Petru s-a uitat la el, şi a zis lui Isus: Doamne, dar cu acesta ce va fi?
Binecuvântat să fie cel care nu-şi uită pe fratele lui, chiar şi în necazul său!
Binecuvântat va fi cel care se gândeşte nu numai la sine ci şi la fraţii săi.
Dar şi mai binecuvântat va fi acela care nu uită pe aceia care sunt cei mai iubiţi lui Isus. Care se îngrijeşte în chip deosebit de acela ce îi este mai drag lui Isus. De acei pe care îi iubeşte Domnul, în primul rând.
Ioan reprezenta tineretul ucenicilor.
Poate Petru, omul matur, bărbatul format, credinciosul cu experienţă şi cu orientare puternică, se gândea atunci că după plecarea Domnului şi după despărţirea lor (despre care tocmai atunci vorbise Domnul), - Ioan va rămânea singur în mijlocul încercărilor prea grele pentru dânsul. Şi astfel Petru dorea să-L roage pe Domnul să aibă o grijă deosebită de el, ca de un tânăr neîncercat.
Gândea astfel, pentru că în marea lepădării sale, el ieşise afară şi plângând amar, n-a mai avut timp să se gândească la altceva decât la sine.
Dar dacă ar fi rămas acolo, ar fi avut prilejul să vadă că tinerelul acela a trecut prin cernerea aceea cumplită, mult mai frumos ca el şi ca oricare altul dintre cei vârstnici.
Atunci s-ar fi încredinţat pe deplin de marea frumuseţe sufletească a tineretului lui Hristos. Şi i s-ar fi umplut sufletul de nădejde cu privire la viitorul frumos, pentru care Dumnezeu are un tineret atât de hotărât, de înflăcărat şi de statornic.
Privim şi noi adeseori cu îngrijorare la viitorul Lucrării iubite a lui Hristos!
Ne întrebăm uneori şi noi cu destulă teamă, ce va fi mai departe?
Se ridică şi în inimile noastre de multe ori gânduri şi frământări cu privire la soarta celor care rămân după noi, ca să ducă mai departe mărturia lui Hristos şi solia Lucrării Sale!
Dar atunci, să ne bizuim pe Hristos - şi pe puterea dragostei pe care El o cunoaşte cât de adâncă şi fierbinte este în inima tineretului Său, în inimile tinerilor noştri fraţi ostaşi.
Când vedem că Domnul are astfel de ucenici statornici şi hotărâţi între tineri, n-avem dreptul să ne îngrijorăm şi să ne temem.
Unde este un tânăr ca Ioan - acolo avem dreptul să slăvim pe Dumnezeu şi să avem nădejde neclintită şi biruitoare pentru viitor.
De multe ori tineretul a trecut cu mai mare biruinţă prin încercări decât mulţi din cei vârstnici. Am văzut-o asta şi la cernerea noastră cea mare.
Neavând sufletul înceţoşat de atâtea fumuri, tinerii văd mai limpede drumul frumos al ascultării.
Neavând conştiinţa încărcată de povara atâtor compromisuri, ei merg mai frumos pe calea adevărului.
Şi neavând atâtea rădăcini într-un trecut vechi, ei cresc mai frumos spre viitorul nou.
Binecuvântată este prezenţa unui tineret sănătos şi înţelept în Lucrarea lui Dumnezeu!
Binecuvântat să fie acest tineret care creşte în iubire şi în elan eroic pentru Hristos, învăţând din experienţa încercărilor prin care trecea Evanghelia, curajul şi statornicia neclintită lângă Hristos şi pentru Hristos.
Ioan, tânărul iubitor şi înţelept, n-a dispreţuit niciodată pe marii săi înaintaşi, ci a avut faţă de ei un respect şi un ataşament plin de evlavie.
El care a fost martorul lepădării lui Petru, fratele său mai în vârstă şi mai expus, şi-a păstrat faţă de acesta respectul şi preţuirea până la sfârşit. Oriunde au mers împreună i-a dat întâietate. Se spune mereu: Petru şi Ioan.
Când şi-a scris Evanghelia sa, ucenicul iubit lui Isus, avea el însuşi o vârstă foarte înaintată şi o preţuire aproape divină printre fraţi.
Cu toate acestea el pomeneşte totuşi numele marelui său confrate cu acelaşi respect cu care îl pomenise în tinereţea lui, când anii săi îi porunceau un respect sfânt faţă de toţi. El spune întâi Petru şi apoi Ioan, ori de câte ori scrie despre ei.
Iată un exemplu obligatoriu pentru orice tânăr sfânt. Pentru orice ucenic cu adevărat iubit de Isus. Pentru oricine ştie că are o chemare de viitor în Lucrarea lui Dumnezeu.
Cei care merg în frunte sunt cei mai expuşi primejdiilor şi loviturilor.
Piscurile cele mai înalte au desigur soarele cel mai strălucitor, orizontul cel mai larg, vederile cele mai îndepărtate, - dar au şi vânturile cele mai puternice, trăsnetele cele mai grele, înfruntările cele mai potrivnice. Care munte nu le-a cunoscut şi pe acestea? Care vârf n-are şi umbre?
Dar admiraţia noastră faţă de cei înalţi în credinţa lor pentru Dumnezeu, nu trebuie pentru aceasta să scadă niciodată, din cauza umbrei lor.
După ce vânturile trec, după ce trăsnetele se sparg, după ce împotrivirile se sfârşesc - ei rămân tot mari. Ei rămân tot munţi.
Să nu uităm aceasta niciodată!
Este normal şi suntem datori să ne facem gânduri cu privire la fraţii noştri mai tineri. Este o datorie să ne temem şi să ne îngrijorăm, în faţa lui Hristos, pentru tineretul Lucrării Sale, ca să nu uităm niciodată datoria noastră părintească, frăţească şi sfântă pe care o avem să veghem asupra lor şi să mijlocim cu rugăciuni înaintea Domnului pentru un viitor fericit şi sănătos al tinerilor noştri. Nici unii dintre noi, n-ar trebui să putem uita, nici o clipă, marea datorie pe care o avem faţă de Sfânta Lucrare a Evangheliei şi faţă de generaţiile următoare nouă, - când este vorba de grija pentru tineret.
Dar toate eforturile noastre pentru pregătirea unui tineret fericit şi pentru viitorul lui, nu vor avea nici un folos adevărat, decât atunci când vom pune puternic problema lor în faţa lui Hristos. Şi vom mijloci necurmat la Isus pentru aceasta.
Domnul iubeşte nespus de mult acest tineret drag al Lucrării Lui. Să-l iubim şi noi.
Dacă îi vom privi cu toată dragostea şi înţelegerea pentru a rămâne apropiaţi, Hristos îi va apropia prin noi. Noi nu-i vom putea ajuta cu adevărat decât prin Hristos.
Un tineret adus şi păstrat lângă Hristos, va face cel mai înalt serviciu lui Dumnezeu.
Pe Hristos Adevărul, nici unul dintre apostolii Domnului nu L-au cunoscut şi arătat atât de desăvârşit ca acel Dumnezeiesc tânăr care a fost sfântul apostol Ioan.
Slavă veşnică Ţie, veşnic Puternic şi veşnic Iubitor Dumnezeu şi Mântuitor - Isus Hristos.
Din tot sufletul Îţi mulţumim pentru fiecare dintre minunaţii tineri statornici pe care i-ai dăruit Sfintei Tale Lucrări.
Te rugăm să faci tot tineretul care vine azi la Tine, nişte stâlpi şi nişte munţi înalţi şi frumoşi în slujba Ta.
Te rugăm înlocuieşte cu alţii noi, pe cei care Ţi-au făcut ruşinea de a Te părăsi pe Tine şi pe fraţii lor, între care ar fi trebuit să strălucească, tot mai sus, dar se prăbuşesc tot mai jos.
Vindecă astfel şi sufletele noastre care au fost zdrobite, tocmai de acei de la care aşteptam cândva atât de mult.
Iar nouă celor bătrâni, ajută-ne să le fim tinerilor Tăi, fraţi şi exemplu, în toată împlinirea voii Tale. Şi acum trăind - şi după moartea noastră.
Amin.