Foto Traian Dorz

Despre răsplată

Traian Dorz - Comori Nemuritoare

1 - Cine-a izbutit vreodată să ascundă ce-a făcut?
- ies odată la răsplată orice fapte din trecut
ies-odată la lumină tot ce pare-acum ascuns,
nu-i sămânţă fără roadă
nici pornit fără ajuns.
2 - Dacă altuia sapi groapa
să ştii c-ai să cazi tu-n ea.
Tu ai să te prinzi în cursa ce-ai întins-o altuia.
3 - Nu te juca cu focul, că nu şti când te-aprinzi,
nu-ntinde curse-altora, că nu ştii cum te prinzi.
4 - Nu există tinereţe să nu vezi, privind la ea,
din ce-i va veni cu anii, slava sau ruşinea sa.
5 - Când vezi cele nevăzute din acestea ce se văd
nu-i greu să cunoşti ce-i vine cuiva:
cinste - sau prăpăd.
6 - Soarta-i mijlocul prin care Dreptul Sfânt ne răsplăteşte
în această viaţă scurtă, fiecui, precum trăieşte.
7 - Nu există loc de fugă de răsplata ce te aşteaptă
de la glasul conştiinţei
sau de Judecata dreaptă.
8 - De urmarea faptei rele nu-i pe lume om să scape
şi de bune şi de rele, plata este foarte-aproape.
9 - Este soartă,
e destinul,
e-ntâmplarea, - însă ele
nu-s nici oarbe
nici nedrepte, - fie bune, fie rele
ci sunt mijloace prin care se-aduc zilnic
pe pământ
la-mplinire, toate cele hotărâte de Cel Sfânt.
10 - Nu învinui destinul, când tu singur îţi faci rău
el desigur îţi aduce plata umbletului tău.
11 - Soarta fuge şi mai grabnic decât orice călăreţ
ea ajunge orice faptă, cu răsplată
- ori dispreţ
ea-nsoţeşte ca o umbră orice faptă
şi-orice gând
care-o face orişicine, orişiunde şi oricând.
12 - Destinul nu-i prieten cu nici un necinstit
îi dă pe faţă totul, cum nici nu s-a gândit.
13 - Cu ce măsură-ai măsurat,
- aşa o să-ţi măsoare
dreptatea Celui care-n veac nu uită
nici nu moare.
14 - După cum pui întrebarea, astfel vei avea răspuns,
după cum îţi va fi mersul, astfel vei avea ajuns,
după cum îţi va fi viaţa, astfel vei avea sfârşit
şi precum îţi e sfârşitul - vei fi veşnic răsplătit.
15 - Când vinzi vaca de la casă vinzi şi laptele cu ea,
când te laşi de-o cale bună, multe pierderi vei avea.
16 - Cu cei care-ai fost la muncă trebuie să fii la plată
- dacă este prietenie şi-nsoţire-adevărată.
17 - Un câine bun, se cade să aibă-o coajă bună
şi munca şi răsplata se cade împreună.
18 - Dacă vei plăti nainte, ai să fii mai rău servit,
ţine minte totdeauna: plata fă-o la sfârşit.
19 - Cui i se dă mult pe lume
mult are să i se ceară
ce iei când vii înăuntru
o să dai când ieşi afară.
20 - Cine nu ascultă, nu va fi-ascultat
seceră oricare ce a semănat.
21 - Toţi cei ce grăbesc sfârşitul vieţii altora, oricare
vor pieri de-o moarte crudă,
grabnică
şi-ngrozitoare!
22 - Cel ce-adună
faptă bună
îşi găseşte-n ea cunună,
cel cu grele fapte rele
va pieri pe veci cu ele.
23 - Cu măsura care dai
cu aceea o să iai
cu bineţea care-o-nchini
îţi întorc şi cei străini.
24 - Sângele nevinovat
cere răzbunare
mâna care l-a vărsat
veşnic pace n-are.
25 - Suferinţa celor mici
cere-o dreaptă plată
care vine, ori aici,
ori apoi, odată...
26 - Cine sare multe garduri tot se-nţeapă în vreun par,
cine-aprinde multe focuri tot se-aprinde cu vreun jar,
cine prea de toţi îi place să se lege duşmănos
tot îşi află-odată unul să-i plătească cu prisos.