Meditație și trăire
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Meditația înseamnă adâncirea Cuvântului lui Dumnezeu.
Adâncirea înseamnă cunoașterea Domnului Isus.
Cunoașterea înseamnă trăirea în Duhul Sfânt.
2 - Nimeni nu poate ajunge la o înaltă și vrednică părtășie și împreună lucrare cu Dumnezeu, fără o limpede cunoaștere a Lui,
cunoaștere căpătată prin adâncirea și meditarea stăruitoare asupra Cuvântului Său și a Voii Sale.
3 - Cum să poată face cineva voia lui Dumnezeu
sau învăța pe alții s-o facă,
- dacă el însuși n-a adâncit mai întâi cu rugăciune Cuvântul Sfânt?
Și dacă nu și-a deprins prin meditație mai întâi el însuși mintea,
spre a cunoaște bine care este voia lui Dumnezeu cea sfântă, plăcută și desăvârșită?
Cum poate cineva să cunoască gândul lui Hristos din Cuvintele Sale,
dacă nu cugetă liniștit
și nu s-a obișnuit să adâncească în fiecare zi înțelesul Acelui Sfânt Cuvânt?
4 - Meditația este cheia de aur cu care deschizi încăperile minunate ale tainelor Sfintei Scripturi.
Acolo sunt ascunse nebănuite bogății de frumusețe și de lumină.
Dar numai cei ce ostenesc pentru dobândirea lor - merită să le afle.
5 - O, câte ceasuri fericite petreci, când privirea și inima ta cea nouă ți se desfată,
privind și simțind din adâncirea Sfintelor Scripturi haruri mereu mai proaspete și mari prin meditațiile asupra Cuvintelor voii Domnului.
Este ca și când printr-un fir ceresc ai primi comunicarea tainelor Dumnezeiești de la El,
care te învăluie într-o tot mai fericită și dulce lumină și bucurie îmbogățindu-ți mintea și inima.
6 - O, de ce mare dar se lipsesc acei care nu se obișnuiesc să se aplece în liniște și în rugăciune
și nu-și fac timp să cugete în tăcere și singurătate
asupra Cuvintelor lui Dumnezeu.
Meditația și liniștea sunt cele două stări în care ne vorbește Dumnezeu.
7 - Acei care noaptea stau să gândească la atâtea lucruri zadarnice și vinovate, și nu caută să cugete la Legea Domnului,
meditând asupra îndrumărilor către fericirea trăirii ei - se lipsesc de cele mai cerești binecuvântări.
Din cauza aceasta este atât de goală și de searbădă viața și vorbirea atâtor oameni,
dintre care mulți se cred credincioși.
8 - Sufletul meditativ și smerit capătă cea mai limpede încredințare asupra dreptarului învățăturii sănătoase (2 Tim. 1, 13),
după care să umble luminos,
- acela cunoscând drept înțelesul Adevărului descoperit, se îmbogățește tot mai mult față de Dumnezeu,
și de un cuget smerit și evlavios, - acela dimpotrivă, cu cât meditează mai mult, cu atâta se încurcă mai rău.
Din aceste meditații vinovate ies apoi răstălmăcirile și abaterile de la adevăr,
și ies falsele crezuri și toate celelalte dezbinări păgubitoare.
Vai de cine se apropie de Cuvântul lui Dumnezeu fără smerenie și fără sinceritate!
10 - Nimic nu poate fi mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decât ascultarea smerită și evlavioasă a voii Sale.
Cu nimic nu-L putem bucura mai mult pe Dumnezeu decât cu o smerită și grabnică dorință de ascultare a Cuvintelor Lui.
Pe calea unirii cu frații. Și pe urmele înaintașilor sfinți.
11 - Ascultarea noastră din inimă este cea mai plăcută jertfă care I-o putem aduce Domnului
În locul unei inimi ascultătoare, nimic nu va putea pune înaintea lui Dumnezeu nimeni și niciodată, - ca să-I poată fi la fel de plăcut.
12 - De câtă bunăvoință se învrednicește fiul sau robul, sau ucenicul, care arată o evlavioasă ascultare de Dumnezeu, oriunde ar fi el!
Când într-o casă se găsește un astfel de suflet ascultător, chiar întreagă casa este iubită din pricina lui.
Când întreagă familia este așa, ea va fi o binecuvântare întregii cetăți unde se află
sau chiar a întregii țări...
13 - Niciodată n-am putea dori ceva mai fericit pentru poporul nostru, decât să-și primească și să-și păstreze totdeauna un evlavios duh al ascultării de Hristos.
Căci din această mare binecuvântare și binefacere, curg toate celelalte binefaceri sfinte
cu un belșug și cu o durată veșnică, pentru toți.
14 - O, poporul meu, în mijlocul căruia au strălucit lumini pe care puține popoare le-au avut, -
poporul meu și neamul meu, în mijlocul căruia au răsărit cuvinte de foc și pentru care au curs râuri de lacrimi sfinte și îngerești,
- poporul meu, câte chemări stăruitoare ale dragostei lui Hristos ai auzit tu,
- dar nu le-ai ascultat!
O, de câte nenorociri ai fi putut fi scăpat și tu,
ca Ierusalimul cândva,
dacă ai fi cunoscut și tu vremea cercetării tale,
vremea când te cerceta dragostea lui Dumnezeu...
- dar n-ai cunoscut-o!
O, cetatea mea și familia mea, pentru care s-au înălțat spre cer atâtea rugăciuni și jertfe
și către care au venit din cer atâtea dovezi de milă și de iubire,
- Dumnezeu să nu te lase să mori în neascultarea ta!
15 - Preabunule Doamne, Te rugăm ascultă-ne oricând ne rugăm cu lacrimi amare și fierbinți,
pentru toți cei dragi ai noștri,
care totuși nu voiesc și nu voiesc
să Te asculte!
Nimic nu ne doare mai adânc decât această rană care nu se mai vindecă...
nu știm până când nu ni se mai vindecă...
16 - De câte ori privim la aceste scumpe ființe, cu care suntem de același sânge,
de aceeași carne și de același os
- și gândim la starea lor, la viitorul care îi așteaptă, fără să asculte și să iubească voia Ta, -
... de câte ori vedem că încă o zi trece, iar ei rămân în aceeași rea stare, inima ni se rupe de durere...
Ce am mai putea face pentru ei Doamne când orice cuvânt de chemare le-a ajuns de nemaisuferit!
O, Dumnezeule, ai milă nesfârșită față de ei...
Ai o milă mai mare și mai îndelungată decât neascultarea lor.
Și mântuiește-i Doamne totuși - și pe ei!
17 - Nici un păcat nu poate fi mai întâi și nici mai mare, decât călcarea legământului făcut cu Dumnezeu
și făcut lui Hristos.
Căci atunci când inima omului se apleacă spre glasul ispitei,
atunci, cel dintâi rău și cel dintâi pas,
este călcarea legământului sfânt.
18 - Toate Tainele Bisericii vii, toate aceste sfinte acte pecetluite cu Duhul Sfânt, sunt legămintele noastre cu Dumnezeu.
Să nu le uităm nici o clipă.
Și să le ținem cu cea mai sfântă temere de Dumnezeu.
Toate acestea sunt legăminte cutremurător de sfinte pe care fiecare din noi le-am făcut într-o veșnică măsură,
- sau le facem cu Dumnezeu...
19 - Dar vai, pe cât de ușor le fac, pe atât de ușor le și calcă mulți dintre noi.
Și vai veșnic de călcătorii legământului cu Dumnezeu.
Când marile și sfintele noastre legăminte cu Dumnezeu au ajuns atât de disprețuite și de călcate în picioare de cei mai mulți,
- cum să nu vină mânia lui Dumnezeu peste cei neascultători - și peste tot viitorul lor?
20 - Cum să nu vină dreapta pedeapsă meritată de la Dumnezeu?
Căci numai din pricina călcării acestor mari legăminte vin toate pedepsele,
atât peste cei care cred în Dumnezeu,
cât și peste ceilalți.
O Dumnezeul nostru, Te rugăm ajută-ne să ne ținem în sfințenie tot legământul pus în fața Ta.
Amin.