Le-au adunat deci, şi au umplut douăsprezece coşuri cu fărâmiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toţi.
Câte un coş pentru fiecare ucenic.
Ucenicii împărţiseră pâinea, făcând slujba aceasta împreună cu Domnul pentru mulţimea flămândă
şi tot ei au adunat şi fărâmiturile.
Ei se gândiseră pentru prezent. Şi tot ei se gândiseră şi pentru viitor.
Slujitorii lui Hristos sunt şi slujitorii celorlalţi oameni.
Cine se învredniceşte de cinstea de a fi ucenic al Domnului trebuie să fie în stare să sufere şi să poarte şi ocara şi grija altora.
Cine începe, acela să şi sfârşească lucrul încredinţat lui.
Fiecare ucenic adunase câte un coş de fărâmituri.
Aceasta era hrana trebuitoare celor care se înapoiau pe drumul lung şi pustiu până acasă. Iar ucenicii trebuiau să împartă celor ce plecau.
Domnul Isus îngrijeşte de toţi cei ce merg după El pe tot drumul vieţii lor până când vor ajunge Acasă.
Îngrijeşte în chip deosebit în locuri pustii, pe drumuri singuratice şi grele.
Şi ne învaţă prin aceasta să fim cu grijă şi să nu risipim hrana atunci când o avem.
Dar pentru că mulţimea nu ştie nici atâta lucru, Domnul Isus îi pune tot pe ucenicii Săi să le strângă şi să le dea gata merindea trebuincioasă.
Doamne Isuse, fii binecuvântat că nu ne-ai lăsat niciodată nici pe noi să pierim de foame şi de uscăciune.
Ai trimis mereu pe ucenicii Tăi, să adune ei pentru noi şi în locul nostru, dacă noi am fost neştiutori şi nu ne-am gândit să strângem nimic.
Toată grija noastră ai purtat-o numai Tu...
Câtă hrană avem în coşurile cărţilor care ni le-au lăsat ucenicii Tăi nouă!...
Când Domnul i-a trimis mai târziu pe ucenicii Săi să meargă să propovăduiască Cuvântul Sfânt, le-a poruncit să nu ia cu ei nimic pe drum, afară de credinţa şi dragostea Lui.
Şi ei L-au ascultat.
Iar când s-au întors şi El i-a întrebat dacă au dus ei lipsă de ceva, au fost sinceri când I-au răspuns: De nimic Doamne!
Fiindcă n-a fost niciodată şi cât va fi lumea nici nu va fi vreun suflet care să fi părăsit ceva pe pământ într-adevăr numai pentru Numele lui Isus Hristos, şi care să ducă lipsă
Adevărate sunt făgăduinţele lui Dumnezeu şi nici unul din cei care s-au încrezut în El şi au ajuns pe drumuri pentru Evanghelia Lui, n-au murit de foame.
Pe drumul spre Domnul, sau pentru El, grija de hrana ascultătorilor şi ucenicilor Săi, o poartă El Însuşi.
Porniţi numai, prin credinţă, după Hristos şi veţi vedea.
Dumnezeu, sau ai Lui, vor îngriji de hrana voastră.
Dar fiţi gata să mulţumiţi şi pentru fărâmituri.
Doamne Isuse,
Tu ştii ce are să ni se întâmple şi nouă în viitor,
cum ai ştiut de lipsurile celor ce aveau să facă drum lung prin pustie şi ai îngrijit pentru ei de mană sau de fărâmituri.
Te rugăm îngrijeşte totdeauna de noi şi pregăteşte-ne din timp hrană îndestulătoare pentru când vom avea de străbătut prin pustiul încercărilor şi prigoanelor pentru Cuvântul Tău.
Amin.
+
Dumnezeu v-a dat atâtea că puteţi fi fericiţi
dacă ştiţi cum să alegeţi şi puteţi fi mulţumiţi.
+
Când sunt binecuvântate, cinci micuţe pâini să frângi
saturi pe cinci mii de oameni, şi rămâne şi să strângi.
Când nu-i binecuvântare nici cinci mii de pâini nu pot
sătura pe unul singur - căci păcatul uscă tot.
+
Din puţinul tău împarte celui mai sărac ca tine
pâinea care-ai dăruit-o te va sătura mai bine.