Darea și primirea
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Când se înalță binecuvântările date de către noi spre Dumnezeu, ca niște aburi calzi de pâine plini de mireasmă plăcută,
El le va retrimite spre noi iarăși, dându-ni-le înapoi, nespus mai multe, mai dulci și mai îmbelșugate, de cum le-am dat.
Prin tot ce va mai adăuga la ele nemărginita Lui iubire pentru noi.
2 - Cu cât vom înălța noi mai multe binecuvântări spre cer, cu atât mai multe vom primi și noi de acolo.
După cum, cu cât mai puține și mai zgârcite sunt binecuvântările noastre față de Dumnezeu, cu atât sunt așa și ale Sale față de noi.
Fiindcă este scris: Tu Te porți cu fiecare om, după inima lui...
3 - O, cât de binecuvântată este pentru sufletul credincios binecuvântarea dată astfel de către el lui Dumnezeu!
Dar, cât de binecuvântată este și mai mult, viața aceluia care trăiește necurmat în fiecare zi într-o stare din care se poate ridica spre cer o astfel de mireasmă sfântă pentru Dumnezeu.
4 - Atât de mult - este o măsură numai pentru noi oamenii, spre a arăta marginile până la care putem ajunge noi cu picioarele noastre,
sau cu ochii noștri,
sau cu mintea,
sau cu inima noastră.
Peste atât de mult, noi oamenii nu mai putem trece.
Dincolo nu mai ajungem, nu mai vedem, nu mai pricepem...
5 - Dar pentru Dumnezeu, atât de mult, nu mai are marginile pe care le are pentru noi.
Puterea Lui fiind nemărginită, pentru El nu există minune care să nu poată fi făcută.
El fiind nemărginit, nu există loc în care să nu poată fi Prezent.
6 - Pentru că în viața pentru noi lucrările lui Dumnezeu întrec priceperea noastră,
noi aceste lucruri de multe ori nu le putem înțelege rostul - și nu ne vine să le credem ca ale Lui.
Pentru că și priceperea lor întrece marginile puterilor noastre!
Ale priceperii da, - dar ale credinței nu trebuie să le întreacă!
7 - Cât sunt de sus cerurile față de pământ?
- Cine poate să răspunde definitiv la această întrebare?
Răspunsul se va deosebi de la unul la altul, pentru că cerul este atât de sus pentru fiecare ființă pe cât este el de jos față de cer.
8 - Pentru o furnică cerul începe la un milimetru deasupra pământului...
Pentru un vultur începe la cine știe cât.
Și cu cât este cineva într-o stare mai joasă duhovnicească, cu atât mai puțin va vedea marea bunătate a lui Dumnezeu față de el,
deși chiar față de el, ea parcă este și mai mare.
9 - Cât este de departe Răsăritul de Apus?
Pentru unii este numai atât de departe cât este nașterea de moarte și leagănul de sicriu.
Fiindcă pentru aceștia numai atâta ține Dumnezeu departe fărădelegile lor de ei, până în clipa morții.
Atunci El le lasă să cadă asupra capului lor.
10 - Pentru cei care se întorc la Domnul Isus Hristos,
care cred în El și trăiesc o viață în deplină ascultare de El necurmat,
- pentru aceștia Apusul nu va mai fi nicăieri și Răsăritul va fi pretutindeni...
pentru că ei în veac nu vor mai vedea moartea, ci vor trece din Timp în Veșnicie,
11 - Dragă suflete, depinde de noi și numai de noi acest atât de mult cu care Dumnezeu măsoară îndurările Sale față de noi.
Și cu care depărtează El pedeapsa fărădelegilor noastre de la noi.
Cât ți-l apropii tu - sau cât ți-l depărtezi?
12 - Dacă vrem să ascultăm glasul și chemarea lui Dumnezeu,
dacă ne întoarcem din păcatele noastre cu pocăință sinceră
și dacă din toată inima noastră punem legământ de ascultare față de Domnul,
- atunci și îndurările Lui față de noi nu vor mai avea sfârșit.
Fărădelegile noastre vor fi iertate definitiv
și păcatul nostru acoperit pe totdeauna
cu Prețul cel mare al Sângelui Celui Sfânt al lui Hristos.
Ca și cum nici n-ar fi fost niciodată...
13 - Din toată inima Îți mulțumesc Domnul și Dumnezeul meu că Ți-ai lungit răbdarea și bunătatea Ta față de mine, până când și inima mea s-a muiat de căldura bunătății Tale aplecându-se la picioarele Crucii pe care ai suferit pentru mine.
Acolo Cerul s-a aplecat spre mine cuprinzându-mă în el cu o iubire și cu o iertare veșnică!
14 - O, dacă ar vedea omul trăind, ceea ce vede murind!
Dacă ar căpăta înainte, cunoașterea care o capătă în urmă.
Și dacă ar avea în moarte prilejurile pe care le-a avut în viață!
Ce căi curate ar croi oamenii cu picioarele lor,
și ce urme luminoase ar lăsa ei pe pământ!
Ce înțelepciune ar străluci din toate cuvintele oamenilor
și ce lucrări ar izvorî din sfințenia seriozității lor.
Ce binefaceri ar face omenirea
și ce rai ar fi întreg pământul!...
15 - Și tu semenul meu, oricare ai fi ești bântuit de atâtea primejdii neprevăzute care nimicesc în fiecare clipă mii de semeni ai noștri, ca pe niște biete și fragede flori trecătoare,
atât de trecătoare și de fragede de pe câmp...
Și tu ai cea mai mare nevoie să vii acum la adăpostul lui Hristos.
16 - Iată și soarta ta: tremurând de orice adiere a vânturilor și în primejdie la orice asprime sau arșiță, -
poți fi și tu luat în orice clipă din lumea aceasta, oricine ai fi tu.
Nu-ți închipui, când în jurul tău e totul cântec și veselie - că ești veșnic aici și în locul acesta,
- căci primăvara ta trece așa de repede și tot așa și tinerețea ta,
caută-ți din timp Sânul lui Hristos de care să te alipești la noapte, la iarnă, la moarte...
17 - Curând nu te va mai cunoaște scaunul pe care stai
iar peste mormântul tău, în curând copiii se vor juca și trecătorii vor privi nepăsători,
fără să-ți știe poate nici numele nici înfățișarea...
Iar tu, în Țara Uitării Eterne, vei petrece numai cu faptele tale, singurele pe care le-ai putut duce din câmpul în care ai înflorit o clipă,
doar o clipă, între două Veșnicii,
numai o clipă.
Nu uita asta!
18 - În orice stare ai fi acum, în clipa asta a vieții tale, fii înțelept.
Dacă ești încă numai mugur, numai copil, atunci învață de pe acum să-ți trăiești folositor viața ca să aduni un rod bun.
Nu-ți închipui că ai timp fiindcă viața îți este înainte, - căci Mâine nu-i al nimănui.
Poate să nu fie nici al tău.
19 - Dacă ești în plinătatea puterii tale, adună-ți tot ce ai bun în tine spre o sănătoasă rodire îmbelșugată pentru Dumnezeu.
Atunci vei putea aștepta în pace veștejirea vârstei tale pentru că rodul tău, rotunjit și pârguit,
în urma unei sănătoase viețuiri, și a unei înțelepte pregătiri,
- va fi vrednic de răsplată.
20 - A încerca să deosebești ceea ce este mai limpede și mai văzut ca orice, i s-ar părea oricui cea mai zadarnică muncă.
A încerca să dovedești că este soare pe cer - sau apă pe mări,
ar fi cea mai lipsită de înțelepciune și de folos osteneală,
și ar dovedi cea mai scăzută părere despre ascultătorii tăi.
Asta ar putea-o face numai un orb - sau un nebun.
Tot așa mi se pare și osteneala de a dovedi că nu este Dumnezeu.
O, Strălucitul nostru Dumnezeu, ai milă de toți aceștia, cei mai orbi și mai nebuni ca toți.
Amin.