Femeie, i-au zis ei, pentru ce plângi? Ea le-a răspuns: Pentru că au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.
Când Isus ţi-a devenit Domnul tău, atunci părtăşia cu El îţi este mai apropiată decât cămaşa ta.
Mai necesară decât pâinea ta.
Mai vitală ca aerul tău.
Mai scumpă ca lumina ochilor tăi.
- De cămaşa din spate te poţi lipsi dacă e nevoie. Şi la pâine poţi renunţa. Şi la viaţă. Şi la orice, poţi fi în stare să renunţi, dar la Domnul tău, nu mai poţi niciodată pentru nimic.
Fără El nu poţi trăi. Despărţit de El simţi că ar fi mai îngrozitor decât orice pierdere, decât orice moarte, decât orice iad.
Până când încă spui lui Isus cu oricare alţii: Domnul, - El încă nu ţi-a devenit inimii tale singura pâine, singura apă, singura sursă de viaţă, singura lumină, singura iubire, singura comoară. Ştii desigur că este bine cu El. Dar uneori mai poţi şi fără El. Însă când Isus a devenit pentru tine Domnul tău, - o, atunci nu mai este aşa.
Atunci în locul Lui nu mai poţi pune nimic.
Atunci laşi somnul şi laşi case,
laşi serviciul şi laşi avuţiile,
laşi prietenii şi laşi părinţii,
- laşi ruşinea, laşi frica, laşi totul-totul
şi alergi să-L cauţi ca un nebun, ca un disperat, ca un pierdut, pe Isus. Numai pe Isus.
Atunci plângi cum îşi plânge cineva cea mai negrăită pierdere, cea mai scumpă iubire, cea mai nebună datorie.
Asta faci când Isus este Domnul tău.
De multe ori ai plâns şi tu suflete al meu, dar oare pentru ce ai plâns?
O, adu-ţi aminte ce amare lacrimi ai vărsat de atâtea ori şi câte din ele au fost zadarnice.
Binecuvântate au fost numai lacrimile vărsate pentru iubirea lui Hristos Domnul tău.
Mângâiat ţi-a fost numai plânsul îndelungat pentru iubirea Lui pierdută pentru o clipă,
pentru fraţii tăi pierduţi cândva,
pentru părtăşiile tale pierdute dureros.
Ce fericit a devenit acum acel plâns amar şi îndelungat, aflându-le pe toate acestea.
În ce mărgăritare strălucite s-au preschimbat acum acele lacrimi fierbinţi, care se vărsau din ochii tăi, şiroiau pe obrajii tăi şi se prelingeau printre degetele tale vinete pe ziduri, pe gratii, pe sapă, pe condei.
Picurând în zăpadă, în praf, în castronul ruginit şi gol, pe târnăcop, pe bolovani, pe baston, pe vânătăi.
Pentru dragostea şi Numele Domnului tău şi a iubirii Sale.
O, ochi ai mei, numai acele lacrimi nu vi s-au pierdut, nu vi s-au uitat, nu vi s-au zădărnicit.
O inima mea, numai plânsul acela nu v-a fost în deşert, nu ţi-a fost nesocotit, nu ţi-a fost lepădat.
O sufletul meu, numai suferinţele acelea îţi sunt adevărata ta avuţie şi mângâiere şi merit.
Pentru că numai aceea ţi-a fost unica jertfă total dezinteresată, dată în întregime curată numai Domnului tău şi numai iubirii tale.
Femeie, pentru ce plângi tu?
Omule, tu pentru ce plângi?
Nu-s ochi să nu plângă pe lumea aceasta! Numai că puţine lacrimi sunt cu adevărat folositoare.
Plângi pentru iubitul tău?
Pentru ambiţiile tale?
Pentru speranţele înşelate?
Pentru norocul pierdut?
Pentru dorinţele neîmplinite?
- Plângi rău! Şi plângi în zadar!
Curând viaţa aceasta ţi se va lua - şi cu ea le-ai fi pierdut şi aşa pe toate acestea.
Doar când începi să plângi pentru păcatul tău, din trecut şi din prezent, pentru mântuirea ta, şi după Domnul tău,
- atunci începi să plângi bine. Şi să plângi folositor. Dacă pentru asta plângi, atunci plânge. Nu te opri. Căci în curând vor veni îngerii şi la tine cu mângâierea.
Dacă plângi pentru lucruri pământeşti, dragă suflete nu mai plânge. Nu merită să plângi pentru ele!
Curând şi aşa, ai să le laşi pe toate. Şi dacă nu te-au părăsit ele încă pe tine, ai să le părăseşti tu pe ele foarte curând.
Nu vezi tu deşertăciunea tuturor acestora? Şi chiar a vieţii lipită numai de ele?
Dacă plângi pentru lucrurile cereşti, tot nu mai plânge. Ridică-ţi ochii, iată în faţa ta este Isus Cel Viu, gata să-ţi dea nespus mai mult decât ceri sau nădăjduieşti tu (Efes. 3, 20-21).
Priveşte la Isus Cel Răstignit şi Înviat şi aruncă-te la picioarele Lui strigând ca Toma: Domnul meu şi Dumnezeul meu.
În primirea lui Isus vei simţi o deplină despăgubire pentru toate căutările tale.
În dobândirea lui Isus vei căpăta o avuţie care va întrece nebănuit toate pierderile tale.
Şi în mângâierile dragostei lui Isus, vei fi fericit de tot ce ai jertfit şi pierdut pentru El.
Să nu mai plângi suflete drag, decât un singur fel de lacrimi: lacrimile dragostei pentru Isus Domnul tău. Ale dragostei pentru fraţii tăi. Ale dragostei pentru dragostea ta.
Aceste lacrimi să nu se usuce niciodată de pe obrazul tău, din ochii tăi, din inima ta.
Aceste lacrimi ale dragostei să nu sece niciodată din ochii tăi, până la revederea cu Domnul tău.
Până la deplina unitate cu toţi fraţii tăi în Hristos.
Şi până la mântuirea tuturor semenilor tăi, prin aflarea şi ascultarea lor de Isus Hristos Domnul tău şi al lor.
Aceste lacrimi să ţi le şteargă numai Hristos Domnul tău, în Ziua Lui, în Cetatea Lui, în răsplătirile Lui (Apoc. 21, 4).
Mărire Învierii Tale Doamne Isuse, mărire Ţie.
Îţi mulţumim că Tu nu ne-ai lăsat plânsul fără sfârşit, lacrimile fără mângâiere, jertfele fără folos.
Îţi mulţumim că Tu ni Te-ai descoperit şi ai schimbat dintr-o dată noaptea noastră în strălucire, durerea în cântare, plânsul în bucurie, pierderea trecătoare într-un câştig veşnic.
Prin Învierea Ta ni le-ai înviat pe toate. Slavă veşnică Ţie, Viul nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.
Amin.