A venit un om trimes de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
Orice neam de oameni și orice epocă din viața omenirii și-a avut oameni mari, oameni trimiși de Dumnezeu, care să-i aducă soliile alese.
Să-i aducă binefacerile mari
și să-i arate căile adevărate.
Dar în împrejurări cu totul deosebite, Dumnezeu a trimis omenirii oameni unici cu solii unice.
Ioan Botezătorul a fost trimis cu o solie unică.
Vorbind într-un fel mai deosebit decât toți ceilalți înaintași ai săi proroci, Ioan Botezătorul a produs în poporul în care urma să Se arate Hristos, o mișcare unică. Pregătind astfel calea și arătarea Domnului Isus Hristos, într-o atmosferă pregătită și gata ca să-I audă Evanghelia Sa.
De aceea și numărul celor ce L-au urmat de la început pe Mântuitorul, și interesul cu care Îl ascultăm, era atât de mare.
Trimis cu singura misiune să pregătească inimile oamenilor pentru așteptarea și ascultarea soliei lui Hristos, Ioan și-a făcut cu prisosință datoria, murind ca un slujitor vrednic, după împlinirea frumoasă a frumoasei sale însărcinări.
Binecuvântat să fie solul sfânt care L-a arătat prima dată oamenilor, pe Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii!
De atunci și până în veac, oricine Îl arată puternic în cuvinte și în fapte pe Isus Hristos, ca pe Mielul care ridică păcatul lumii, este un om al lui Dumnezeu.
Cât de puțin a fost în vremea sa prețuit și înțeles Ioan! Acest mare sol și mare trimes al lui Dumnezeu?
Cât de puțin au fost înțeleși și prețuiți toți marii trimeși ai lui Dumnezeu în neamul și în vremea lor, până astăzi de către oamenii cei la care ei duceau solia lor aleasă și mare!
Marii trimeși ai lui Dumnezeu, fiecare la vremea sa, s-au bucurat mereu de o astfel de primire, de la cea mai mare parte a poporului lor!
Isaia, Ieremia, Pavel, Ioan Gură de Aur, sau părintele Iosif, - și toți cei ca ei, - au avut mereu și vor avea mereu pe pământ o asemenea primire și o asemenea răsplată!
Toți marii binefăcători ai omenirii,
tot lungul șir de mari trimeși ai Domnului, au fost răsplătiți la fel
și au avut aceeași soartă, printre fiii oamenilor!
Vestind Adevărul veșnic într-o formă nouă, potrivit vremii noi pe care o trăiau oamenii, acești trimeși ai Domnului nu vor fi niciodată, nici înțeleși nici primiți de semenii lor, care trăiesc mereu privind spre trecut. Cărora le place mereu ceea ce este vechi, ceea ce este călduț, adică ceea ce este comod.
Oamenii sunt mereu ca femeia lui Lot: chiar când sunt smulși de către îngeri din Sodoma lor și duși spre țeluri salvatoare, tot privesc înapoi cu regret și-și împietresc sufletele.
Fost-a un mare om trimes de Dumnezeu nu demult și la poporul nostru să pregătească puternic calea lui Hristos spre inimile noastre.
Numele lui era Iosif. Părintele Iosif...
Fiu și slujitor strălucit al Bisericii vii a lui Hristos și al poporului nostru, el a venit cu o solie, nu nouă prin conținutul ei, dar unică prin puterea și răsunetul pe care Duhul Domnului l-a făcut să-l aibă de la început.
Ce dar Dumnezeiesc deosebit, și ce solie deosebită, ne-a adus special pentru noi, acest mare om trimes de Dumnezeu!
- Dar până la urmă ce primire a avut și cum i s-a răsplătit!
Tot ca și ceilalți trimeși ai lui Dumnezeu dinaintea lui.
Ca să se adeverească ce s-a scris atât despre ei cât și despre lume.
O suflete dragă, nu primi rău niciodată pe solul cunoscut al lui Dumnezeu. Solia lui e mântuitoare pentru tine și poate încă pentru nespus de mulți oameni.
Doamne Isuse, Te rog învrednicește-mă și pe mine să pot cunoaște și primi pe toți trimișii Tăi cei adevărați
și să mă pot întotdeauna feri de cei falși care zic că sunt trimiși ai Tăi, dar nu sunt (Apoc. 19, 20),
și fă-mă și pe mine să merg totdeauna pe calea cea bună și în slujba Ta,
ca un om trimis de Tine.
Amin.
+
Statornicia-i cea mai naltă virtute,
- pentru Dumnezeu -
dar trebuie mereu pe lume
să urce drumul cel mai greu.
+
Un om vrednic nu-i o cinste numai pentru-al său popor
ci-i o cinste-a omenirii, aparține tuturor.