Foto Traian Dorz

Doar gândul Tău

Traian Dorz - Cărarea tinereții curate

Doar gândul Tău mă poate face
să mă smeresc și să mă sui
pân-la răbdarea tuturora
sau osândirea nimănui.
Doar gândul Tău îmi spune câtă
iubire spre vrăjmași s-arat
și cât să-mi fie-n orice vreme
adâncul vieții de curat.
Doar gândul Tău mă cercetează
prin conștiința mea atunci
când Adevăru-mi luminează
Dumnezeieștile porunci.
Doar gândul Tău mă mustră tainic
când uit ce-i mai de neuitat
iubirea mea de frați când trece
prin locul cel mai întristat.
Doar gândul Tău mă-nviorează
când nerecunoștință-adun
mai mult din locurile-n care
mi-am ars avutul cel mai bun.
Doar gândul Tău mă răsplătește
la capăt de suiș sărac
cu mângâierea mulțumirii
smeritei datorii ce-mi fac.
Articol 54 din 100
Folosește săgețile ← → pentru navigare