Dragoste și ură
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - După cum nu există un mai fericit părinte ca acela care își poate privi copiii săi trăind totdeauna în dragoste și în caldă părtășie, totdeauna împreună,
tot așa nu există o mai mare nefericire decât aceea a unui părinte care își vede copiii săi urându-se unul pe altul.
2 - Păcatul cuibărit în inimile părinților care se urăsc se lățește, se adâncește, se îngroașă neîncetat,
fiind alimentat și dintr-o parte și dintr-alta,
- până ajunge o prăpastie fioroasă plină cu foc, cu otravă, cu murdărie și cu blestem.
Un adevărat iad, în care ard și se chinuiesc încă din lumea aceasta frații împreună.
Ce le mai rămâne apoi bun din tot ce au și din tot ce au avut ei odată?
- nimic!
3 - Iată cât de mare lucru este ca frații să vegheze cu toții împreună și fiecare în parte,
spre a nu ajunge niciodată între ei la răceală și apoi la îngheț.
Să veghem fiecare ca să nu cadă el nici într-o ispită, care l-ar putea rupe de dragostea și de părtășia celorlalți frați.
4 - Să nu-și abată inima spre legături străine, spre înfrățiri străine, spre iubiri și credințe străine.
Căci întovărășirile rele, strică obiceiurile bune.
Și strică armonia familiei lor
și în urmă nimicește toată părtășia frățească.
5 - Nici unul dintre frați să nu se lase ispitit de gânduri de întâietate,
sau de lăcomia laudei, ori banului...
Să nu cadă în păcatul aprins al desfrânării sau al băuturii, sau al clevetirii.
Căci din pricini de acestea încep frații să se despartă dimpreună.
6 - Frații mei, îndată ce vedeți pe vreunul dintre voi că păcătuiește, săriți cu toții ca arși...
Săriți la rugăciune, la post și lacrimi fierbinți
- către Domnul și către fratele căzut în primejdie,
și nu vă lăsați până nu veți birui și veți scoate dintre voi păcatul.
7 - Nu lăsați păcatul să stea între voi până deseară,
sau până mâine, sau până la anul viitor,
căci cu cât se învechește mai mult, cu atâta răul prinde mai adânci rădăcini
- și va putea fi scos mai greu, - dacă vreodată va mai putea fi scos.
8 - Fiecare să-și recunoască partea sa de vină și să-și ceară iertare, celuilalt sau celorlalți,
chiar dacă nu se simte vinovat că a făcut răul,
să se simtă vinovat că n-a făcut binele la timp.
Căci dacă cei mai nevinovați își vor recunoaște vina, va ajunge să și-o recunoască și cel mai vinovat.
Numai așa trebuie să facă frații împreună.
Numai atunci va fi între ei totul și totdeauna
- și plăcut și dulce.
9 - Slujba de ziua este totdeauna mai ușoară decât cea de noaptea.
Ziua, Casa Domnului este mereu cercetată, este mereu plină.
Plină de lumină, de bucurie, de cântări, de închinători, de ascultători, de curioși...
Dar când vine noaptea, lumina se întunecă,
bucuria se împuținează,
cântările înceată,
închinătorii se răresc,
ascultătorii se duc,
curioșii se ascund...
- și slujba în ea este din ce în ce tot mai grea.
10 - Când vine noaptea, numărul slujitorilor rămâne mai mic și puterea lor este mai greu încercată.
Slujirea devine mai grea, mai plină de primejdii și de amenințări,
iar ispitele cresc nu numai în număr, ci și în putere.
Ce mult trebuie să ne rugăm pentru cei ce trec prin încercări din pricina slujbei Domnului.
11 - În încercările Evangheliei totul cere o muncă istovitoare. Pentru că noaptea, cei rămași la slujbă, trebuie să facă și lucrul celor duși, să facă și partea celor fugiți.
Trebuie să facă singuri cât făceau altădată nu numai un număr mai mare,
- dar și în condiții mai ușoare.
12 - Desigur, sunt de o mare trebuință în Casa Domnului cât mai mulți slujitori, fiindcă trebuințele ei sunt atât de multe!
Este atât de mult bine care trebuie făcut, încât niciodată nu vor fi prea mulți cei care vin să-l facă.
13 - Este atât de multă nevoie de rugăciune, de lumină, de vestire,
- încât totdeauna va mai fi loc pentru oricine dorește să le împlinească.
14 - Este atâta lipsă pe pământ de oameni credincioși, încât va fi binecuvântat de Dumnezeu oricine vine să trăiască și să moară ca un adevărat slujitor credincios.
Oricât ar fi de mic locul unde a slujit acesta în Casa Domnului, în Biserica Lui și în slujba Sa, - locul acesta este totuși mare și însemnat.
15 - Cine vine noaptea peste Casa Domnului...
Și când numărul celor care stau să-L slujească pe Domnul rămâne tot mai mic,
iar slujba devine mereu tot mai grea,
- atunci prețul celor care stau și slujesc acolo devine de o mie de ori mai mare și mai frumos.
16 - În astfel de împrejurări este desigur mare și grea slujba celor luați din Casa Domnului și duși în casa suferinței,
ca să facă acolo o slujbă după planul și după voia Domnului.
- Dar cu nimic nu-i mai mică și mai ușoară nici slujba celor rămași ca să întrețină focul de pe altar!...
Să-i prețuim la fel de mult pe toți.
17 - Dacă răbdarea unora merită să fie cinstită și pomenită spre slava Domnului, căci ea aduce totdeauna un nou har, o nouă putere și o nouă lumină Casei Domnului,
- desigur tot la fel este vrednică de cinstire și îndrăzneală, hărnicia și stăruința celor rămași.
Căci nici jertfa lor nu-i mai mică, fiindcă și datorită ostenelilor lor, Lucrarea s-a păstrat și a continuat rodind.
18 - Dragi slujitori ai Domnului, voi care sunteți lăsați în Casa Domnului ca slujitori în schimbul de noapte, în vremile de încercare și de primejdii,
când tot lucrul sfânt rămâne pe seama voastră,
- o, fiți treji!
Liniștiți-vă atunci toată răspunderea care rămâne în întregime pe umerii voștri - și întăriți-vă!
Căci nu numai o slujbă mai grea veți primi ci și o putere mai mare.
19 - Ridicați-vă mâinile în încercări și mai mult
- și binecuvântați și mai frumos,
rugându-vă și mai fierbinte
și nu încetați până ce va trece noaptea!
Și vor veni cei plecați iarăși înapoi ca niște râuri de Miazăzi.
20 - Fiți credincioși în lucrul încredințat în vremea încercării numai vouă!
Faceți totul și în locul tuturora, până când iarăși se vor întoarce toți frații voștri cei duși în suferință,
până când iarăși va veni lumina peste toți.
Căci și la slujbă fiind una, veți fi una și la răsplătire, cu toții
și voi cei din Casa Domnului și ei cei duși în Casa Robiei.
Dumnezeu să vă dea o veșnică răsplată tuturor.
Amin.