Petru s-a uitat la el, și a zis lui Isus: Doamne, dar cu acesta ce va fi?
Binecuvântat să fie cel care nu-și uită pe fratele lui, chiar și în necazul său!
Binecuvântat va fi cel care se gândește nu numai la sine ci și la frații săi.
Dar și mai binecuvântat va fi acela care nu uită pe aceia care sunt cei mai iubiți lui Isus. Care se îngrijește în chip deosebit de acela ce îi este mai drag lui Isus. De acei pe care îi iubește Domnul, în primul rând.
Ioan reprezenta tineretul ucenicilor.
Poate Petru, omul matur, bărbatul format, credinciosul cu experiență și cu orientare puternică, se gândea atunci că după plecarea Domnului și după despărțirea lor (despre care tocmai atunci vorbise Domnul), - Ioan va rămânea singur în mijlocul încercărilor prea grele pentru dânsul. Și astfel Petru dorea să-L roage pe Domnul să aibă o grijă deosebită de el, ca de un tânăr neîncercat.
Gândea astfel, pentru că în marea lepădării sale, el ieșise afară și plângând amar, n-a mai avut timp să se gândească la altceva decât la sine.
Dar dacă ar fi rămas acolo, ar fi avut prilejul să vadă că tinerelul acela a trecut prin cernerea aceea cumplită, mult mai frumos ca el și ca oricare altul dintre cei vârstnici.
Atunci s-ar fi încredințat pe deplin de marea frumusețe sufletească a tineretului lui Hristos. Și i s-ar fi umplut sufletul de nădejde cu privire la viitorul frumos, pentru care Dumnezeu are un tineret atât de hotărât, de înflăcărat și de statornic.
Privim și noi adeseori cu îngrijorare la viitorul Lucrării iubite a lui Hristos!
Ne întrebăm uneori și noi cu destulă teamă, ce va fi mai departe?
Se ridică și în inimile noastre de multe ori gânduri și frământări cu privire la soarta celor care rămân după noi, ca să ducă mai departe mărturia lui Hristos și solia Lucrării Sale!
Dar atunci, să ne bizuim pe Hristos - și pe puterea dragostei pe care El o cunoaște cât de adâncă și fierbinte este în inima tineretului Său, în inimile tinerilor noștri frați ostași.
Când vedem că Domnul are astfel de ucenici statornici și hotărâți între tineri, n-avem dreptul să ne îngrijorăm și să ne temem.
Unde este un tânăr ca Ioan - acolo avem dreptul să slăvim pe Dumnezeu și să avem nădejde neclintită și biruitoare pentru viitor.
De multe ori tineretul a trecut cu mai mare biruință prin încercări decât mulți din cei vârstnici. Am văzut-o asta și la cernerea noastră cea mare.
Neavând sufletul încețoșat de atâtea fumuri, tinerii văd mai limpede drumul frumos al ascultării.
Neavând conștiința încărcată de povara atâtor compromisuri, ei merg mai frumos pe calea adevărului.
Și neavând atâtea rădăcini într-un trecut vechi, ei cresc mai frumos spre viitorul nou.
Binecuvântată este prezența unui tineret sănătos și înțelept în Lucrarea lui Dumnezeu!
Binecuvântat să fie acest tineret care crește în iubire și în elan eroic pentru Hristos, învățând din experiența încercărilor prin care trecea Evanghelia, curajul și statornicia neclintită lângă Hristos și pentru Hristos.
Ioan, tânărul iubitor și înțelept, n-a disprețuit niciodată pe marii săi înaintași, ci a avut față de ei un respect și un atașament plin de evlavie.
El care a fost martorul lepădării lui Petru, fratele său mai în vârstă și mai expus, și-a păstrat față de acesta respectul și prețuirea până la sfârșit. Oriunde au mers împreună i-a dat întâietate. Se spune mereu: Petru și Ioan.
Când și-a scris Evanghelia sa, ucenicul iubit lui Isus, avea el însuși o vârstă foarte înaintată și o prețuire aproape divină printre frați.
Cu toate acestea el pomenește totuși numele marelui său confrate cu același respect cu care îl pomenise în tinerețea lui, când anii săi îi porunceau un respect sfânt față de toți. El spune întâi Petru și apoi Ioan, ori de câte ori scrie despre ei.
Iată un exemplu obligatoriu pentru orice tânăr sfânt. Pentru orice ucenic cu adevărat iubit de Isus. Pentru oricine știe că are o chemare de viitor în Lucrarea lui Dumnezeu.
Cei care merg în frunte sunt cei mai expuși primejdiilor și loviturilor.
Piscurile cele mai înalte au desigur soarele cel mai strălucitor, orizontul cel mai larg, vederile cele mai îndepărtate, - dar au și vânturile cele mai puternice, trăsnetele cele mai grele, înfruntările cele mai potrivnice. Care munte nu le-a cunoscut și pe acestea? Care vârf n-are și umbre?
Dar admirația noastră față de cei înalți în credința lor pentru Dumnezeu, nu trebuie pentru aceasta să scadă niciodată, din cauza umbrei lor.
După ce vânturile trec, după ce trăsnetele se sparg, după ce împotrivirile se sfârșesc - ei rămân tot mari. Ei rămân tot munți.
Să nu uităm aceasta niciodată!
Este normal și suntem datori să ne facem gânduri cu privire la frații noștri mai tineri. Este o datorie să ne temem și să ne îngrijorăm, în fața lui Hristos, pentru tineretul Lucrării Sale, ca să nu uităm niciodată datoria noastră părintească, frățească și sfântă pe care o avem să veghem asupra lor și să mijlocim cu rugăciuni înaintea Domnului pentru un viitor fericit și sănătos al tinerilor noștri. Nici unii dintre noi, n-ar trebui să putem uita, nici o clipă, marea datorie pe care o avem față de Sfânta Lucrare a Evangheliei și față de generațiile următoare nouă, - când este vorba de grija pentru tineret.
Dar toate eforturile noastre pentru pregătirea unui tineret fericit și pentru viitorul lui, nu vor avea nici un folos adevărat, decât atunci când vom pune puternic problema lor în fața lui Hristos. Și vom mijloci necurmat la Isus pentru aceasta.
Domnul iubește nespus de mult acest tineret drag al Lucrării Lui. Să-l iubim și noi.
Dacă îi vom privi cu toată dragostea și înțelegerea pentru a rămâne apropiați, Hristos îi va apropia prin noi. Noi nu-i vom putea ajuta cu adevărat decât prin Hristos.
Un tineret adus și păstrat lângă Hristos, va face cel mai înalt serviciu lui Dumnezeu.
Pe Hristos Adevărul, nici unul dintre apostolii Domnului nu L-au cunoscut și arătat atât de desăvârșit ca acel Dumnezeiesc tânăr care a fost sfântul apostol Ioan.
Slavă veșnică Ție, veșnic Puternic și veșnic Iubitor Dumnezeu și Mântuitor - Isus Hristos.
Din tot sufletul Îți mulțumim pentru fiecare dintre minunații tineri statornici pe care i-ai dăruit Sfintei Tale Lucrări.
Te rugăm să faci tot tineretul care vine azi la Tine, niște stâlpi și niște munți înalți și frumoși în slujba Ta.
Te rugăm înlocuiește cu alții noi, pe cei care Ți-au făcut rușinea de a Te părăsi pe Tine și pe frații lor, între care ar fi trebuit să strălucească, tot mai sus, dar se prăbușesc tot mai jos.
Vindecă astfel și sufletele noastre care au fost zdrobite, tocmai de acei de la care așteptam cândva atât de mult.
Iar nouă celor bătrâni, ajută-ne să le fim tinerilor Tăi, frați și exemplu, în toată împlinirea voii Tale. Și acum trăind - și după moartea noastră.
Amin.