Femeie, i-au zis ei, pentru ce plângi? Ea le-a răspuns: Pentru că au luat pe Domnul meu, și nu știu unde L-au pus.
Când Isus ți-a devenit Domnul tău, atunci părtășia cu El îți este mai apropiată decât cămașa ta.
Mai necesară decât pâinea ta.
Mai vitală ca aerul tău.
Mai scumpă ca lumina ochilor tăi.
- De cămașa din spate te poți lipsi dacă e nevoie. Și la pâine poți renunța. Și la viață. Și la orice, poți fi în stare să renunți, dar la Domnul tău, nu mai poți niciodată pentru nimic.
Fără El nu poți trăi. Despărțit de El simți că ar fi mai îngrozitor decât orice pierdere, decât orice moarte, decât orice iad.
Până când încă spui lui Isus cu oricare alții: Domnul, - El încă nu ți-a devenit inimii tale singura pâine, singura apă, singura sursă de viață, singura lumină, singura iubire, singura comoară. Știi desigur că este bine cu El. Dar uneori mai poți și fără El. Însă când Isus a devenit pentru tine Domnul tău, - o, atunci nu mai este așa.
Atunci în locul Lui nu mai poți pune nimic.
Atunci lași somnul și lași case,
lași serviciul și lași avuțiile,
lași prietenii și lași părinții,
- lași rușinea, lași frica, lași totul-totul
și alergi să-L cauți ca un nebun, ca un disperat, ca un pierdut, pe Isus. Numai pe Isus.
Atunci plângi cum își plânge cineva cea mai negrăită pierdere, cea mai scumpă iubire, cea mai nebună datorie.
Asta faci când Isus este Domnul tău.
De multe ori ai plâns și tu suflete al meu, dar oare pentru ce ai plâns?
O, adu-ți aminte ce amare lacrimi ai vărsat de atâtea ori și câte din ele au fost zadarnice.
Binecuvântate au fost numai lacrimile vărsate pentru iubirea lui Hristos Domnul tău.
Mângâiat ți-a fost numai plânsul îndelungat pentru iubirea Lui pierdută pentru o clipă,
pentru frații tăi pierduți cândva,
pentru părtășiile tale pierdute dureros.
Ce fericit a devenit acum acel plâns amar și îndelungat, aflându-le pe toate acestea.
În ce mărgăritare strălucite s-au preschimbat acum acele lacrimi fierbinți, care se vărsau din ochii tăi, șiroiau pe obrajii tăi și se prelingeau printre degetele tale vinete pe ziduri, pe gratii, pe sapă, pe condei.
Picurând în zăpadă, în praf, în castronul ruginit și gol, pe târnăcop, pe bolovani, pe baston, pe vânătăi.
Pentru dragostea și Numele Domnului tău și a iubirii Sale.
O, ochi ai mei, numai acele lacrimi nu vi s-au pierdut, nu vi s-au uitat, nu vi s-au zădărnicit.
O inima mea, numai plânsul acela nu v-a fost în deșert, nu ți-a fost nesocotit, nu ți-a fost lepădat.
O sufletul meu, numai suferințele acelea îți sunt adevărata ta avuție și mângâiere și merit.
Pentru că numai aceea ți-a fost unica jertfă total dezinteresată, dată în întregime curată numai Domnului tău și numai iubirii tale.
Femeie, pentru ce plângi tu?
Omule, tu pentru ce plângi?
Nu-s ochi să nu plângă pe lumea aceasta! Numai că puține lacrimi sunt cu adevărat folositoare.
Plângi pentru iubitul tău?
Pentru ambițiile tale?
Pentru speranțele înșelate?
Pentru norocul pierdut?
Pentru dorințele neîmplinite?
- Plângi rău! Și plângi în zadar!
Curând viața aceasta ți se va lua - și cu ea le-ai fi pierdut și așa pe toate acestea.
Doar când începi să plângi pentru păcatul tău, din trecut și din prezent, pentru mântuirea ta, și după Domnul tău,
- atunci începi să plângi bine. Și să plângi folositor. Dacă pentru asta plângi, atunci plânge. Nu te opri. Căci în curând vor veni îngerii și la tine cu mângâierea.
Dacă plângi pentru lucruri pământești, dragă suflete nu mai plânge. Nu merită să plângi pentru ele!
Curând și așa, ai să le lași pe toate. Și dacă nu te-au părăsit ele încă pe tine, ai să le părăsești tu pe ele foarte curând.
Nu vezi tu deșertăciunea tuturor acestora? Și chiar a vieții lipită numai de ele?
Dacă plângi pentru lucrurile cerești, tot nu mai plânge. Ridică-ți ochii, iată în fața ta este Isus Cel Viu, gata să-ți dea nespus mai mult decât ceri sau nădăjduiești tu (Efes. 3, 20-21).
Privește la Isus Cel Răstignit și Înviat și aruncă-te la picioarele Lui strigând ca Toma: Domnul meu și Dumnezeul meu.
În primirea lui Isus vei simți o deplină despăgubire pentru toate căutările tale.
În dobândirea lui Isus vei căpăta o avuție care va întrece nebănuit toate pierderile tale.
Și în mângâierile dragostei lui Isus, vei fi fericit de tot ce ai jertfit și pierdut pentru El.
Să nu mai plângi suflete drag, decât un singur fel de lacrimi: lacrimile dragostei pentru Isus Domnul tău. Ale dragostei pentru frații tăi. Ale dragostei pentru dragostea ta.
Aceste lacrimi să nu se usuce niciodată de pe obrazul tău, din ochii tăi, din inima ta.
Aceste lacrimi ale dragostei să nu sece niciodată din ochii tăi, până la revederea cu Domnul tău.
Până la deplina unitate cu toți frații tăi în Hristos.
Și până la mântuirea tuturor semenilor tăi, prin aflarea și ascultarea lor de Isus Hristos Domnul tău și al lor.
Aceste lacrimi să ți le șteargă numai Hristos Domnul tău, în Ziua Lui, în Cetatea Lui, în răsplătirile Lui (Apoc. 21, 4).
Mărire Învierii Tale Doamne Isuse, mărire Ție.
Îți mulțumim că Tu nu ne-ai lăsat plânsul fără sfârșit, lacrimile fără mângâiere, jertfele fără folos.
Îți mulțumim că Tu ni Te-ai descoperit și ai schimbat dintr-o dată noaptea noastră în strălucire, durerea în cântare, plânsul în bucurie, pierderea trecătoare într-un câștig veșnic.
Prin Învierea Ta ni le-ai înviat pe toate. Slavă veșnică Ție, Viul nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos.
Amin.