Darea şi primirea
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Când se înalţă binecuvântările date de către noi spre Dumnezeu, ca nişte aburi calzi de pâine plini de mireasmă plăcută,
El le va retrimite spre noi iarăşi, dându-ni-le înapoi, nespus mai multe, mai dulci şi mai îmbelşugate, de cum le-am dat.
Prin tot ce va mai adăuga la ele nemărginita Lui iubire pentru noi.
2 - Cu cât vom înălţa noi mai multe binecuvântări spre cer, cu atât mai multe vom primi şi noi de acolo.
După cum, cu cât mai puţine şi mai zgârcite sunt binecuvântările noastre faţă de Dumnezeu, cu atât sunt aşa şi ale Sale faţă de noi.
Fiindcă este scris: Tu Te porţi cu fiecare om, după inima lui...
3 - O, cât de binecuvântată este pentru sufletul credincios binecuvântarea dată astfel de către el lui Dumnezeu!
Dar, cât de binecuvântată este şi mai mult, viaţa aceluia care trăieşte necurmat în fiecare zi într-o stare din care se poate ridica spre cer o astfel de mireasmă sfântă pentru Dumnezeu.
4 - Atât de mult - este o măsură numai pentru noi oamenii, spre a arăta marginile până la care putem ajunge noi cu picioarele noastre,
sau cu ochii noştri,
sau cu mintea,
sau cu inima noastră.
Peste atât de mult, noi oamenii nu mai putem trece.
Dincolo nu mai ajungem, nu mai vedem, nu mai pricepem...
5 - Dar pentru Dumnezeu, atât de mult, nu mai are marginile pe care le are pentru noi.
Puterea Lui fiind nemărginită, pentru El nu există minune care să nu poată fi făcută.
El fiind nemărginit, nu există loc în care să nu poată fi Prezent.
6 - Pentru că în viaţa pentru noi lucrările lui Dumnezeu întrec priceperea noastră,
noi aceste lucruri de multe ori nu le putem înţelege rostul - şi nu ne vine să le credem ca ale Lui.
Pentru că şi priceperea lor întrece marginile puterilor noastre!
Ale priceperii da, - dar ale credinţei nu trebuie să le întreacă!
7 - Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ?
- Cine poate să răspunde definitiv la această întrebare?
Răspunsul se va deosebi de la unul la altul, pentru că cerul este atât de sus pentru fiecare fiinţă pe cât este el de jos faţă de cer.
8 - Pentru o furnică cerul începe la un milimetru deasupra pământului...
Pentru un vultur începe la cine ştie cât.
Şi cu cât este cineva într-o stare mai joasă duhovnicească, cu atât mai puţin va vedea marea bunătate a lui Dumnezeu faţă de el,
deşi chiar faţă de el, ea parcă este şi mai mare.
9 - Cât este de departe Răsăritul de Apus?
Pentru unii este numai atât de departe cât este naşterea de moarte şi leagănul de sicriu.
Fiindcă pentru aceştia numai atâta ţine Dumnezeu departe fărădelegile lor de ei, până în clipa morţii.
Atunci El le lasă să cadă asupra capului lor.
10 - Pentru cei care se întorc la Domnul Isus Hristos,
care cred în El şi trăiesc o viaţă în deplină ascultare de El necurmat,
- pentru aceştia Apusul nu va mai fi nicăieri şi Răsăritul va fi pretutindeni...
pentru că ei în veac nu vor mai vedea moartea, ci vor trece din Timp în Veşnicie,
11 - Dragă suflete, depinde de noi şi numai de noi acest atât de mult cu care Dumnezeu măsoară îndurările Sale faţă de noi.
Şi cu care depărtează El pedeapsa fărădelegilor noastre de la noi.
Cât ţi-l apropii tu - sau cât ţi-l depărtezi?
12 - Dacă vrem să ascultăm glasul şi chemarea lui Dumnezeu,
dacă ne întoarcem din păcatele noastre cu pocăinţă sinceră
şi dacă din toată inima noastră punem legământ de ascultare faţă de Domnul,
- atunci şi îndurările Lui faţă de noi nu vor mai avea sfârşit.
Fărădelegile noastre vor fi iertate definitiv
şi păcatul nostru acoperit pe totdeauna
cu Preţul cel mare al Sângelui Celui Sfânt al lui Hristos.
Ca şi cum nici n-ar fi fost niciodată...
13 - Din toată inima Îţi mulţumesc Domnul şi Dumnezeul meu că Ţi-ai lungit răbdarea şi bunătatea Ta faţă de mine, până când şi inima mea s-a muiat de căldura bunătăţii Tale aplecându-se la picioarele Crucii pe care ai suferit pentru mine.
Acolo Cerul s-a aplecat spre mine cuprinzându-mă în el cu o iubire şi cu o iertare veşnică!
14 - O, dacă ar vedea omul trăind, ceea ce vede murind!
Dacă ar căpăta înainte, cunoaşterea care o capătă în urmă.
Şi dacă ar avea în moarte prilejurile pe care le-a avut în viaţă!
Ce căi curate ar croi oamenii cu picioarele lor,
şi ce urme luminoase ar lăsa ei pe pământ!
Ce înţelepciune ar străluci din toate cuvintele oamenilor
şi ce lucrări ar izvorî din sfinţenia seriozităţii lor.
Ce binefaceri ar face omenirea
şi ce rai ar fi întreg pământul!...
15 - Şi tu semenul meu, oricare ai fi eşti bântuit de atâtea primejdii neprevăzute care nimicesc în fiecare clipă mii de semeni ai noştri, ca pe nişte biete şi fragede flori trecătoare,
atât de trecătoare şi de fragede de pe câmp...
Şi tu ai cea mai mare nevoie să vii acum la adăpostul lui Hristos.
16 - Iată şi soarta ta: tremurând de orice adiere a vânturilor şi în primejdie la orice asprime sau arşiţă, -
poţi fi şi tu luat în orice clipă din lumea aceasta, oricine ai fi tu.
Nu-ţi închipui, când în jurul tău e totul cântec şi veselie - că eşti veşnic aici şi în locul acesta,
- căci primăvara ta trece aşa de repede şi tot aşa şi tinereţea ta,
caută-ţi din timp Sânul lui Hristos de care să te alipeşti la noapte, la iarnă, la moarte...
17 - Curând nu te va mai cunoaşte scaunul pe care stai
iar peste mormântul tău, în curând copiii se vor juca şi trecătorii vor privi nepăsători,
fără să-ţi ştie poate nici numele nici înfăţişarea...
Iar tu, în Ţara Uitării Eterne, vei petrece numai cu faptele tale, singurele pe care le-ai putut duce din câmpul în care ai înflorit o clipă,
doar o clipă, între două Veşnicii,
numai o clipă.
Nu uita asta!
18 - În orice stare ai fi acum, în clipa asta a vieţii tale, fii înţelept.
Dacă eşti încă numai mugur, numai copil, atunci învaţă de pe acum să-ţi trăieşti folositor viaţa ca să aduni un rod bun.
Nu-ţi închipui că ai timp fiindcă viaţa îţi este înainte, - căci Mâine nu-i al nimănui.
Poate să nu fie nici al tău.
19 - Dacă eşti în plinătatea puterii tale, adună-ţi tot ce ai bun în tine spre o sănătoasă rodire îmbelşugată pentru Dumnezeu.
Atunci vei putea aştepta în pace veştejirea vârstei tale pentru că rodul tău, rotunjit şi pârguit,
în urma unei sănătoase vieţuiri, şi a unei înţelepte pregătiri,
- va fi vrednic de răsplată.
20 - A încerca să deosebeşti ceea ce este mai limpede şi mai văzut ca orice, i s-ar părea oricui cea mai zadarnică muncă.
A încerca să dovedeşti că este soare pe cer - sau apă pe mări,
ar fi cea mai lipsită de înţelepciune şi de folos osteneală,
şi ar dovedi cea mai scăzută părere despre ascultătorii tăi.
Asta ar putea-o face numai un orb - sau un nebun.
Tot aşa mi se pare şi osteneala de a dovedi că nu este Dumnezeu.
O, Strălucitul nostru Dumnezeu, ai milă de toţi aceştia, cei mai orbi şi mai nebuni ca toţi.
Amin.