Dar vine, pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl, şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!
Iată una din cele mai minunate taine descoperite de Mântuitorul nostru Isus, ucenicilor Săi, în seara aceasta a Cinei care tocmai de aceea s-a numit Cina cea de Taină.
Tot ce le-a vorbit atunci Mântuitorul ucenicilor Săi, ascundea sau dezvăluia tainele mari, ale gândurilor şi ale lucrărilor lui Dumnezeu - ale gândurilor şi lucrărilor Sale,
cu oamenii
şi pentru ei.
Domnul Isus le spunea în aceste versete din urmă că... vine stăpânitorul lumii acesteia,
care nu are în El nimic,
dar vine pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl!
Şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl.
Iată deci pentru ce este îngăduită lucrarea lui Satana:
întâi pentru ca lumea să cunoască pe Hristos, şi
apoi să cunoască Lucrarea lui Dumnezeu-Tatăl.
Fără patimile Domnului, puse la cale de către stăpânitorul lumii de acum şi stăpânitorul lumii de atunci, Domnul n-ar fi putut arăta lumii, în cel mai înalt fel, dragostea Lui pentru Tatăl şi cât de mult S-a supus şi S-a făcut El ascultător de voia Tatălui.
Sigur că Satana n-a dorit ca tocmai el să facă prin lucrarea sa ca Numele Domnului să fie înălţat, ci Satana a vrut ca El să fie înjosit.
Satana n-a vrut ca Crucea Domnului nostru Isus Hristos să devină Semnul luminos şi slăvit al Dragostei lui Dumnezeu, ci să fie tot semnul crâncen al urii oamenilor.
Satana n-a vrut ca sfârşitul lucrării lui Hristos pe pământ să fie încununat de biruinţă şi de înviere, ci de înfrângere şi de ocară.
De aceea Satana a lucrat aşa cum a lucrat, cu un plan plin de vicleşug.
De aceea a recrutat Satana spre executarea acestui plan, o mare mulţime de duhuri şi o mare mulţime de oameni.
Dar ce s-a ales până la urmă de toate planurile puse la cale de către Satana?
S-a ales că lumea a cunoscut pe Hristos ca Dumnezeu, tocmai la capătul luptei Lui biruitoare. Şi tocmai la sfârşitul drumului pe care i-L pregătise spre nimicire, spre ocară şi spre uitare, vrăjmaşul Său. Şi vrăjmaşii Lui.
Tot aşa este şi va fi şi cu Biserica lui Hristos!...
Vrăjmaşul a urmat acelaşi drum în lupta cu Biserica lui Hristos, cu Trupul Său, cu fiii Săi (Efes. 5, 23), cu Mireasa Lui (Apoc. 22, 17).
Încă de la începutul Bisericii, Satana a stârnit împotriva ucenicilor Domnului, valuri de prigoane şi de lovituri.
Peste trei sute de ani au ţinut primele lui presiuni nimicitoare împotriva Bisericii Domnului Isus.
Dar când s-a sfârşit vremea acestor încercări,
când lumea se îngrozise de sânge,
de măceluri, de ruguri şi de prigoniri,
ce s-a putut vedea atunci?
- Biserica se întărise nespus de mult şi în număr şi în putere şi în frumuseţe.
Vrăjmaşul lui Hristos a trebuit să vadă de fiecare dată că ceea ce luptase el cu uriaşe eforturi ca să nimicească, să dărâme, să ardă,
tocmai când el credea că a izbutit, Dumnezeu făcea să triumfe şi mai frumos...
Cu toate acestea, vina celui rău nu-i mai mică,
fiindcă el nu face răul ca să iese binele din el,
ci tocmai să iese şi mai rău,
dar încheierea fericită o aduce Dumnezeu, El, care arată în felul acesta cum nu se poate mai limpede, pentru noi, că toate lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe El (Rom. 8, 28).
Iată, fraţii mei credincioşi de ce nici noi nu trebuie să ne temem niciodată.
Şi de ce nici noi nu trebuie să ne îndoim niciodată de sfârşitul strălucit pe care îl va aduce Slavei lui Hristos, orice prigonire pornită contra Numelui Său,
şi contra Lucrării Sale,
ci mai rău să ne temem de libertate decât de prigonire.
Căci în libertate Biserica n-are decât de pierdut, pe când în suferinţă numai de câştigat.
În libertate Biserica îşi pierde curăţia,
îşi pierde unitatea,
îşi pierde sfinţenia,
îşi pierde puterea,
îşi pierde roadele ei minunate...
îşi pierde tineretul,
îşi pierde evlavia, înfrânarea, sărăcia, smerenia...
Mereu numai pierderi.
Dar în prigonire pierde numai pleava,
pierde numai pe cei lacomi de foloase lumeşti
şi pierde ce o dezbină şi o urâţeşte.
Dar câştigă mereu tot ce o înfrumuseţează şi o întăreşte.
De aceea dacă trebuie să vadă lumea că noi Îl iubim pe Tatăl şi că facem în adevăr ceea ce este plăcut înaintea Lui, să nu ne mirăm că vine stăpânitorul lumii acesteia...
Căci dacă el n-are nimic în noi, fiţi liniştiţi.
Totul se va sfârşi luminos spre cea mai mare slavă a lui Isus Hristos.
Şi spre cea mai mare bucurie şi încununare a noastră, a celor ce vom răbda împreună cu El.
Slavă veşnică numai Ţie Dumnezeul nostru Viu, Adevărat şi Atotputernic:
Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh...
Pentru toată Înţelepciunea, Puterea, Dreptatea şi Iubirea cu care lucrezi Tu spre izbânda planurilor Tale.
Şi spre slava Numelui Tău şi a Bisericii Tale.
Slavă Ţie.
Îţi mulţumim din toată inima pentru sfintele şi puternicele Tale îmbărbătări pe care ni le-ai dat nouă tuturor alor Tăi, ştiind câtă nevoie vom avea de ele în lupta noastră cu vrăjmaşul şi cu stăpânitorul lumii acesteia.
Pentru ca gândindu-ne la ele, să nu ni se tulbure inima niciodată, nici să nu ni se înspăimânte!
Îţi mulţumim pentru dulcea nădejde că în Casa Tatălui sunt multe lăcaşuri şi că Acolo fiecare din noi va avea bucuria să petreacă în mijlocul alor săi, - cu care a crezut la fel, a lucrat la fel şi au biruit împreună.
Aceasta va fi o atât de mare fericire pentru fiecare din noi, încât nu ştim cum să-Ţi mulţumim pentru ea.
Îţi mulţumim că ne-ai trimes de la Tatăl pe Scumpul nostru Mângâietor, pe Sfântul Duh al Adevărului,
care să fie cu noi până la Venirea Ta,
care să ne apere,
care să ne păzească şi să ne îndrume,
care să ne mângâie,
care să ne înveţe toate lucrurile
şi care să ne aducă aminte de tot ce ne-ai spus Tu.
Ajută-ne, Te rugăm, să-I urmăm cu scumpătate toate îndemnurile Sale. Şi să-L păstrăm cu dragoste şi curăţie în inimile noastre spre a ne bucura totdeauna de harurile Sale, în Biserica Ta.
Îţi mulţumim pentru poruncile Tale fericite şi luminoase.
Ajută-ne să le păzim pe toate, cu iubire şi grijă. Pentru a ne putea totdeauna bucura de dragostea Ta şi învrednici de pacea Ta.
Îţi mulţumim că iarăşi vei veni...
Că nu ne vei lăsa orfani, ci că vei veni la noi ca să ne umpli de bucurie, prin veşnica Ta Prezenţă lângă noi.
Îţi mulţumim că ai biruit pe stăpânitorul lumii acesteia şi pe toţi stăpânitorii ei până la sfârşit.
Te rugăm dăruieşte-ne şi nouă tuturor credincioşilor Tăi până la Sfârşit, o deplină lumină asupra tuturor adevărurilor pe care ni le-ai destăinuit Tu.
Pentru ca încrezându-ne puternic în ele, să nu ni se tulbure inima, nici să nu ni se înspăimânte niciodată, de nimic şi de nimeni.
Ci să fim deplin şi de neclintit încredinţaţi, că cu cât vrăjmaşul Tău porneşte împotriva Ta mai violent, cu atâta va fi mai învins. Mai curând. Şi mai ruşinos. Pentru ca Numele Tău să fie preamărit.
Veşnic şi veşnic.
De aceea ne plecăm genunchii înaintea Tatălui...
Şi-L rugăm ca potrivit cu bogăţia Slavei Sale, să ne facă să ne întărim în putere prin Duhul Său Sfânt, aşa încât Tu Isuse Doamne, să locuieşti în inimile noastre prin credinţă pe deplin şi pe totdeauna,
pentru ca având rădăcina şi temelia pusă în dragoste...
să cunoască toate dimensiunile nemărginite ale harului Tău,
iar dragostea Ta care întrece orice cunoştinţă,
să ajungă plinătatea lui Dumnezeu în noi.
A Ta care ne iubeşti
şi care prin puterea Ta poţi face nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,
să fie slava în Biserică şi în fiecare din noi,
din neam în neam,
Căci a Ta Dumnezeul nostru este Împărăţia şi puterea şi slava a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh,
acum şi pururea
şi în vecii vecilor.
Amin şi amin.