Doamne, I-a zis femeia, văd că eşti proroc.
Sufletele singuratice, apăsate şi triste, n-au nevoie de multe dovezi până văd.
E nevoie doar de un strop de milă caldă.
De o rază de iubire apropiată
şi de câteva adevăruri Dumnezeieşti, ca sufletul împovărat şi părăsit să simtă şi să vadă nevoia lui cea mare după Dumnezeu!
- Doamne, văd că eşti proroc... spune-mi Tu adevărul, - s-a rugat ea.
Unii spun că aici, alţii spun că acolo...
Ai noştri zic aşa, alţii zic altfel...
Spune-mi Tu adevărul cu privire la mântuire. Şi cu privire la Dumnezeu!...
Ce adânc şi îndelung se pare că se zbuciumase sufletul acesta cu problema mântuirii sale.
Ce adânc frământată era biata femeie samariteană cu grija de a-şi afla cu adevărat mântuirea!
Ea ştia şi ce zic unii şi asculta şi ce spun alţii.
Auzise destule certuri religioase. Şi se chinuise destul tot căutând să afle care din ei au dreptate şi unde este adevărul mântuitor.
Chiar dacă stătea în păcat nu era nepăsătoare de mântuirea ei. Ci se frământa căutând să o dobândească.
Dar nu ştia sărmana ce să creadă, pentru că nicăieri nu văzuse viaţă, putere şi iubire care s-o atragă şi de care să se poată apropia.
De aceea îndată ce a văzut la Mântuitorul aceasta, L-a întrebat pe El, unde şi care este Adevărul.
O, cât de mult rău fac certurile sectelor religioase şi dezbinările provocate Bisericii.
Pe câte suflete au îndepărtat acestea şi le-au împiedicat de la mântuire.
Câtă pierdere a avut şi are Evanghelia Domnului din pricina acestor lucruri rele!
Pe cât sunt de departe de dragoste, pe atât sunt de străini şi de Adevăr, cei care fac aşa. Dumnezeu e în afara lor. Şi împotrivă!
Iar sufletele neştiutoare se frământă şi se chinuiesc cu problema cea mai arzătoare şi mai însemnată: unde să aflu mântuirea?...
Câtă vreme sufletul nu aude certuri religioase, este liniştit şi mulţumit. Duhul lui e împăcat şi odihnit.
Lucrarea e rodnică şi frumoasă.
Cuvântul este preţuit pentru că e limpede.
Iar fraţii sunt fericiţi şi binecuvântaţi totdeauna.
- Dar îndată ce diavolul aruncă sămânţa dezbinării sectare, toate se tulbură şi se întunecă.
Sufletele încep să se zbuciume şi să se lovească.
Domnul pleacă
şi toţi văd că El nu mai este acolo. Numai cei care fac răul nu văd.
Însă celui ce Îl caută cu toată inima Domnul îi iese înainte. Cui Îl cheamă cu stăruinţă şi cu o dorinţă fierbinte Domnul îi răspunde îndată.
Iar cui îi răspunde aşa, îi răspunde limpede, cald şi dulce.
Atât de apropiat încât sufletul strigă fericit:
- Doamne, văd!...
Doamne Dumnezeul nostru,
Tu eşti Dumnezeu al Păcii şi al Dragostei
şi nimeni din cei care fac dezbinări şi vrajbe în Biserica şi adunarea Ta nu vor locui lângă Tine.
De aceea Te rugăm scoate din noi şi dintre noi orice duh de ceartă şi dezbinare care împarte pe ai Tăi şi strică mereu armonia frăţească.
Scoate şi învăţăturile şi duhurile străine din turma Ta
şi scoate-i pe cei de care se foloseşte vrăjmaşul pentru semănarea răului
chiar dacă se ascund foarte bine sub haina prefăcătoriei.
Din milă şi dragoste faţă de Biserica Ta, ascultă-ne Doamne această rugăciune.
Amin.
+
A cunoaşte-o religiune bine e şi nu-i urât,
a cunoaşte Adevărul însă-i mult mai mult de-atât
căci pe cât de mult de lună soarele-i deosebit
pe atât e-o religiune de-Adevărul cel Slăvit.