Tânărul ca misionar

Cea mai sfântă dintre toate datoriile pe care le au tinerii credincioși, rămâne datoria de a fi şi a deveni niște tot mai harnici misionari şi vestitori ai lui Hristos. Niște harnici purtători ai trăirii şi vestirii lui Iisus Cel Răstignit. Pe oriunde ar merge şi oricum ar veni, oricui ar lucra sau ar învăţa sau ar lupta alături de El.

Poate că un post de mare răspundere nu vei putea avea tu, un tânăr frate sau tânără soră.

Poate că la o catedră sau un amvon nu vei putea sui.

Poate că un mare scriitor, sau vorbitor, sau cântăreţ, nu poţi să fii pentru Hristos.

Poate că argint şi aur n-o să ai cât să poţi scoate din sărăcie şi mizerie pe alţii.

Dar un suflet al meditaţiei, al rugăciunii şi al dragostei de fraţi, poţi fi, și trebuie să fii.

O trăitoare şi împlinitoare cu fapta şi cu adevărul al voii lui Dumnezeu, în măsura puterii tale, a priceperii tale şi a modestiei tale, poţi fi. Şi trebuie să ajungi să fii.

Un misionar, o misionară a lui Hristos, printr-o viaţă ascultătoare de El, poţi fi. Şi trebuie să fii. Chiar să nu spui, chiar să nu poţi spune nimănui nici un cuvânt, fără cuvintele gurii tale, viaţa ta, lumina ta, căldura şi puterea vieţii tale în Hristos va fi cea mai rodnică şi mai convingătoare misiune.

Încearcă - şi vei izbuti.

Începe - şi vei ajunge.

Voieşte - şi vei fi!

La început, desigur, totdeauna e ceva mai greu... La început şi Sf. Pavel spune: „eram slab, fricos şi plin de cutremur”... Aşa era şi el când s-a dus prima dată în misiune (1 Cor. 2, 3).

Dar el a ştiut că izbânda nu va sta în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii omeneşti, ci în dovada dată de Duhul şi de putere. Adică în trăirea roadelor Duhului Sfânt (Gal. 5, 22). Şi în puterea lui Hristos Care îl însoţeşte. Aşa a pornit tânărul Pavel. Și ce minunat a ajuns.

Tânărul Ştefan, diacon al primei Biserici, a fost unul din tinerii cei mai înflăcăraţi şi mai curajoşi. Misiunea lui a fost ca un fulger şi cuvântul său ca un trăsnet la începutul unei Slăvite Primăveri. Atunci sfârşea o iarnă a Istoriei şi începea Primăvara ei.

Ştefan a fost un nou David al lui Hristos, care păşea cu pieptul desfăcut pe urmele Mielului Biruitor... Curajul înţelepciunii şi puterea dragostei au biruit totdeauna. Hristos este Izvorul amânduror acestor forţe neînvinse. Timpul şi Răbdarea au dovedit că Adevărul are Dreptate.

Dar Hristos are nevoie în mijlocul lumii de misionari care să strige şi să arate aceste luminoase realităţi veşnice acelora pentru care sunt acestea, dar care nu le văd încă.

Acei care poartă solia lui Hristos trebuie să aibă dovada ei. Adică lumina şi puterea. Faţa lui Ştefan strălucea, iar cuvântul lui era cutremurător. Aşa trebuie purtată solia lui Hristos.

Ceea ce a urmat este neîntrecut în frumuseţe şi măreţie. Tinereţea lui îngerească, arzând pentru Hristos, strălucea ca un foc uriaş.

Pietrele aruncate în el făceau să izbucnească cununi scânteietoare de frumuseţe unică. Şi cu cât loviturile erau mai puternice, razele scânteierilor se înălţau mai sus şi se împrăştiau mai departe...

Ce au reuşit să facă pietrele aruncate în Ştefan? Să-l stingă? Nu! Ci l-au aprins, încât arde cu o putere şi cu o strălucire unică până la marginile lumii şi a veacurilor.

Pentru un misionar adevărat, pietrele sunt flori, moartea este nuntă, iar la următoarea treaptă îl aşteaptă totdeauna cerul deschis.

Nu este o mai frumoasă poartă de intrare în cer şi în istoria veşnică, decât martiriul vieţii sau morţii unui purtător al lui Hristos, care este gata să trăiască şi să moară în chip vrednic de Mântuitorul său.

Sundar Singh, marele misionar al Indiei, s-a predat lui Hristos de tânăr. Dar predarea lui a fost o predare adevărată. Şi-a închinat viaţa vestirii lui Hristos, iar vestirea lui a fost cutremurătoare. A căutat slava lui Hristos şi a reuşit atât de frumos.

Viaţa lui şi roadele sale sunt încă o dovadă că acolo unde găseşte un tânăr care să se predea cu adevărat şi în totul lui Hristos, prin el Dumnezeu face şi astăzi minuni, ca la începutul Evangheliei Sale.

Dintre multele minuni făcute de Hristos prin Sundar Singh sau pentru el, un întors la Dumnezeu prin el povesteşte şi următoarea întâmplare:

Era în statul Nepal... Într-un sat de munte, unde niciodată nu pătrunsese vreun creştin, un tânăr mărturisea pe Hristos, suit pe un trunchi de lemn din centrul satului. Era Sundar Singh. O mare mulţime se adunase în jurul lui.

Deodată, unul din mulţime i-a aruncat cu o piatră în cap. Sângele a început să-i curgă şiroaie pe faţă, dar el vorbea cu atâta căldură şi dragoste despre Crucea şi Jertfa răscumpărătoare a lui Hristos, încât cel care l-a lovit a fost câştigat pentru Domnul şi s-a dus să se aşeze lângă el.

Altul şi altul au urmat... Dar mai-marele credinţei lor păgâne, alarmat, a venit îndată şi, răsculând mulţimea, l-au luat şi l-au târât până la marginea satului lor să-l omoare, aruncându-l în prăpastia adâncă ce era acolo.

Şi l-au aruncat. Jos, prin fundul prăpastiei curgea un pârâu. Dar până jos erau stânci, lemne, bolovani... Misionarul lui Hristos a căzut din unele în altele până jos... Acolo zăcea zdrobit de tot şi era ca mort.

Târziu, cândva, a simţit că o mână moale s-a aşezat pe fruntea lui... S-a trezit ca dintr-un somn adânc şi i s-a părut că un păstor care umbla prin aceşti munţi singuratici l-a aflat.

- Ce faci tu aici? - l-a întrebat străinul.

- Am căzut şi m-am zdrobit de stânci, de lemne şi bolovani.

- Ce te doare?

- Mă doare totul, totul. Sunt zdrobit de tot.

Dar mâna străinului se plimba alinătoare peste trupul lui. Şi pe unde trecea mâna parcă nu-l mai durea nimic.

- Mi-e sete, zise misionarul. Am pierdut atât de mult sânge aici.

Străinul îl ridică şi-l propti cu spatele de stânca lângă care căzuse şi pe sub care curgea o apă limpede. Apoi, luând apă în palme, îi dădu să bea. Îi dete o dată, de două ori... A treia oară, însetatul bând apă, văzuse în palmele Celui Care îi dădea să bea, urmele cuielor...

Dintr-o dată ochii i se deschiseră mari, inima i se umplu de lumină şi un strigăt fericit îi ieşi pe buze:

- Scumpul meu Mântuitor!...

Dar nu mai văzu pe nimeni. Numai un glas dulce mai auzi spunându-i:

- Nu te teme, Eu sunt cu tine, du-te şi mărturiseşte-le din nou despre dragostea şi puterea Mea.

Când l-au văzut din nou, oamenii au spus:

- Dumnezeul lui l-a înviat din morţi. Dumnezeul lui este adevărat.

Şi acolo a rămas până astăzi o biserică creştină.

O tânără surioară a noastră a ajuns într-o şcoală depărtată... Nimeni nu-L cunoştea acolo pe Hristos... Dar după o lună, una din colegele ei se predase Domnului. Peste câteva zile au urmat altele...

Ce minunată era primăvara în care intrau aceste suflete, rând pe rând. Viaţa, numai viaţa tinerei noastre surioare le-a convertit. Căci cu un alt mijloc nu se putea mărturisi despre Hristos.

Tineri fraţi creştini! Numai viaţa rămâne cel mai puternic mijloc de misiune. Nu uitaţi, atât pentru Hristos, cât și împotriva Lui.

Rugăciune

Slavă veşnică Ţie, Iisuse, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, Care ai trimis pe ai Tăi până la marginile pământului, să propovăduiască oricărei făpturi de sub cer Vestea cea Bună a Evangheliei Tale, singura care aduce mântuire lumii întregi.

Te rugăm, ridică misionari binecuvântaţi în slujba mântuirii, trimiţându-i înaintea Ta şi înaintea oamenilor să propovăduiască mai întâi prin viaţa lor trăită rodnic şi sfânt.

Căci dacă lumea va primi mântuirea, o va primi numai prin sfinţenia lor. Iar dacă va pierde mântuirea Ta, o va pierde numai din nevrednicia lor.

Fă-ne pe toți tinerii și tinerele Tale, niște adevărați și vrednici misionari ai Tăi.

Amin.

Cuvinte înțelepte:

Fii mei, trăiți Cuvântul, nu numai să-l predicați,

altfel, ce zidiți c-o mână, cu cealaltă dărâmați;

cei care trăiesc cu fapta ceea ce cu gura spun

vor zidi cu amândouă și vor face lucru bun.