Tânărul ca misionar
Traian Dorz - Cărarea tinereții curate
Cea mai sfântă dintre toate datoriile pe care le au tinerii credincioși, rămâne datoria de a fi și a deveni niște tot mai harnici misionari și vestitori ai lui Hristos. Niște harnici purtători ai trăirii și vestirii lui Iisus Cel Răstignit. Pe oriunde ar merge și oricum ar veni, oricui ar lucra sau ar învăța sau ar lupta alături de El.
Poate că un post de mare răspundere nu vei putea avea tu, un tânăr frate sau tânără soră.
Poate că la o catedră sau un amvon nu vei putea sui.
Poate că un mare scriitor, sau vorbitor, sau cântăreț, nu poți să fii pentru Hristos.
Poate că argint și aur n-o să ai cât să poți scoate din sărăcie și mizerie pe alții.
Dar un suflet al meditației, al rugăciunii și al dragostei de frați, poți fi, și trebuie să fii.
O trăitoare și împlinitoare cu fapta și cu adevărul al voii lui Dumnezeu, în măsura puterii tale, a priceperii tale și a modestiei tale, poți fi. Și trebuie să ajungi să fii.
Un misionar, o misionară a lui Hristos, printr-o viață ascultătoare de El, poți fi. Și trebuie să fii. Chiar să nu spui, chiar să nu poți spune nimănui nici un cuvânt, fără cuvintele gurii tale, viața ta, lumina ta, căldura și puterea vieții tale în Hristos va fi cea mai rodnică și mai convingătoare misiune.
Încearcă - și vei izbuti.
Începe - și vei ajunge.
Voiește - și vei fi!
La început, desigur, totdeauna e ceva mai greu... La început și Sf. Pavel spune: „eram slab, fricos și plin de cutremur”... Așa era și el când s-a dus prima dată în misiune (1 Cor. 2, 3).
Dar el a știut că izbânda nu va sta în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii omenești, ci în dovada dată de Duhul și de putere. Adică în trăirea roadelor Duhului Sfânt (Gal. 5, 22). Și în puterea lui Hristos Care îl însoțește. Așa a pornit tânărul Pavel. Și ce minunat a ajuns.
Tânărul Ștefan, diacon al primei Biserici, a fost unul din tinerii cei mai înflăcărați și mai curajoși. Misiunea lui a fost ca un fulger și cuvântul său ca un trăsnet la începutul unei Slăvite Primăveri. Atunci sfârșea o iarnă a Istoriei și începea Primăvara ei.
Ștefan a fost un nou David al lui Hristos, care pășea cu pieptul desfăcut pe urmele Mielului Biruitor... Curajul înțelepciunii și puterea dragostei au biruit totdeauna. Hristos este Izvorul amânduror acestor forțe neînvinse. Timpul și Răbdarea au dovedit că Adevărul are Dreptate.
Dar Hristos are nevoie în mijlocul lumii de misionari care să strige și să arate aceste luminoase realități veșnice acelora pentru care sunt acestea, dar care nu le văd încă.
Acei care poartă solia lui Hristos trebuie să aibă dovada ei. Adică lumina și puterea. Fața lui Ștefan strălucea, iar cuvântul lui era cutremurător. Așa trebuie purtată solia lui Hristos.
Ceea ce a urmat este neîntrecut în frumusețe și măreție. Tinerețea lui îngerească, arzând pentru Hristos, strălucea ca un foc uriaș.
Pietrele aruncate în el făceau să izbucnească cununi scânteietoare de frumusețe unică. Și cu cât loviturile erau mai puternice, razele scânteierilor se înălțau mai sus și se împrăștiau mai departe...
Ce au reușit să facă pietrele aruncate în Ștefan? Să-l stingă? Nu! Ci l-au aprins, încât arde cu o putere și cu o strălucire unică până la marginile lumii și a veacurilor.
Pentru un misionar adevărat, pietrele sunt flori, moartea este nuntă, iar la următoarea treaptă îl așteaptă totdeauna cerul deschis.
Nu este o mai frumoasă poartă de intrare în cer și în istoria veșnică, decât martiriul vieții sau morții unui purtător al lui Hristos, care este gata să trăiască și să moară în chip vrednic de Mântuitorul său.
Sundar Singh, marele misionar al Indiei, s-a predat lui Hristos de tânăr. Dar predarea lui a fost o predare adevărată. Și-a închinat viața vestirii lui Hristos, iar vestirea lui a fost cutremurătoare. A căutat slava lui Hristos și a reușit atât de frumos.
Viața lui și roadele sale sunt încă o dovadă că acolo unde găsește un tânăr care să se predea cu adevărat și în totul lui Hristos, prin el Dumnezeu face și astăzi minuni, ca la începutul Evangheliei Sale.
Dintre multele minuni făcute de Hristos prin Sundar Singh sau pentru el, un întors la Dumnezeu prin el povestește și următoarea întâmplare:
Era în statul Nepal... Într-un sat de munte, unde niciodată nu pătrunsese vreun creștin, un tânăr mărturisea pe Hristos, suit pe un trunchi de lemn din centrul satului. Era Sundar Singh. O mare mulțime se adunase în jurul lui.
Deodată, unul din mulțime i-a aruncat cu o piatră în cap. Sângele a început să-i curgă șiroaie pe față, dar el vorbea cu atâta căldură și dragoste despre Crucea și Jertfa răscumpărătoare a lui Hristos, încât cel care l-a lovit a fost câștigat pentru Domnul și s-a dus să se așeze lângă el.
Altul și altul au urmat... Dar mai-marele credinței lor păgâne, alarmat, a venit îndată și, răsculând mulțimea, l-au luat și l-au târât până la marginea satului lor să-l omoare, aruncându-l în prăpastia adâncă ce era acolo.
Și l-au aruncat. Jos, prin fundul prăpastiei curgea un pârâu. Dar până jos erau stânci, lemne, bolovani... Misionarul lui Hristos a căzut din unele în altele până jos... Acolo zăcea zdrobit de tot și era ca mort.
Târziu, cândva, a simțit că o mână moale s-a așezat pe fruntea lui... S-a trezit ca dintr-un somn adânc și i s-a părut că un păstor care umbla prin acești munți singuratici l-a aflat.
- Ce faci tu aici? - l-a întrebat străinul.
- Am căzut și m-am zdrobit de stânci, de lemne și bolovani.
- Ce te doare?
- Mă doare totul, totul. Sunt zdrobit de tot.
Dar mâna străinului se plimba alinătoare peste trupul lui. Și pe unde trecea mâna parcă nu-l mai durea nimic.
- Mi-e sete, zise misionarul. Am pierdut atât de mult sânge aici.
Străinul îl ridică și-l propti cu spatele de stânca lângă care căzuse și pe sub care curgea o apă limpede. Apoi, luând apă în palme, îi dădu să bea. Îi dete o dată, de două ori... A treia oară, însetatul bând apă, văzuse în palmele Celui Care îi dădea să bea, urmele cuielor...
Dintr-o dată ochii i se deschiseră mari, inima i se umplu de lumină și un strigăt fericit îi ieși pe buze:
- Scumpul meu Mântuitor!...
Dar nu mai văzu pe nimeni. Numai un glas dulce mai auzi spunându-i:
- Nu te teme, Eu sunt cu tine, du-te și mărturisește-le din nou despre dragostea și puterea Mea.
Când l-au văzut din nou, oamenii au spus:
- Dumnezeul lui l-a înviat din morți. Dumnezeul lui este adevărat.
Și acolo a rămas până astăzi o biserică creștină.
O tânără surioară a noastră a ajuns într-o școală depărtată... Nimeni nu-L cunoștea acolo pe Hristos... Dar după o lună, una din colegele ei se predase Domnului. Peste câteva zile au urmat altele...
Ce minunată era primăvara în care intrau aceste suflete, rând pe rând. Viața, numai viața tinerei noastre surioare le-a convertit. Căci cu un alt mijloc nu se putea mărturisi despre Hristos.
Tineri frați creștini! Numai viața rămâne cel mai puternic mijloc de misiune. Nu uitați, atât pentru Hristos, cât și împotriva Lui.
Rugăciune
Slavă veșnică Ție, Iisuse, Dumnezeul și Mântuitorul nostru, Care ai trimis pe ai Tăi până la marginile pământului, să propovăduiască oricărei făpturi de sub cer Vestea cea Bună a Evangheliei Tale, singura care aduce mântuire lumii întregi.
Te rugăm, ridică misionari binecuvântați în slujba mântuirii, trimițându-i înaintea Ta și înaintea oamenilor să propovăduiască mai întâi prin viața lor trăită rodnic și sfânt.
Căci dacă lumea va primi mântuirea, o va primi numai prin sfințenia lor. Iar dacă va pierde mântuirea Ta, o va pierde numai din nevrednicia lor.
Fă-ne pe toți tinerii și tinerele Tale, niște adevărați și vrednici misionari ai Tăi.
Amin.
Cuvinte înțelepte:
Fii mei, trăiți Cuvântul, nu numai să-l predicați,
altfel, ce zidiți c-o mână, cu cealaltă dărâmați;
cei care trăiesc cu fapta ceea ce cu gura spun
vor zidi cu amândouă și vor face lucru bun.