Dovada trimisului: mărturisirea despre Lumină

(...) Dulcele Tată din ceruri care ne-a iubit atât de mult și, în dragostea Sa, L-a trimis pe Fiul Său pentru noi, ca Jertfă de ispășire pentru păcatele noastre, pentru ca oricine va crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Mulțumim lui Dumnezeu pentru mormântul acesta sfânt. Mulțumim pentru părintele nostru sufletesc pe care El l-a trimis la noi; și datorită căruia suntem astăzi aici și suntem în starea aceasta.

Să citim împreună un cuvânt din Cuvântul lui Dumnezeu, din Evanghelia de la Ioan, din capitolul 1, versetul 6: „A venit un om trimis de Dumnezeu. Numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre lumină, pentru ca toți să creadă prin el. Nu era el lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre lumină. Lumina aceasta era adevărata lumină, care, venind în lume, luminează pe orice om”.

Dumnezeu este Tatăl nostru. Tatăl nostru bun, Tatăl nostru iubitor, Care ne iubește. Și, în dragostea Sa, El nu l-a lipsit niciodată pe om pe pământul acesta de lumină, de Cuvântul Său. De aceea spune Evanghelistul Ioan că „A venit un om trimis de Dumnezeu. Numele lui era Ioan”. Și acesta despre care spune aici Evanghelia era Ioan Botezătorul. El a venit ca să mărturisească despre lumină, pentru ca toți să creadă prin el. Prin cuvântul său, prin mărturisirea pe care el avea s-o facă.

Dar înainte de-a face această mărturisire, a căutat să pregătească calea pentru venirea Lui. De aceea a început cu viața morală, cu trezirea sufletească, cu părăsirea păcatului și întoarcerea la Dumnezeu. Și, când a venit clipa aceea, el a strigat, ca să audă toți: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii”.

Dumnezeu a trimis mereu oameni de-ai Săi. I-a trimis în lume; i-a trimis la oameni; i-a trimis la noi.

A venit un om trimis de Dumnezeu. Numele lui era Iosif El a fost trimis în Biserica noastră, a fost trimis la neamul nostru; el a fost trimis la noi. Noi trăiam departe, fără de Dumnezeu. Nu-L cunoșteam.

[Eram] rătăciți, duși de patimi, de pofte. Dar el a venit ca să mărturisească despre lumină. Căci fără de lumină nu se poate face un lucru bun și curat.

Cum este scris în Evanghelia de la Luca, unde se vorbește despre fiul cel pierdut, despre oaia cea pierdută și despre banul cel pierdut. După oaia cea pierdută a plecat păstorul și a căutat-o până a găsit-o și a adus-o înapoi. Fiul risipitor s-a întors el. Dar banul cel pierdut nu era nici pe câmp pierdut, nici pe drumuri; era pierdut în casă. Trebuia făcută rânduială în casă. Trebuia să se-aprindă lumina, căci fără de lumină nu se poate... La început, Dumnezeu Însuși a spus: „Să fie lumină!” A făcut lumina. Hristos Însuși este Lumina. Și-apoi toate celelalte lucruri le-a făcut El.

Așa și Părintele Iosif: ca o gospodină harnică ce purta pe inimă pierderea banului, a aprins prima dată lumina în Biserica noastră. Și a-nceput să facă rânduială; să caute bănuții cei pierduți, care eram noi în acești bănuți pierduți. Pierduți în casă, nu pe drumuri străine; departe de Dumnezeu, fără viața Lui în noi.

El a venit trimis de Dumnezeu. Și cei ce n-au ascultat de trimișii lui Dumnezeu au fost pedepsiți de Dumnezeu. Despre Ioan spune : „...ca toți să creadă prin el”. Și iată, Dumnezeu a trimis neamului nostru, Bisericii noastre pe acest mare om, profetul vremurilor noastre, al neamului nostru, robul lui Dumnezeu, slujitorul lui Dumnezeu pentru noi, ca să aprindă lumina și să strige: „Înapoi, la Iisus cel Răstignit! Înapoi, la viața primilor creștini !”.

Cei trimiși de Dumnezeu în vechime, în Vechiul Testament, la poporul lui Dumnezeu, nu aduceau noutăți, nu aduceau schimbarea rânduielilor, ci spuneau: „Stați în drumuri, la răscruce; întrebați de cărările cele vechi și umblați pe ele”, cum spune Proorocul Ieremia. Așa și Părintele Iosif a strigat: „Înapoi !” Unde? La viața primilor creștini. Nu la ieșirea din Biserică, ci la viața primilor creștini.

Să legăm înapoi firul care s-a rupt din pricina păcatului; să ajungem și noi să fim o Biserică curată, sfântă, fără de zbârcitură. Vii să fie copiii ei. Și Dumnezeu, Care ne iubește, așa a făcut cu noi. I-a trimis la noi, ca noi prin ei să credem și, crezând, să avem iertare, să avem viață veșnică, să avem mântuire. Și, dacă noi credem, avem. Căci cine crede în Iisus are viață veșnică. O are! Începând de pe pământ, de aici, are această viață pe care noi n-am avut-o înainte de a ne întâlni cu Domnul Iisus.

Căci însuși Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia, ca un testament scris pe numele nostru, spune așa în Întâia Epistolă a Sfântului Ioan, la capitolul 5: „Dacă primim mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare. Și aceasta este mărturisirea pe care a făcut-o El despre Fiul Său. Dumnezeu ne-a dat viața veșnică; și această viață este-n Fiul Său. Cine are pe Fiul lui Dumnezeu are viața veșnică. Cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viață veșnică”.

Și încheie acest testament: „V-am scris ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viață veșnică”. Și tocmai lucrul acesta l-a făcut Părintele Iosif - și aceasta a fost o dovadă că Dumnezeu l-a trimis pe el. Căci cei trimiși de El vorbesc despre lumină, adică vorbesc despre Hristos.

Când Domnul Iisus era cu ucenicii Săi noaptea, când a fost dus la pătimire, le-a spus așa: „Când va veni Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L voi trimite de la Tatăl, El are să mărturisească despre Mine. Și voi, de asemenea, veți mărturisi, pentru că ați fost cu Mine de la început”. Deci iată, dragii mei: ceea ce a fost de la început cu Iisus mărturisește despre Iisus. Ceea ce n-a fost de la început cu Iisus nu poate să mărturisească despre El. Căci este scris: „Nimeni nu poate zice: «Iisus este Domnul», decât prin Duhul Sfânt”.

De aceea, dragii mei, pentru că [Părintele Iosif] a fost de la început cu Domnul, cu Mântuitorul, a putut să vorbească despre El așa de frumos, așa de dulce, așa de limpede, ca toți cei care eram pierduți pe căile păcatului să putem înțelege.

Vedeți ce minune mare s-a petrecut la Rusalii, când Duhul Sfânt S-a coborât peste Sfinții Apostoli în chip de limbi de foc! Și-apoi au început să vorbească în toate limbile pământului; s-aducă această veste bună că Hristos a venit. Mesia a venit. S-a făcut ispășirea păcatelor. Oricine crede în El nu moare în păcat, ci are viață veșnică.

Așa și Părintele Iosif. Căci numai cu o limbă de foc se mai poate vorbi unor inimi împietrite (...). Căci cu o limbă de carne nu se pot mișca nici inimile, nici sufletele. Tot reci, tot nepăsătoare rămân. Dar Părintele Iosif a vorbit cu o limbă de foc. Și ne-a ars la inimă, ne-a ars la suflet. Ne-am trezit și, iată, am ajuns în starea aceasta, am ajuns în vremea aceasta: să poți vedea, să poți înțelege, să poți judeca cu mintea ta ce mare a fost iubirea lui Dumnezeu pentru noi! Ce Jertfă mare a pregătit El pentru noi! Dar ce grozav este păcatul și cum distruge el și strică opera lui Dumnezeu! Și pierde sufletul și trupul îl aruncă în gheenă.

De aceea, dragii mei, mulțumim lui Dumnezeu pentru acest mare om pe care l-a trimis la noi, care a fost de la început cu Domnul Iisus; de aceea a putut să vorbească despre Domnul Iisus. Că, dacă ar fi fost cu altceva, ar fi vorbit despre altceva. Cei ce au fost cu sâmbăta la început de sâmbătă vorbesc. Cei ce au fost cu botezul de la început de botez vorbesc. Cei ce au fost cu altceva la început despre aceea vorbesc. Dar el a fost cu Domnul Iisus. Și, pentru că a fost cu El de la început, a putut să ne vorbească despre Domnul Iisus. De aceea, iată, suntem datori să-l ascultăm pe el și pe urmașii lui. Căci Dumnezeu nu ne va mai trimite un altul ca el. Și, după el și după urmașii lui, să nu așteptăm să ne trimită Dumnezeu oameni asemenea lor. Căci dacă nu ascultăm, [ci urmăm] lucrări de rătăcire, Dumnezeu nu va mai aduce o altă Oaste și un alt gornist care să ne cheme la Dumnezeu.

Deci iată chemarea ceasului de față: înapoi, la Iisus cel Răstignit! Înapoi, la El! Și astfel să-L ducem pe Domnul Iisus și la alții, care nu-L cunosc. Și pe alții să-i aducem la Domnul Iisus. Căci slujba aceasta este o slujbă pe care trebuie să o facă fiecare dintre cei ce L-au aflat și L-au cunoscut pe Domnul. Cum spune în Evanghelie în două locuri: Domnul Iisus a trecut cu corabia dincolo, peste Marea Galileii.

Și o mare mulțime de oameni a ieșit în întâmpinarea Lui. Dar din acea mare mulțime, puțini erau acei care-L cunoșteau pe El. Dar acei care-L cunoșteau, spun acolo evangheliștii, s-au dus, au alergat în toate împrejurimile și i-au adus pe toți bolnavii la Iisus; și El i-a vindecat pe toți.

Această slujbă nu este o slujbă care să înlăture preoția, cum zic unii care ne acuză că ne băgăm în locul preoților. Nu! Ei sunt slujitorii lui Dumnezeu, ispravnici ai Tainelor lui Hristos. Ei au locul lor, cinstea lor, scaunul lor, dar și răsplata lor. Însă a aduce suflete la Iisus, aceasta este o chemare pentru toți. De aceea Domnul a făcut făgăduința aceasta: „Pe cine Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui și a sfinților Săi îngeri. Dar de oricine se va rușina de Mine înaintea oamenilor, Mă voi rușina și Eu înaintea Tatălui și a sfinților Săi îngeri”. De aceea, această slujbă slăvită, această chemare sfântă o avem fiecare dintre noi.

Căci, să știți, toți suntem copiii Părintelui Iosif, dar nu ne-a născut el direct pe fiecare. El a trăit la Sibiu. Aici a muncit, aici a luptat. Noi am fost născuți din nou, la o viață nouă, de un bărbat sau de-o femeie. Au fost părinți care și-au născut copiii duhovnicește; au fost copii care și-au născut părinții. Unii au fost născuți de niște copii. Dar toți suntem fiii aceluiași părinte (...), cum le spune Sfântul Pavel corintenilor: „Chiar dacă ați avea zece mii de învățători, totuși n-aveți decât un singur părinte, pentru că eu v-am născut în Hristos prin Evanghelie”.

De aceea suntem cu toții datori să urmăm pilda marilor noștri înaintași - a trimisului lui Dumnezeu. Să rămânem statornici, așa cum spunea părintele nostru, lângă Crucea și Jertfa lui Iisus cel Răstignit. Pentru că - orice am spune noi - se poate să spunem lucruri frumoase, lucruri bune, care să le folosească oamenilor în anumite privințe, dar să nu le folosească spre mântuire. Dar dacă vom mărturisi pe Domnul Iisus și Jertfa Lui și vom trăi curat și sfânt, putem fi binefăcători multor oameni.

Dumnezeu să ne ajute! Și, dacă nu ne vom întâlni la anul sau în alți ani, să ne-ntâlnim cu toții în Împărăția lui Dumnezeu, la dragul și scumpul nostru Părinte. Acolo, la Iisus, în Casa aceea minunată unde dorim să ajungem. O așteptăm. O chemăm. Și dorim să ajungem mai degrabă.

Slăvit să fie Domnul!