Doamne, eu mereu tot cuget...
Traian Dorz - Cântări Uitate
Doamne, eu mereu tot cuget rostul multora pe lume,
dar oricât mi-aş bate capul, nu găsesc răspuns anume...
Multă vreme suferinţei nu-i vedeam un rost sub soare
până ce-am privit mai bine viaţa asta trecătoare,
până ce-am luat aminte ce rămâne şi ce piere
şi-atunci am văzut măsura dintre râs şi-ntre durere
dintre soarta şi sfârşitul celor cu viaţa-amară
şi-ale celor cu o viaţă păcătoasă şi uşoară.
Şi când am luat aminte la răsplata lor odată,
am văzut că suferinţa este binecuvântată
că ea face calea strâmtă să sfârşească-n fericire
pe când viaţa fără lacrimi, duce-n veşnica pieire.
De aceea-n astă lume, unul trece ca prin vis
fără plâns şi fără chinuri să trăiască îi e scris
pe când altul, de cum se naşte până trebuie să moară
când o suferinţă-i trece, alta vine şi-l doboară
- dar acela-n suferinţă stă în legături cu Cerul
pe când cel fără necazuri, este-nvârtoşat ca fierul.
Şi-am văzut în lumea asta în tot necuprinsul Firii
că durerea-i rânduită ca un drum al mântuirii
lacrimile suferinţei şi suspinele-ndurate
fac privirile mai limpezi, şi le-nalţă mai curate
şi fac inima mai bună, mai smerită, mai tăcută
şi viaţa-n ascultare mai lui Dumnezeu plăcută...
Frate drag, străin şi singur ce plângi fără mângâiere,
care singur porţi povara şi durerea ta-n tăcere,
nu huli Numele Celui ce ţi-a dat această cruce
ci ţi-o poartă cu răbdare, căci la mântuire duce
şi te bucură purtând-o, căci din spinele durerii
împleti-ţi-vei în cunună trandafirii mângâierii.
Suferinţă, leagăn dulce ce mă leagănă întruna
mulţi se plâng când mergi la dânşii, eu te cânt întotdeauna,
căci în leagănul tău aspru e aşa de dulce somnul
şi atunci mă priveghează mai cu bucurie Domnul
suferinţă, prieten dulce care mă-nsoţeşti în viaţă
tu m-ai învăţat de tânăr să privesc şi moartea-n faţă
tu mă-nveţi ca niciodată să nu caut a lumii-avere
nici plăcerea cea de-o clipă, căci ea-i veşnică durere...
Suferinţă, crainic dulce, solul mântuirii sfinte
tu mi-ai arătat viaţa şi pe Domnul înainte,
tu mi-ai spus să nu caut reazem nicăieri în astă lume
ci încrederea mea-ntreagă către Domnul să se-ndrume.
Suferinţă, suferinţă, tu-mi eşti soră şi mi-eşti mamă,
cât mă ţii tu lângă Domnul, n-am de moarte nici o teamă
când îmi legeni tu iubirea, viersul meu se face miere
de-l doreşte-o lume-ntreagă
şi mi-l caută
şi mi-l cere...
Suferinţă, suferinţă, fiica cerului albastru,
când spre zările senine zboară gândul meu sihastru,
eu Îl rog pe Cel ce Crucea a purtat-o-n umilinţă,
să te ţină-mbrăţişată dulce cu a mea fiinţă
să mă legene întruna sânul tău de mamă bună,
pregătindu-mă de Nuntă, cu a Cerului cunună
şi făcându-mi viersul dulce, ca o hrană şi-o putere,
pentru toţi acei ce Domnul şi-I sfinţeşte
prin durere...