De la cel ce intră în armată se cere

supunere și ascultare necondiționată...

A doua cerință pentru cei din Oastea Domnului o scoatem tot din asemănarea de mai sus. Când a intrat cineva în armata țării, lucrul cel dintâi ce i se cere este: ascultarea și supunerea necondiționată. Același lucru se cere și pentru cei intrați în Oastea Domnului; ascultare și spunere în toate față de Dumnezeu. Cel intrat în armată, nu mai este stăpân peste voile și umblările lui. El stă în toate sub ascultarea și ordinele mai marilor săi. Așa și cel intrat în Oastea Domnului: din clipa în care a intrat în Oaste, nu mai poruncește el peste voile și umblările lui, ci Domnul. Trebuie să stea în toate sub ascultarea și ordinele Domnului. Nu puteți sluji la doi domni: și lui Dumnezeu și lui mamona, a zis Mântuitorul (Luca 16, 13).

Cel ce intră în Oastea Domnului, trebuie să slujească numai Domnului, altcum intrarea lui în Oaste, n-ajunge nimic.

Nimenea slujind ca ostaș nu se încurcă cu lucruri lumești, dacă vrea să placă Celui ce l-a scris la Oaste (2 Tim. 2, 4).

Să luăm pildă de ascultare de la Mântuitorul. Întreaga viață a Mântuitorului a fost viață de ascultare față de Tatăl Său; de o ascultare până la moartea Crucii. Peste această ascultare se pogoară darul și harul Duhului Sfânt. Când trăiești o viață de ascultare, de supunere și de încredere în Domnul, viața ta ajunge sub darul și cârmuirea Duhului Sfânt.