Foto Traian Dorz

Tot ce privești

Traian Dorz - Cântările Roadelor

Tot ce privești o clipă, o clipă și dispare
tot ce cuprinzi în lume, în lume vei lăsa
- în ziua care vine cu ultima suflare
îți vei lua doar jertfa
și ce-ai pierdut în ea.
Comoara dăruită vei regăsi-o-ntreagă
cu-o veșnică uimire cât-ai putut s-adui,
când beat de fericire,
în clipa cea mai dragă
vei regăsi pe Domnul
să plângi pe brațul Lui.
Ce bine o să-ți pară cândva c-ai plâns acuma
ce mult o să te bucuri de tot ce-ai suferit
când toată avuția o să-ți rămână numa’
ce-ai pătimit cu Domnul
și ce I-ai dăruit.
Articol 155 din 173
Folosește săgețile ← → pentru navigare