Foto Traian Dorz

Tot pe Cruce e Isus

Traian Dorz - Cântarea Viitoare

Tot pe Cruce e Isus
şi tot răstignit
între noi şi astăzi - El
suferă zdrobit
când atâţia din ai Lui
au un duh străin
fiecare-I bate-un cui
şi-I înfige, şi-I înfige-un spin.
De ce-I oare între noi
El tot răstignit
de ce-L zugrăvim mereu
numai pironit
când ar trebui-ntre noi
să stea bucuros
nu pe Cruce suferind
ci-nviat, înviat Hristos.
Stă Isus şi-azi răstignit
între-ai lumii răi
dar de ce-I El tot zdrobit
şi-ntre cei ai Săi,
răstignesc pe Dumnezeu
mulţii Lui duşmani
dar de ce şi-ai Lui mereu
după-atâţia, după-atâţia ani?
O, Isus Cel Răstignit
tot aşa-I şi azi,
răni pe Trupul Lui zdrobit
Sânge-al Lui Obraz
trebuie-al Lui Sânge Sfânt
pentru-ai lumii răi
dar de ce Isus tot frânt
stă azi şi stă azi şi-ntre-ai Săi?