Foto Traian Dorz

Doamne, sunt un mugur

Traian Dorz - Hristos - Binefăcătorul nostru

Doamne, sunt un mugur viu
între-un leagăn şi-un sicriu
între-o cruce şi-un altar
între-un zbucium şi-ntre-un har.
Cum m-aş creşte să mă ţin
într-un nesfârşit senin
dar sunt pus ca să mă coc
când în gheaţă când în foc
când sub cer când sub pământ
pentru rodul cel mai sfânt.
Cum m-aş strânge şi n-am cum
şi din stare şi din drum
şi din umblet şi din zbor
şi din cântec şi din dor
ci doar soarele ce nu-i
m-ar cuprinde să mă sui
peste vânt şi peste nor
peste cerul tuturor
peste gheaţă, peste foc
către-o stare, către-un loc
după care mă întind
de pe când sunt nefiind
după care însetez
până unde-o să-nviez
ca să-I fiu ce-a mai rămas
după drum şi după ceas
după tot ce e şi nu-i:
un rod dulce-n Mâna Lui.