Domnul Iisus, profețind vremurile de apoi și sfârșitul veacurilor

În Marțea cea mare, Iisus Mântuitorul S-a retras împreună cu apostolii Petru, Iacov, Ioan și Andrei pe Muntele Măslinilor de unde a profețit dărâmarea Ierusalimului și sfârșitul veacurilor.

„Și, stând El (Iisus) jos pe Muntele Măslinilor, ucenicii Lui I-au zis: «Spune-ne nouă care va fi semnul venirii Tale și sfârșitul veacului acestuia?».

Iisus a răspuns și a zis: «Băgați de seamă să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulți în numele Meu și vor zice:

Eu sunt Hristosul! Și pe mulți vor înșela.

Veți auzi de războaie și vești de războaie; vedeți să nu vă spăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple, dar sfârșitul tot nu va fi atunci.

Un neam se va scula împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății; și pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi. Dar toate acestea nu vor fi decât începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiți chinuiți și vă vor omorî pe voi și veți fi urâți de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulți vor cădea și se vor vinde unul pe altul și se vor urî unul pe altul. Se vor scula proroci mincinoși și vor înșela pe mulți.

Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârșit acela se va mântui.” (Mt 24)

„Și va da frate pe frate la moarte și tată pe fiu și se vor scula fiii asupra părinților și îi vor omorî pe ei... că va fi în zilele acelea un necaz așa de mare, cum nu a fost de la începutul lumii până azi și cum nu va fi vreodată” (Mc 13, 12, 19).

„Și vor fi semne în soare, în lună și în stele și pe pământ va fi strâmtoare între neamuri... oamenii își vor da sufletul de groază, în așteptarea celor ce vor să vie în lume, căci puterile cerurilor se vor clătina” (Lc 21, 25-26).

„Și, îndată după suferința acestor zile, soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina sa și stelele vor cădea din cer... atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu slavă mare” (Mt 24, 29-30)...

„Iar de ziua aceea și ceasul acela, nimeni nu știe; nici îngerii din ceruri, nici Fiul, fără numai Tatăl. Că, precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și la venirea Fiului Omului. Și precum era în zilele cele mai înainte de potop... că n-au știut nimic până când a venit potopul și i-a luat pe toți, așa va fi și venirea Fiului Omului...

Deci privegheați, că nu știți în care ceas Domnul vostru va veni... Fericită este sluga aceea pe care, venind Domnul său, o va afla priveghind...” (Mt 24, 36-46).

Profeția Mântuitorului despre dărâmarea Ierusalimului s-a împlinit întocmai. Ierusalimul a fost dărâmat de romani.

Tot așa se va împlini și profeția despre sfârșitul veacurilor. Nimenea însă dintre muritorii pământului n-ar putea spune când va fi acest sfârșit. Însuși Mântuitorul a zis: „Iar despre ziua aceea și ceasul acela, nimenea nu știe, nici îngerii în cer, nici Fiul, fără numai Tatăl” (Mc 13, 32).

Aici este greșeala acelor secte care, cu fel de fel de socoteli și numărători, încearcă să afle ziua sfârșitului. Numai singur Tatăl Ceresc știe această zi.

Dar, dacă omului nu i s-a dat să știe taina sfârșitului, în schimb, iată, Mântuitorul arată, tot anume, semnele ce se vor ivi în lume când se va apropia ziua venirii Sale. Unele dintre aceste semne parcă s-au ivit. Un lucru nu se poate tăgădui: în zilele noastre s-au ivit unele dintre semnele vremurilor de apoi, pe care le-a profețit Mântuitorul.

Când citești profeția Mântuitorului despre vești de războaie, despre frământări între oameni, despre strâmtorări și tulburări, despre necazuri mari ce n-au fost de la începutul lumii, despre răcirea dragostei și înmulțirea fărădelegii, îți vine să te întrebi: oare n-am intrat și noi în această profeție?... Oare n-au intrat cumva vremurile noastre în profeția Mântuitorului despre vremurile de apoi?...

Războiul l-am văzut... „vești de războaie” avem destule... cutremure mai multe ca oricând... strâmtorări destule... necazuri din belșug... greutăți mai mari ca oricând... dragostea dintre oameni s-a răcit de tot... fărădelegile vuiesc pe tot locul... Cu adevărat, parcă am intrat în profeția Mântuitorului.

Un învățat creștin spunea că am ajuns vremurile despre care se vorbește la jumătatea capitolului 24 de la Matei. Trăim aceste vremuri de la jumătatea capitolului 24 de la Matei.

Cu adevărat, trăim vremuri biblice. Trăim vremuri ce prevestesc despre ziua cea mare, când „Fiul Omului va veni fără de veste pe norii cerului, să judece pământul”.

Când va sosi „ziua aceea” nimeni nu știe. Semnele vremurilor noastre sunt poate că numai un „început al durerilor” și al vremurilor din urmă. O mie de ani, înaintea Domnului, sunt ca o zi, ca o clipă. Poate să dureze încă mii și mii de ani această lume sau poate să se stingă într-o clipă neașteptată; nu este dat omului să știe când va fi sfârșitul lumii.

De altcum, pentru noi nici nu are prea mare însemnătate întrebarea despre când se va sfârși lumea. Pentru noi are însemnătate întrebarea despre cum va fi sfârșitul nostru. Pentru acest sfârșit trebuie să fim totdeauna gata. Pentru mine, sfârșitul lumii și venirea Domnului este sfârșitul vieții mele, este ziua și ceasul când voi muri. Pentru acest sfârșit trebuie să mă pregătesc. Semnele ce s-au ivit în lume trebuie să ne fie o înfricoșare, o înspăimântare și o întrebare: suntem noi gata pentru sfârșitul vieții noastre?

În acest înțeles zicea Mântuitorul, profețind sfârșitul veacurilor: „Privegheați dar, că nu știți ziua, nici ceasul când Domnul va veni”... „Aduceți-vă neîncetat aminte de cele ce s-au întâmplat cu oamenii din timpul potopului, că n-au știut nimic până în ziua când, fără de veste, a venit potopul și i-a apucat afară din corabie...” (Mt 24, 37-39) „Privegheați dar și vă rugați ca nu cumva, venind stăpânul casei pe neașteptate, să vă afle dormind” (Mc 13, 36).

Semnele vremurilor noastre sunt o strigare să ne trezim din somnul răutăților și al păcatelor. Semnele vremurilor noastre sunt strigarea ce răsună în noaptea din pilda celor zece fecioare: „Iată, Mirele vine”... Vremurile noastre sunt glasul celui ce striga odinioară în pustie: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!”