme, să ardă,
tocmai când el credea că a izbutit, Dumnezeu făcea să triumfe și mai frumos...
Cu toate acestea, vina celui rău nu-i mai mică,
fiindcă el nu face răul ca să iese binele din el,
ci tocmai să iese și mai rău,
dar încheierea fericită o aduce Dumnezeu, El, care arată în felul acesta cum nu se poate mai limpede, pentru noi, că toate lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe El (Rom. 8, 28).
Iată, frații mei credincioși de ce nici noi nu trebuie să ne temem niciodată.
Și de ce nici noi nu trebuie să ne îndoim niciodată de sfârșitul strălucit pe care îl va aduce Slavei lui Hristos, orice prigonire pornită contra Numelui Său,
și contra Lucrării Sale,
ci mai rău să ne temem de libertate decât de prigonire.
Căci în libertate Biserica n-are decât de pierdut, pe când în suferință numai de câștigat.
În libertate Biserica își pierde curăția,
își pierde unitatea,
își pierde sfințenia,
își pierde puterea,
își pierde roadele ei minunate...
își pierde tineretul,
își pierde evlavia, înfrânarea, sărăcia, smerenia...
Mereu numai pierderi.
Dar în prigonire pierde numai pleava,
pierde numai pe cei lacomi de foloase lumești
și pierde ce o dezbină și o urâțește.
Dar câștigă mereu tot ce o înfrumusețează și o întărește.
De aceea dacă trebuie să vadă lumea că noi Îl iubim pe Tatăl și că facem în adevăr ceea ce este plăcut înaintea Lui, să nu ne mirăm că vine stăpânitorul lumii acesteia...
Căci dacă el n-are nimic în noi, fiți liniștiți.
Totul se va sfârși luminos spre cea mai mare slavă a lui Isus Hristos.
Și spre cea mai mare bucurie și încununare a noastră, a celor ce vom răbda împreună cu El.
Slavă veșnică numai Ție Dumnezeul nostru Viu, Adevărat și Atotputernic:
Tatăl, Fiul și Sfântul Duh...
Pentru toată Înțelepciunea, Puterea, Dreptatea și Iubirea cu care lucrezi Tu spre izbânda planurilor Tale.
Și spre slava Numelui Tău și a Bisericii Tale.
Slavă Ție.
Îți mulțumim din toată inima pentru sfintele și puternicele Tale îmbărbătări pe care ni le-ai dat nouă tuturor alor Tăi, știind câtă nevoie vom avea de ele în lupta noastră cu vrăjmașul și cu stăpânitorul lumii acesteia.
Pentru ca gândindu-ne la ele, să nu ni se tulbure inima niciodată, nici să nu ni se înspăimânte!
Îți mulțumim pentru dulcea nădejde că în Casa Tatălui sunt multe lăcașuri și că Acolo fiecare din noi va avea bucuria să petreacă în mijlocul alor săi, - cu care a crezut la fel, a lucrat la fel și au biruit împreună.
Aceasta va fi o atât de mare fericire pentru fiecare din noi, încât nu știm cum să-Ți mulțumim pentru ea.
Îți mulțumim că ne-ai trimes de la Tatăl pe Scumpul nostru Mângâietor, pe Sfântul Duh al Adevărului,
care să fie cu noi până la Venirea Ta,
care să ne apere,
care să ne păzească și să ne îndrume,
care să ne mângâie,
care să ne învețe toate lucrurile
și care să ne aducă aminte de tot ce ne-ai spus Tu.
Ajută-ne, Te rugăm, să-I urmăm cu scumpătate toate îndemnurile Sale. Și să-L păstrăm cu dragoste și curăție în inimile noastre spre a ne bucura totdeauna de harurile Sale, în Biserica Ta.
Îți mulțumim pentru poruncile Tale fericite și luminoase.
Ajută-ne să le păzim pe toate, cu iubire și grijă. Pentru a ne putea totdeauna bucura de dragostea Ta și învrednici de pacea Ta.
Îți mulțumim că iarăși vei veni...
Că nu ne vei lăsa orfani, ci că vei veni la noi ca să ne umpli de bucurie, prin veșnica Ta Prezență lângă noi.
Îți mulțumim că ai biruit pe stăpânitorul lumii acesteia și pe toți stăpânitorii ei până la sfârșit.
Te rugăm dăruiește-ne și nouă tuturor credincioșilor Tăi până la Sfârșit, o deplină lumină asupra tuturor adevărurilor pe care ni le-ai destăinuit Tu.
Pentru ca încrezându-ne puternic în ele, să nu ni se tulbure inima, nici să nu ni se înspăimânte niciodată, de nimic și de nimeni.
Ci să fim deplin și de neclintit încredințați, că cu cât vrăjmașul Tău pornește împotriva Ta mai violent, cu atâta va fi mai învins. Mai curând. Și mai rușinos. Pentru ca Numele Tău să fie preamărit.
Veșnic și veșnic.
De aceea ne plecăm genunchii înaintea Tatălui...
Și-L rugăm ca potrivit cu bogăția Slavei Sale, să ne facă să ne întărim în putere prin Duhul Său Sfânt, așa încât Tu Isuse Doamne, să locuiești în inimile noastre prin credință pe deplin și pe totdeauna,
pentru ca având rădăcina și temelia pusă în dragoste...
să cunoască toate dimensiunile nemărginite ale harului Tău,
iar dragostea Ta care întrece orice cunoștință,
să ajungă plinătatea lui Dumnezeu în noi.
A Ta care ne iubești
și care prin puterea Ta poți face nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,
să fie slava în Biserică și în fiecare din noi,
din neam în neam,
Căci a Ta Dumnezeul nostru este Împărăția și puterea și slava a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh,
acum și pururea
și în vecii vecilor.
Amin și amin.