
Doamne fă să nu
Traian Dorz - Cântarea Viitoare
Doamne, fă să nu ne temem
niciodată de acei
care pot ucide trupul
cu puterea rea din ei
dar nu mai pot după-aceea
să ne facă nici un rău
- ci noi Doamne să ne temem
numai de Cuvântul Tău
numai de Cuvântul Tău.
Să ne temem doar de-a Tale
sfinte și cerești porunci
căci Tu poți și-n focul veșnic
sufletul să ni-l arunci
Doamne, temerea de Tine
să ne facă treji să fim
și cu trupul și cu duhul
de păcat să ne ferim
de păcat să ne ferim.
Doamne, fă-ne să nu ținem
la viață cu-orice preț
ci veghind, să nu ne pierdem
prețul veșnicei vieți
aibă omul lumea-ntreagă
moare în curând sărac
numai cei ce-L au pe Domnul
fericiți vor fi în veac
fericiți vor fi în veac.