Depărtare și amintire
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Câtă vreme cineva, înstrăinat fiind, își mai aduce aminte,
- oricât de departe ar fi,
și oricât de demult s-ar fi dus,
- tot mai poate afla iarăși drumul înapoi...
Fericit este oricine află drumul înapoi spre Tatăl. Dragostea îl va îmbrățișa totdeauna. Numai să nu vină prea târziu.
2 - Când cel înstrăinat s-a rupt total de rădăcina lui,
de familia lui,
de frații și apropiații lui,
și de locul dragostei lui dintâi,
- atunci nu va mai simți niciodată în inima lui dorul arzător de a mai întoarce iarăși înapoi la ei.
Și acesta va muri străin, - așa cum și merită.
3 - Când fiul unor părinți a ajuns atât de departe și de sus, încât s-a rupt nepăsător de orice amintire a copilăriei lui
și nu-și mai aduce aminte, - nici nu vrea să-și mai aducă, de părinții lui,
- atunci nu mai află nici timp nici prilej de nimic pentru ei.
Atunci poate sta ceasuri, sau zile, sau ani întregi cu străinii, cu prietenii, cu distracțiile, cu păcatele și cu oricine,
- dar nu mai găsește nici câteva minute pentru o scrisoare,
sau pentru un drum spre părinții lui
și nu există o depărtare mai amară ca asta nicăieri pe lume!
4 - O, cât de nenorocită poate fi starea unui suflet care nu-și mai poate aduce aminte.
Starea unui suflet împovărat de păcate,
înlănțuit și robit de patimi și ispite,
ruinat de destrăbălări și neînstare de nici un gând sau cuget curat, recunoscător și frumos, față de cei cărora le este dator atât de mult.
Acesta a ajuns o pricină de râs și de plâns,
de batjocură și de rușine -
și totuși nu-și mai aduce aminte de starea sa, ca să se trezească îngrozit și să se ridice.
5 - Vai de cei care fiind tată sau mamă, s-a rupt de copiii săi, sau de soțul său
- și nu-și mai aduce aminte de ființele pe care el le-a adus la viață,
dar pe care tot el le-a nefericit apoi, luându-le tot ce le era mai de preț: dragostea sa caldă, grija sa ocrotitoare, inima lui scumpă.
Nici banii săi, nici pâinea sa și hainele sale, și nici nimic pe lumea asta,
- nu va mai putea înlocui în viața lor ceea ce el le-a luat cu cel plecând.
6 - Ce nefericiți sunt toți cei care ar trebui să-și aducă aminte de unde au plecat -
și nu-și mai pot aduce...
Care ar trebui să-și aducă aminte de părinții lor bătrâni și neputincioși care i-au crescut
și de care acum le este rușine și greu să-și mai aducă aminte...
Aceștia au decăzut mai adânc decât niște animale sau fiare care totuși își îngrijesc de ai lor.
7 - Înlătură Doamne de peste mintea tuturor acestora, tot ce mai împiedică aducerea lor aminte
și tot ce oprește și împiedică inima lor și întoarcerea lor
la cei de lângă care n-ar fi trebuit să se poată rupe niciodată.
Ci fă-i să vină cu toată graba,
cu toată pocăința
și cu toată dragostea lor la Tine, și la cei dragi
unde sunt atât de doriți.
8 - Cât de rar poți întâlni la aceeași ființă omenească și o inimă neprihănită și niște mâini pricepute.
Și o minte talentată și niște purtări frumoase.
De cele mai multe ori aceste virtuți sunt foarte despărțite unele de altele pe pământ.
Unde este una, mereu lipsește cealaltă.
9 - Numai la oamenii aleși de Dumnezeu pentru o chemare deosebită, Duhul Sfânt unește aceste două însușiri frumoase la aceeași ființă,
acestea fiind neapărat și condițiile pe care le cere Dumnezeu unui vas al Său, unui suflet sfânt cu care El va lucra împreună pe pământ:
inima neprihănită și mâinile pricepute.
Nici una din marile lucrări ale lui Dumnezeu nu s-a putut face decât cu astfel de oameni.
10 - În toate vremile mari,
în toate împrejurările mari
și pentru toate marile hotărâri ale Sale, Domnul Dumnezeu a ales, a pregătit și a folosit numai slujitori neprihăniți și pricepuți.
De aceea toate lucrările Domnului au fost rodnice și durabile,
căci numai neprihănirea și înțelepciunea sunt în stare a face ceva temeinic, frumos și bun.
11 - Pentru dobândirea amândurora acestor virtuți,
omul trebuie să se roage,
să lupte,
și să muncească.
Numai așa se pot și dobândi.
Și numai așa se pot și păstra.
12 - Fericite sunt vremile și locurile unde au trăit sau mai trăiesc,
învățând și îndrumând,
astfel de oameni: și cu inima neprihănită
și cu mâini pricepute.
Și cu o simțire curată, dar și cu o putere înțeleaptă.
13 - Prin astfel de oameni a propășit Lucrarea lui Hristos pe pământ - și numai prin astfel de oameni.
Prin ei a fost împrăștiat întunericul păgânismului și numai prin ei.
Prin ei a fost înnobilată arta, știința, literatura, muzica - și numai prin ei.
Prin ei s-a răspândit adevărata cultură sănătoasă,
prin ei s-au așezat înțeleptele rânduieli prin care morala și dreptatea,
și bunul simț și cinstea,
și pacea și iubirea,
au adus și au păstrat omenie între oameni pe pământ de-a lungul istoriei
și de-a lungul geografiei.
14 - Ferice de poporul și popoarele care au avut și mai au oameni neprihăniți și pricepuți.
Ferice și mai degrabă de cei care i-au ascultat, i-au prețuit și i-au urmat, când i-au avut sau când îi mai au.
Un astfel de popor prețuitor al aleșilor săi, este totdeauna binecuvântat
și moștenește totdeauna un tezaur prețios și un viitor fericit.
15 - Dar vai de acel popor care avându-i,
în loc să-i prețuiască și să-i urmeze, îi disprețuiește și îi prigonește,
și caută să-i trimită prin moarte, cât mai curând cu mâinile goale înapoi la Dumnezeul care i-a trimis la ei.
Ce viitor mai poate aștepta pe un astfel de popor?
16 - Păcatul, la fel cu Satana din care s-a născut, este nu numai un vrăjmaș al lui Dumnezeu, prin cuvântul cel batjocoritor și potrivnic,
- ci este și un mare tâlhar care umblă mereu numai să fure și să pângărească tot ce este al lui Dumnezeu,
sau este vrednic de închinare.
17 - Oriunde se ivește o lucrare sfântă scumpă pentru Dumnezeu
și un altar curat pentru Hristos,
sau o părtășie dulce pentru Duhul Sfânt,
- acolo vrăjmașul cel tâlhar își trimite îndată iscoadele sale care cu armele lui, prefăcătoria și lăudăroșia,
ori promisiunile mincinoase și răstălmăcirile interesate
ori dragostea amăgitoare și batjocorirea lucrurilor sfinte,
- cu toate aceste arme blestemate el folosește viclenia și mijloacele de nimicire.
18 - O, dragi suflete credincioase,
- oricât de grea ar fi starea în care ar ajunge, în vremea vieții voastre, moștenirea cea scumpă a lui Hristos și sfințenia Templului Său,
- voi să nu vă pierdeți niciodată nici nădejdea și nici timpul,
Nu încetați să-I aduceți aminte lui Dumnezeu de scumpa Lui moștenire pustiită,
de sfântul Lui lăcaș, care era cândva atât de plin de cântări, dar care astăzi geme plin de apăsarea păcatelor,
- nu încetați până ce Domnul va veni și vă va răspunde.
19 - Nu încetați strigătele voastre până când Domnul Își va aduce iarăși aminte cu duioșie de dragostea și de grija Lui, față de tot ce este sfânt, dar care este astăzi într-o stare atât de tristă...
Nu încetați până când duioasa Lui iubire va birui, îndepărtând de peste noi pedepsele dreptății Sale.
20 - Ce grea este noaptea aceea în care nu se mai poate zări chiar nici o lumină!
Ce grozavă poate fi închisoarea aceea din care nu mai poți vedea chiar nici o scăpare.
Ce deznădăjduită e acea prăpastie din care nu mai poți zări chiar nici o ieșire...
Starea care ca o lespede de mormânt te închide, te sugrumă fără să poți scăpa...
Dumnezeule al Îndurării, - numai Tu mai poți fi atunci Singura noastră salvare.
Te rugăm fii salvarea noastră totdeauna.
Amin.