Foto Pr. Iosif Trifa

Trăim vremuri biblice (1)

Pr. Iosif Trifa - Trăim vremuri biblice

În timpul din urmă - mai ales de la război încoace - trăim vremuri schimbate. Parcă s-a schimbat cu totul lumea și oamenii. Viața lumii și viața oamenilor parcă a intrat într-o zodie nouă. Vremurile noastre au în special patru noutăți:
· răutăți mai mari ca oricând;
· greutăți mai mari ca oricând;
· semne și arătări cerești (ploi de cenușă, cutremure, secete, furtuni, schimbări și umblări neregulate ale timpului etc., etc.);
· oameni ce petrec în nepăsare de cele sufletești și n-ascultă de chemările cerești.
Oamenii se miră de schimbarea vremurilor, dar dacă ar citi în Biblie nu s-ar mira. Biblia arată apriat vremurile ce le trăim. Vremurile ce le trăim nu sunt vremuri schimbate, ci sunt vremuri biblice.
Biblia arată toate noutățile vremurilor noastre acolo unde se vorbește despre vremurile de apoi (Mt 24, Apoc și Dan).
Toate Scripturile spun că în vremurile de apoi lumea va merge cu pași repezi spre o decădere sufletească. O generală decădere sufletească va cuprinde lumea și omenirea. Vor veni vremuri de răutăți și stricăciuni sufletești care n-au fost de la începutul lumii.
Citind Scripturile și privind la ceea ce se petrece în lume, îți vine cu adevărat să te întrebi: oare nu cumva am intrat în zodia vremurilor de apoi?
Poate că am intrat în ele, poate că suntem departe de ele... nu e dat omului să afle astfel de taine pe care singur Tatăl Ceresc le știe (Mc 13, 32). Aici intră greșeala unor secte care încearcă să descuie tainele Tatălui Ceresc cu fel de fel de socoteli și numărări de ani.
Un lucru însă e sigur. Trăim vremuri biblice. Trăim vremuri ce strigă spre noi să ne trezim din răutăți.
Vremurile ce le trăim trebuie să fie vremuri de înfricoșare, de spaimă, de trezire și de întoarcere la Dumnezeu. Vremurile noastre sunt glasul celui ce striga în pustie: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor”.
Cartea aceasta iese ca un strigăt de deșteptare a păcătoșilor. Iese să spună oamenilor că nici un bine și nici o ușurare nu ne vor veni până nu ne vom întoarce la Dumnezeu.
Sibiu, la 1 martie 1929
Iosif TRIFA, preot, redactorul foii «Lumina Satelor»
Articol 1 din 34
Folosește săgețile ← → pentru navigare