Din marile izvoare

Din marile izvoare cu apele vieţii

aş vrea să scot întruna măsura cea mai plină,

şi cât ar fi mulţime străinii şi drumeţii

să vină să se-adape din cea mai grea Lumină.

Ce dulce e să umpli ulcioarele uscate

şi să le vezi udându-şi şi florile şi gura,

şi ce Dumnezeieşte-i să vezi apoi cum toate

îşi picură cântarea şi-şi dăruie căldura.

Fii binecuvântată, Tu veşnică Fântână,

din care beau de veacuri străinii şi drumeţii,

din Tine-mi umplu vasul să-l trec din mână-n mână,

toţi semenii-adăpându-mi cu apele vieţii.