Dragoste şi însoţire
Traian Dorz - Săgețile biruitoare
1 - Pe orice drum iubirea de Hristos merge vorbind. Căci ea simte totdeauna şi pe Domnul inimii ei alături de ea.
La masă pune două linguri ca şi cum şi El ar fi de faţă.
El poate veni totdeauna prin cineva. Şi atunci să afle loc.
În carte pune două semne... În grădină sădeşte două flori...
Pe drum vede două urme... pe cer vede două stele.
Pe ram alături două mere.
Una pentru mine, una pentru El.
Fericită este totdeauna însoţirea Domnului.
2 - Sufletul care l-a aflat pe Isus
şi a ajuns în cea mai dulce intimitate cu El, trăieşte aceste stări cereşti cu o putere nebănuită şi Îl are pe Hristos mai scump ca orice pe lume.
3 - Poate să vină să-L ceară oricine.
Poate să-i îmbie străinul orice.
Poate să aibă străinul oricât.
Poate să-i vorbească el oricum.
Poate să aibă orice bogăţie,
- sufletul iubitor nu va vrea să mai fie niciodată al nimănui altuia, decât al lui Isus, Preaiubitul său.
În Lucrarea şi familia unde L-a primit şi îmbrăţişat pe Domnul în dragostea dintâi.
4 - Pentru Isus este în stare să se despartă de părinţii săi, de fraţii săi, de casa lui, de patria sa - şi să meargă oriunde îl cheamă El.
Pentru Isus este în stare să-şi dea trecutul său, prezentul său şi viitorul său. Nici o comoară din lume nu-i mai scumpă decât El.
Nici o iubire nu-i ca a Lui.
5 - Nici o osteneală nu-i prea multă pentru Dumnezeu.
Nici o luptă nu-i prea grea să n-o primeşti pentru El.
Nici o jertfă nu-i prea mare, pentru că Isus a dat o Jertfă şi mai mare pentru răscumpărarea noastră.
Urechile noastre nu vor mai asculta nici un glas, fie oricât de frumos, decât numai glasul Lui.
Şi ce glas ar mai putea fi oare asemenea glasului Său?
6 - Nici o mireasmă din lume nu ne va mai atrage şi nu ne va mai opri decât Fiinţa Lui, apropierea Lui, Urmele Lui...
Nici un cuvânt de dragoste, nu va mai rosti gura noastră pentru nimeni şi pentru nimic, aşa ca pentru Preaiubitul nostru Isus.
Nimic nu mai dorim pe lumea asta ca pe El.
7 - Cântările dragostei Lui le vom cânta.
Şoaptele dragostei Lui le vom spune.
Şi fiecare din cuvintele care vor ieşi de pe buzele noastre dorim să-I fie dulci, ca cea mai dulce sărutare pentru Mântuitorul, pentru Mirele, pentru Preaiubitul nostru Isus.
Căci El este al nostru - iar noi suntem ai Lui.
8 - Inima noastră va bate numai pentru El, va tresări numai pentru El, va arde numai pentru El.
Mâinile noastre vor lucra neostenite, pricepute, curate, harnice, cumpătate şi drăgăstoase tot ce vor face, cu cea mai dulce predare, numai pentru El,
cu o dragoste mai delicată decât a oricăruia dintre fiicele Sionului.
O, ce cutremurător şi dulce este acest legământ. Ce fericită este împlinirea lui.
9 - Când Lucrarea Domnului, Biserica Lui şi Adunarea Lui este vie şi curată,
toate mădularele ei sunt pline de frumuseţe şi de nevinovăţie.
Atunci Domnul nu mai poate de dragostea alor Săi.
Atunci Domnul le spune mereu cele mai frumoase cuvinte de dragoste,
iar ei Lui, la fel.
Atunci Adunarea Îi spune Domnului cele mai sfinte legăminte, pe toată viaţa ei.
Şi fericită este dacă şi le ţine.
10 - Şi eu Îţi spun o, Preaiubitule Isus şi Tu eşti al meu.
Eu sunt cu Tine şi când nu Te văd. Căci gura Ta mi-a spus: Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor (Matei 28, 20).
Te aud şi când nu-mi vorbeşti, pentru că Cuvântul Tău este în mine.
Te simt şi când nu-mi eşti alături, pentru că Duhul Tău este în inima mea.
11 - O Preaiubitul meu Isus - şi eu Îţi spun Ţie că tot ce fac eu pentru Tine caut să fie cât mai frumos,
tot ce spun pentru Tine doresc să fie cât mai adevărat,
tot ce gândesc, vreau să fie cât mai sfânt,
tot ce lucrez, să fie vrednic de Tine.
Căci întru totul-totului - tot, eu sunt al Tău Preaiubitul meu. Şi eu vreau ca Tu să Te înalţi prin mine.
Ajută-mă să pot face asta.
12 - Frumuseţea mea vreau să Te arate pe Tine mai frumos.
Vrednicia mea mai Sfânt.
Dragostea mea să Te arate mai vrednic de iubit...
- Aşa gândeşte Adunarea Ta. Biserica Ta. Sufletul meu.
- Preaiubitule Isus, totdeauna să dorim cu toţii aşa!
13 - Picioarele sunt cele mai nebăgate în seamă dintre mădularele noastre.
Ele poartă cele mai mari greutăţi, ele trebuie să îndure cele mai grele lovituri. Ele trebuie să umble prin cele mai primejdioase locuri.
Ele sunt ascultate cele mai din urmă.
Îngrijite cel mai puţin
şi ajutate cel mai rar.
Fiindcă ele sunt cele mai smerite.
Aşa sunt sufletele cele mai din urmă ale adunării. Dar ele sunt şi cele de care Domnul poartă cea mai mare grijă.
14 - De aceea în Ochii Domnului ele sunt văzute cele mai dintâi.
Şi multe din cele mai frumoase cuvinte din Gura Domnului, vorbesc cu atâta iubire despre ele.
Cât de frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care vestesc pacea...
Binecuvântaţi să fie acei ce înalţă pe cei smeriţi, ca să fie văzuţi pe munţi - nu prin văi.
15 - Când adunarea Domnului este curată şi smerită, toate mădularele ei sunt frumoase
- şi despre toate se poate vorbi în felul cel mai frumos.
Ce frumos vorbeşte Domnul despre picioarele, despre mădularele cele mai smerite, ale unei lucrări Evanghelice!
O, de cele mai multe ori numai Domnul vorbeşte frumos despre cei din urmă. De obicei se vorbeşte frumos numai despre cei dintâi...
16 - Când dragostea lui Hristos este sfântă, fierbinte şi lucrătoare într-o frăţietate,
şi când Lucrarea Duhului Sfânt este vie, roditoare şi statornică într-o familie duhovnicească,
- atunci cea mai bună şi mai frumoasă dovadă - sunt picioarele ei, adică fraţii şi surorile cei mai din urmă.
Fiii ei cei mai smeriţi.
Dacă starea acestora este bună, atunci frumoasă este toată frăţietatea aceea.
17 - Dumnezeu să binecuvânteze Lucrarea Sfântă a Oastei Sale, care de la începutul ei a făcut şi acest lucru bun: a spălat picioarele Domnului,
le-a încălţat cu o încălţăminte sfântă şi le-a pornit pe toţi munţii şi pe toate văile ţării şi lumii să vestească pacea...
Să propovăduiască Evanghelia. Să-L mărturisească pe Hristos.
Ea a reînviat astfel minunatul misionarism laic, din vremea creştinismului dintâi.
18 - Dumnezeu să binecuvânteze orice adunare care pune în slujba Domnului nişte picioare frumoase.
Orice familie şi biserică ale căror - chiar şi cele din urmă mădulare, umblă frumos şi harnici pentru El.
19 - Dragostea Bisericii vii a lui Hristos, priveşte mereu spre El,
se alipeşte mereu de El
şi vorbeşte mereu despre El.
Dar şi dragostea Mirelui ei Hristos, - face la fel, vorbeşte la fel despre ea.
Ce fericit este acest dialog dulce şi ce bine ar fi dacă nu s-ar sfârşi el niciodată.
20 - Lauda iubirii lui Hristos pentru Biserica Sa cea vie, începe tot de la mădularele cele mai smerite, spre cele mai înălţate. De la picioare - spre cap.
Fiindcă nicăieri nu se poate vedea mai bine lucrarea capului, a minţii, a ochilor, a inimii şi a mâinilor,
decât în felul cum îşi ţin picioarele.
Din felul cum umblă cei din urmă, - se vede vrednicia celor dintâi.
O Doamne, ajută picioarelor noastre să umble frumos şi drept pe urmele Tale curate.
Amin.