Iubirea şi inima
Traian Dorz - Săgețile biruitoare
1 - O, dacă am iubi familia noastră, casa noastră, pe cei imediat ai noştri, mai cald şi mai duios ca pe oricare alţii!...
Ce rai ar deveni căminul nostru. Ce bucuroşi părinţii noştri. Ce binecuvântaţi ne-ar creşte copiii!
- Şi ce fericită ne-ar fi inima.
2 - O, dacă ne-am iubi frăţietatea noastră mai mult ca pe oricare alta,
- cât am vedea-o de frumoasă, de înzestrată, de fără cusur.
Şi dacă n-am părăsi-o niciodată. Ci ne-am strădui neîncetat s-o împodobim cu şi mai multe pietre scumpe, să fie ea şi mai frumoasă.
Nu-i inimă mai asemănătoare cu a lui Dumnezeu, ca inima ce iubeşte.
3 - Toată taina păcii, armoniei şi fericirii, stă în dragoste.
Unde este dragoste, acolo totul este frumos.
Numai unde este ea.
Şi numai cât ţine ea.
4 - Dacă felul de a vedea este curat şi sănătos, tot mersul vieţii este neprihănit şi plin de frumuseţea dragostei ascultătoare.
O, ochi ai Lucrării lui Dumnezeu, cât de frumoşi trebuie să fiţi voi!
Cât de curaţi, cât de treji, cât de sfinţi!
5 - O, slujitor iubit şi ales al lui Isus Hristos! Cât de luminos trebuie să fie chipul tău, umbletul tău, statornicia şi ascultarea ta.
Ca să fii vrednic de dragostea Preaiubitului tău Isus, care nu vede nici un cusur în preaiubiţii Săi!
6 - Inima Lucrării Domnului sunt cei ce alcătuiesc puterea şi Lucrarea vie a Bisericii, cei ce însufleţesc şi poartă adunarea Domnului.
Câtă vreme ei veghează şi luptă, atâta vreme toate celelalte mădulare trăiesc, merg şi vin, lucrează şi se bucură.
Îndată ce ei care sunt inima, slăbesc şi nu mai luptă, nu mai lucrează şi nu mai veghează, întreg trupul unei biserici şi al unei adunări - se ruinează şi se stinge.
Viaţa se pierde, rodul se uscă, lumina se întunecă.
7 - Ce nepătrunsă taină este inima omului!
În ea a pus Dumnezeu puterea de viaţă şi de simţire.
Cât inima trăieşte şi bate, pot fi zdrobite toate celelalte mădulare - omul trăieşte. Nu-i mort.
Cât într-o lucrare duhovnicească, sunt unii vii, harnici, ostenitori şi treji - toată lucrarea trăieşte şi biruieşte.
Îndată ce aceştia slăbesc şi cad - pot fi ceilalţi cât de mulţi, curând moare totul.
8 - Cât inima este puternică, ea ţine în viaţă tot trupul, oricât de slăbit şi de neputincioase ar fi toate părţile lui.
Dar când inima a slăbit, pot fi toate celelalte părţi oricât de puternice şi de sănătoase, - în zadar.
Binecuvântate sunt acele suflete pe care Dumnezeu le-a făcut inimi ale mădularelor Sale. Cât de mult trebuie să ne rugăm pentru viaţa şi puterea lor!
Până inima aceasta veghează, până ce ea luptă şi crede,
- totul este viu, rodnic şi biruitor. În Biserică. În Frăţietate. În familie.
Când sufletele acestea scumpe adorm, sau slăbesc şi mor, totul se opreşte, se descompune şi piere.
Căci inima a murit.
10 - Inima a fost cel dintâi dintre mădulare, care a pornit la munca vieţii.
Şi ea se va opri cea din urmă.
Inima le trezeşte pe toate celelalte în fiecare dimineaţă, pentru că ea singură nu adoarme noaptea niciodată.
Inima lucrează alături de fiecare mădular în orice vreme, şi în orice loc.
Aşa sunt şi aşa trebuie să fie - lucrătorii din fruntea Bisericii Domnului.
11 - Toate celelalte mădulare se perindă în munca lor şi îşi dau rând la odihnă, înlocuindu-se unele pe altele...
Numai inima nu se odihneşte niciodată.
Numai pe ea nu-i nimic s-o poată înlocui şi uşura.
Nu odihniţi şi nu vă lăsaţi doborâţi niciodată - voi dragii noştri fraţi de la care şi Domnul şi Lucrarea Sa, aşteaptă jertfe şi lupte.
Pe voi n-are cine să vă înlocuiască.
12 - Seara toate mădularele se culcă şi se odihnesc, reîmprospătându-şi puterea prin odihna somnului...
Dar pe inimă numai rugăciunea o mângâie.
Numai Mâna Domnului o odihneşte.
Numai glasul Lui îi spune: încă puţină vreme sărmană inimă, încă puţină veghere şi osteneală...
Curând vei odihni şi tu.
Aşa vă spune azi vouă Cuvântul Sfânt. Îmbărbătaţi-vă şi nu vă lăsaţi. Încă puţină vreme.
13 - Dragostea va fi legământul nostru dulce...
Cântarea va fi veşnica voastră înviorare...
Lumina va fi învelişul vostru fericit...
Iar Gândul Iubirii Divine va fi reazemul vostru nemaidespărţit pe totdeauna...
Încă puţin sărmane inimi - şi veţi merge şi voi la odihnă.
Fericite veţi fi sărmane inimi, dacă veţi fi aflate veghind şi lucrând.
14 - O, neosteniţi lucrători sfinţi, voi care sunteţi inima harnică şi fierbinte a Lucrării Oastei Domnului, voi fraţii şi surorile mele, încă puţină jertfă, încă puţină osteneală, încă puţină veghere...
Domnul nostru vine. Şi fericiţi vor fi cei aflaţi treji şi ostenind, la orice strajă va veni Împăratul şi Mirele nostru.
15 - Voi purtaţi greul Lucrării Domnului. Voi sunteţi inima ei. Voi trebuie să fiţi tari şi calzi totdeauna.
Ceilalţi pot să se odihnească noaptea, dar voi deşi sunteţi zdrobiţi de truda zilei, nu puteţi sta.
Ceilalţi pot să se retragă de la greu. Pot să aştepte după alţii. Pot părăsi pe fraţi... Dar voi n-aţi putut aceasta niciodată.
Şi nici nu trebuie să puteţi.
Domnul aşteaptă să vă afle lucrând.
16 - Voi inimi ostenitoare, i-aţi căutat pe toţi. I-aţi ajutat pe toţi. I-aţi vegheat pe toţi.
Nu v-a căutat nimeni, nu v-a uşurat nimeni.
Nu v-a răsplătit nimeni, decât dragostea cea curată şi dulce. Şi recunoştinţa cea duioasă şi sfântă.
Dar pe acestea le-aţi întâlnit atât de rar pe pământ.
Nu vă întristaţi însă. Ele vă aşteaptă pe totdeauna în ceruri.
17 - Auziţi glasul Preaiubitului care bate... Bate la uşi pe care nu I le deschide nimeni, căci toţi dorm?
Săriţi tot voi şi Îi deschideţi...
Deschideţi-I larg uşile sufletelor să intre Hristos în ele.
Deschideţi uşile caselor. Uşile bisericilor. Uşile dragostei.
Numai voi puteţi face asta.
18 - Voi cei care sunteţi cei dintâi astăzi să-I deschideţi uşa Lui, şi când veţi bate voi zicând: Deschide-ne Preaiubit Isus, Dulcele nostru Mântuitor,
Scumpul nostru Domn, Fericitul şi Doritul inimii noastre, El Însuşi va veni să vă deschidă Slava Lui, braţele Lui, Inima dragostei Lui, nemărginită şi veşnică.
Atunci se va sfârşi pe totdeauna truda voastră, scumpe inimi sfinte.
Şi va veni şi odihna voastră, lângă Inima lui Dumnezeu.
19 - Nu sunt pe pământ cuvinte care să cuprindă - ceea ce simte dragostea adevărată şi fierbinte, pentru Dumnezeu şi pentru fraţi.
Nu se găsesc în nici o limbă, asemănările cu care dragostei i se pare că poate fi pusă alături fiinţa iubită.
Pentru că adevărata dragoste umblă numai prin locurile cereşti.
20 - Nu poate fi nici nume aşa de frumos.
Nici mângâieri atât de dulci.
Nici loc atât de fericit
- cum vrea dragostea să-i dea odorului ei.
De aceea ea caută mereu nume noi, mângâieri noi, cuvinte noi, locuri noi, mijloace noi, - în care să se poată da, pe o mie de căi unicului ei odor...
O Preaiubitul nostru Mântuitor, ajută-ne să ne putem preda Ţie tot mai deplin, tot mai frumos, tot mai curaţi de fiecare dată.
Amin.