Darurile lui Dumnezeu
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - Oricare om care se pare că este prin ceva, mai ales şi mai de preţ decât alţii, trebuie să-L laude pe Dumnezeu cu şi mai multă smerenie.
Căci cu cât Dumnezeu i-a dat lui mai mult decât altora, cu atât el este mai mult dator faţă de Dumnezeu decât ceilalţi.
2 - Dacă ai ceva deosebit, aceasta se arată în fapte deosebite. Înţelepciunea se aude în cuvintele frumoase şi adânci. Frumuseţea se vede în fapte bune şi curate. Bunătatea se simte în dărnicie, în blândeţe, în iubire. Toate acestea sunt lucrări făcute spre slava lui Dumnezeu, de la care vin toate darurile făptuitorului.
Fericit este acela care încă de mic învaţă să se poarte astfel, lucrând cu darurile sale spre slava lui Dumnezeu şi spre binele semenilor săi.
3 - Marii noştri înaintaşi credincioşi, părinţii şi strămoşii noştri prin care Dumnezeu a adus până la noi Cuvântul credinţei Sale şi vestea mântuitoare a Sfintei Evanghelii, aceştia sunt trunchiul şi rădăcinile noastre.
De mii de ani, tot ce avem noi astăzi comori ale minţii şi ale sufletului ne-au fost adunate şi lăsate de către ei cu preţul multor jertfe, lupte şi osteneli.
4 - Rând pe rând înaintaşii noştri credincioşi au îmbogăţit cu noi învăţături şi cu noi dovezi de sfinţenie, de curaj şi de hărnicie, tot ce ne-a fost lăsat nouă spre viaţă şi mântuire de către Domnul nostru Isus Hristos şi de sfinţii Lui Apostoli.
Apoi de către sfinţii Părinţi în sfânta noastră biserică în care ne-am născut şi în care am auzit din primele noastre zile Cuvântul Cel Sfânt al lui Dumnezeu.
5 - Orice om adevărat trebuie să se simtă adânc legat de înaintaşii sfinţi şi mari.
Numai astfel va putea fi şi el odată vrednic ca urmaşii lui să-l socotească şi pe el un părinte cu adevărat mare şi vrednic.
6 - Ce minunat este orice copil care se simte legat cu tot trupul şi cu tot sufletul său de puternicele rădăcini sănătoase din care se trage fiinţa lui.
Legat de credinţa strămoşilor săi, de curajul lor, de sfaturile şi pildele lor vrednice, un astfel de tânăr va creşte sănătos şi cinstit, curajos şi cumpătat, credincios şi viteaz.
Aşa cum au fost marii şi sfinţii noştri înaintaşi.
7 - Cele mai frumoase mâini, sunt mâinile recunoştinţei. Mâinile acestea nu uită niciodată să mulţumească, să mângâie, să ajute, să şteargă lacrimile, să lege rănile, să sprijinească slăbiciunile celor care le-au făcut lor bine.
8 - Ferice de cine îngrijeşte de cel sărac, a spus cândva omul acela care era după inima lui Dumnezeu.
Căci omul cel milostiv va avea parte de milă.
Cel care se îndură de alţii va avea veşnic faţa plină de îndurarea lui Dumnezeu.
Şi cine udă pe altul, va fi udat şi el. Fiindcă Dumnezeu Se poartă cu fiecare om după cum este inima lui.
Cu cel bun Tu eşti Bun Doamne. Cu cel drept Te porţi după dreptate, iar cu cel nelegiuit Te porţi după nelegiuirea lui.
Cât vom trăi pe lume, să nu uităm aceste adevăruri.
9 - Dacă tu eşti un copil credincios şi asculţi pe Domnul Isus care ne învaţă să răspundem oricui numai frumos, chiar dacă acela ne-ar vorbi urât,
atunci ai vedea că şi acela, ori ar schimba vorba frumos, ori ar tăcea, ori s-ar duce.
Focul nu arde fără doi cărbuni, iar cearta nu se poate fără doi nebuni.
10 - Niciodată nu te lăsa ispitit să vorbeşti sau să răspunzi urât nimănui, dacă nu doreşti să-ţi vorbească ţie nimeni decât frumos.
Căci Domnul nostru Isus a zis:
Ce-aţi vrea să vă facă vouă oamenii, faceţi-le mai întâi voi lor la fel.
Asta înseamnă că mai întâi tu să vorbeşti frumos. Mai întâi tu să-i iubeşti, mai întâi tu să-i faci bine.
11 - Oricât ar fi cineva de bun şi plin de virtuţi sau oricâte binefaceri ar fi împlinit el în viaţa lui, nu trebuie niciodată să se laude cu ele sau să-şi facă din acestea un merit înaintea lui Dumnezeu, sau a oamenilor.
Căci tot ce are şi ce poate, este darul şi harul lui Dumnezeu.
De aceea un om cu adevărat înţelept, nu poate fi decât smerit şi credincios în orice loc, fiindcă este scris: „Celor smeriţi le dă har”...
12 - Numai dragostea lui Dumnezeu este mai adevărată şi mai mare decât dragostea părinţilor noştri buni.
În lumea aceasta pe nici unul din noi, nici o altă inimă omenească nu ne poate iubi cu o asemenea iubire ca bunii noştri părinţi care ne-au născut şi crescut.
De aceea toată viaţa noastră trebuie să ne aducem aminte cu recunoştinţă şi cu dragoste de aceste scumpe fiinţe.
13 - Cu cât capetele părinţilor încărunţesc mai tare, şi cu cât sunt tot mai puţine zilele în care îi vom avea cu noi, dragostea şi preţuirea noastră să le fie tot mai mare.
Căci ei ne-au făcut nouă cel mai mare bine pe pământ.
Ei ne-au iubit cel mai mult şi ei au suferit atât de mult pentru noi adeseori încă mai dinainte de a fi.
14 - În Casa Domnului, în sfânta biserică, în adunarea Domnului şi oriunde se fac rugăciuni, cântări şi vorbiri spre slava Domnului şi Dumnezeului nostru, acolo trebuie să stăm cu toţii într-o evlavioasă ascultare şi tăcere.
15 - Fie mari, fie mici, fie tineri, fie bătrâni, - nici unii dintre noi n-avem dreptul să n-ascultăm.
Şi n-avem voie să facem mişcare şi zgomot, când se vorbeşte din Sfântul Cuvânt al Domnului nostru Isus Hristos.
16 - Tot timpul cât suntem în sfânta biserică se cuvine să fim cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, liniştiţi şi atenţi.
E mare păcat dacă tulburăm cu vorbele, cu şoaptele şi cu mişcările noastre pe cei care ascultă sau cântă şi se roagă înaintea lui Dumnezeu...
17 - Cine face astfel şi dispreţuieşte Cuvântul lui Dumnezeu se osândeşte singur şi va fi pedepsit, căci acela tulbură apa cea sfântă a rugăciunii, aruncând în ea noroiul batjocurii lui.
Acela nesocoteşte Numele Domnului şi împiedică pe alţii să-I aducă o închinare deplină şi cuviincioasă.
18 - Când cerurile întregi ascultă cu evlavie de voia Domnului,
când toate puterile naturii pământeşti şi toate stelele cereşti se supun ascultării de Cuvântul Lui
când toate timpurile şi anotimpurile cu toate ale lor se apleacă în tăcere cu o deplină ascultare de rânduiala pe care Dumnezeu le-a hotărât tuturor fără să iasă din voia Lui,
- atunci cu atât mai mult noi, se cuvine să facem astfel!
19 - Fiul meu, eu te sfătuiesc ca şi tu când vei merge în locul unde este chemat Numele Domnului, tot timpul cât va fi slujba sfântă stai în tăcere şi evlavie să nu tulburi slujba Domnului.
Nu întrista prin neatenţia ta sufletele care se roagă, ci mai degrabă ori de câte ori îţi vine ispita să n-asculţi, roagă-te Domnului să-ţi alunge această ispită.
20 - Copilul cel cuminte şi credincios, în orice parte ar privi ochii lui, poate să vadă puterea cea mare şi înţelepciunea cea minunată a lui Dumnezeu,
că tot ce văd ochii şi tot ce pot auzi urechile sau simţi inima noastră, sunt numai lucrurile Mâinilor Lui Sfinte...
Şi Doamne cât de multe mai sunt! Slavă veşnică Ţie pentru toate.
Amin.