Doamne, I-a zis femeia, văd că ești proroc.
Sufletele singuratice, apăsate și triste, n-au nevoie de multe dovezi până văd.
E nevoie doar de un strop de milă caldă.
De o rază de iubire apropiată
și de câteva adevăruri Dumnezeiești, ca sufletul împovărat și părăsit să simtă și să vadă nevoia lui cea mare după Dumnezeu!
- Doamne, văd că ești proroc... spune-mi Tu adevărul, - s-a rugat ea.
Unii spun că aici, alții spun că acolo...
Ai noștri zic așa, alții zic altfel...
Spune-mi Tu adevărul cu privire la mântuire. Și cu privire la Dumnezeu!...
Ce adânc și îndelung se pare că se zbuciumase sufletul acesta cu problema mântuirii sale.
Ce adânc frământată era biata femeie samariteană cu grija de a-și afla cu adevărat mântuirea!
Ea știa și ce zic unii și asculta și ce spun alții.
Auzise destule certuri religioase. Și se chinuise destul tot căutând să afle care din ei au dreptate și unde este adevărul mântuitor.
Chiar dacă stătea în păcat nu era nepăsătoare de mântuirea ei. Ci se frământa căutând să o dobândească.
Dar nu știa sărmana ce să creadă, pentru că nicăieri nu văzuse viață, putere și iubire care s-o atragă și de care să se poată apropia.
De aceea îndată ce a văzut la Mântuitorul aceasta, L-a întrebat pe El, unde și care este Adevărul.
O, cât de mult rău fac certurile sectelor religioase și dezbinările provocate Bisericii.
Pe câte suflete au îndepărtat acestea și le-au împiedicat de la mântuire.
Câtă pierdere a avut și are Evanghelia Domnului din pricina acestor lucruri rele!
Pe cât sunt de departe de dragoste, pe atât sunt de străini și de Adevăr, cei care fac așa. Dumnezeu e în afara lor. Și împotrivă!
Iar sufletele neștiutoare se frământă și se chinuiesc cu problema cea mai arzătoare și mai însemnată: unde să aflu mântuirea?...
Câtă vreme sufletul nu aude certuri religioase, este liniștit și mulțumit. Duhul lui e împăcat și odihnit.
Lucrarea e rodnică și frumoasă.
Cuvântul este prețuit pentru că e limpede.
Iar frații sunt fericiți și binecuvântați totdeauna.
- Dar îndată ce diavolul aruncă sămânța dezbinării sectare, toate se tulbură și se întunecă.
Sufletele încep să se zbuciume și să se lovească.
Domnul pleacă
și toți văd că El nu mai este acolo. Numai cei care fac răul nu văd.
Însă celui ce Îl caută cu toată inima Domnul îi iese înainte. Cui Îl cheamă cu stăruință și cu o dorință fierbinte Domnul îi răspunde îndată.
Iar cui îi răspunde așa, îi răspunde limpede, cald și dulce.
Atât de apropiat încât sufletul strigă fericit:
- Doamne, văd!...
Doamne Dumnezeul nostru,
Tu ești Dumnezeu al Păcii și al Dragostei
și nimeni din cei care fac dezbinări și vrajbe în Biserica și adunarea Ta nu vor locui lângă Tine.
De aceea Te rugăm scoate din noi și dintre noi orice duh de ceartă și dezbinare care împarte pe ai Tăi și strică mereu armonia frățească.
Scoate și învățăturile și duhurile străine din turma Ta
și scoate-i pe cei de care se folosește vrăjmașul pentru semănarea răului
chiar dacă se ascund foarte bine sub haina prefăcătoriei.
Din milă și dragoste față de Biserica Ta, ascultă-ne Doamne această rugăciune.
Amin.
+
A cunoaște-o religiune bine e și nu-i urât,
a cunoaște Adevărul însă-i mult mai mult de-atât
căci pe cât de mult de lună soarele-i deosebit
pe atât e-o religiune de-Adevărul cel Slăvit.