Demult, numai lumină...
Traian Dorz - Cântările Roadelor
Demult, numai lumină e totul între noi
tot ce-a fost cândva umbră,
e-un calm cuprins de soare
chiar ploile sunt zâmbet cu lacrimi
și apoi,
e totul iarăși proaspăt, ca apele-n izvoare.
Nici visele n-au urmă de plâns și tresăriri
ci străvezii ca zorii ni-s nopțile senine
toți pașii vremii lasă prin albele-amintiri
doar urmă de lumină
- ca trecerea de Tine.
Nimic nu lasă un zgomot îndelung
- norarea trecătoare mai scurtă-i ca o clipă
nici laudele lumii
nici ura nu ne-ajung
cântarea și iubirea din toate se-nfiripă.
Nemaiiubind pe nimeni,
azi îi iubim pe toți,
cu nimenea în totul,
suntem cu fiecare
toți oamenii ni-s prieteni
toți călătorii soți
demult nălțăm spre ură o milă răbdătoare.
Mai fă-ntre suflet, Doamne
- și tot ce n-am uitat
prăpastia de slavă și larg hotar de stele
în veci să nu ne-ajungă
nimic din ce-am lăsat
și-n veci să nu ne-ntoarcă
nimic, până la ele!