Demult, numai lumină...

Demult, numai lumină e totul între noi

tot ce-a fost cândva umbră,

e-un calm cuprins de soare

chiar ploile sunt zâmbet cu lacrimi

și apoi,

e totul iarăși proaspăt, ca apele-n izvoare.

Nici visele n-au urmă de plâns și tresăriri

ci străvezii ca zorii ni-s nopțile senine

toți pașii vremii lasă prin albele-amintiri

doar urmă de lumină

- ca trecerea de Tine.

Nimic nu lasă un zgomot îndelung

- norarea trecătoare mai scurtă-i ca o clipă

nici laudele lumii

nici ura nu ne-ajung

cântarea și iubirea din toate se-nfiripă.

O, câți înțelepți și vrednici au murit necunoscuți

și câți mai trăiesc și astăzi, - dar ascunși și neștiuți

câți de care-o să se știe numai după ce s-au dus

și câți cei ce-o să-i arate numai Ziua lui Isus.