Viața și amintirile
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - Cât de scumpe ne sunt într-adevăr nouă, toate amintirile despre ființele care ne-au fost mai dragi în viață!
Ori de câte ori avem prilejul, să povestim ceva din amintirile acestor ființe,
dorim să lăsăm o urmă, să punem un semn, să facem un bine.
Prin Hristos, toate ale noastre devin de neuitat.
2 - La pomenirea numelui iubit, al mamei, al soției, al copiilor
la amintirea părtășiei avute împreună,
suntem gata să privim toate cu alți ochi.
Inima ni se înmoaie,
cuvântul se schimbă
ochii ni se umezesc și devenim altfel!
Amintirile ființelor bune - ne fac și pe noi mai buni.
3 - Toate aceste simțăminte sunt puse în inimile noastre de Dumnezeu Tatăl nostru
și sunt din Inima Lui Iubitoare, Dulce, Scumpă și Bună.
Fiindcă tot ce este în noi bun, este din El.
Iar dacă și aceea cât încape în inima noastră, este așa de prețios, cât de mare și sfânt trebuie să fie acest bun în Inima Domnului!
4 - Din dragostea pentru cei iubiți ai Lui, Dumnezeu aducându-Și aminte de ei, ascultă rugăciunile urmașilor lor care strigă către El.
Ochii Domnului Se întorc spre meritele celor din amintirile Lui frumoase, și nu mai văd nevrednicia celor ce merită pedeapsa Lui, -
- Sau se prefac că n-o mai văd.
5 - Dacă amintirea unor oameni plăcuți Domnului, cum a fost David sau Avraam,
- dacă amintirea lor este atât de scumpă înaintea lui Dumnezeu,
- cât de scumpă și de puternică trebuie să fie amintirea Fiului Său Preaiubit,
care în viața Sa pământească a fost Singurul cu desăvârșire Sfânt, Singurul cu desăvârșire Bun?
De aceea oricând ne rugăm în Numele Lui, suntem ascultați.
6 - Dacă la amintirea numelui unui om sfânt, Dumnezeu îi arată bunăvoința Sa aceluia ce strigă către El în numele meritelor acelui neprihănit,
- atunci cât mai mult va asculta cu grabă
și cu bunăvoință,
pe cei care se apropie de El în Numele Său Cel Sfânt al Preaiubitului Său Fiu,
- pentru Isus Cel Dulce și pentru aducerea aminte a credincioșiei și a ascultării Lui?
7 - Plini de încredere să strigăm totdeauna Tatălui Ceresc:
- Adu-Ți aminte Doamne de ascultarea și Jertfa lui Isus Domnul nostru...
și din dragostea pentru El, ai milă și de noi cei pentru care S-a adus Jertfa și ascultarea Lui.
8 - O, ce mare și Dumnezeiască este chemarea preoției!
Preoția este o taină tocmai pentru că are această slujbă de mijlocire, adică de a se înfățișa mereu înaintea lui Dumnezeu pentru oameni, -
- și înaintea oamenilor pentru Dumnezeu.
9 - În fața lui Dumnezeu preoția cere ascultare și dragoste pentru rugăciunile și neputințele omenești,
iar în fața oamenilor cere ascultare și dragoste pentru voia lui Dumnezeu.
10 - Înaintea lui Dumnezeu preoția merge mereu cu cererile oamenilor,
iar înaintea oamenilor cu cererile lui Dumnezeu.
Spre Dumnezeu cu respect și cu teamă,
spre oameni cu milă și curăție...
11 - În toată această slujbă de legătură sfântă, preoția trebuie să fie mereu plină de cutremurul răspunderii pe care o cere chemarea aceasta mare
și de care nu va mai scăpa niciodată.
12 - Pe multe pagini ale Sfintelor Scripturi Cuvântul lui Dumnezeu se ocupă cu grijă de toată înfățișarea și slujba preoției
dându-i apăsate porunci cu privire la toate îndatoririle sale
și chiar la îmbrăcămintea dinafară.
Nimic nu este scăpat din vedere, pentru că Dumnezeu le vrea la ai Săi toate curate și după rânduiala cerută de El.
13 - Cel ușuratic poate nesocoti slujba sfântă a preoției
iar cel nebun poate să-i batjocorească însemnătatea.
- Dar cel temător de Dumnezeu, le primește cu respect și cu evlavie, ca pe fiecare cerință a lui Dumnezeu, fără să lepede și fără să răstălmăcească nimic al ei (2 Petru 3, 16).
- ea este împreunată și cu cea mai mare răspundere pe pământ.
Atât înaintea lui Dumnezeu cât și înaintea oamenilor.
15 - Acela care a rânduit slujba preoției este Dumnezeu.
El este Cel Înfricoșat de Strălucit și de Sfânt,
iar oamenii pentru care se face slujba aceasta sunt și ei înfricoșat de pretențioși și de neînduplecați adeseori.
16 - Sfinția este porunca și datoria permanentă a celui care mijlocește și învață pe alții în Slujba Domnului.
Fiindcă totul este sfânt acolo unde pătrunde și unde el stă.
Și când intră acolo și când iese, trebuie să fie sfânt.
Când intră, trebuie să se îmbrace el, slujitorul în sfințenie.
Iar când iese, este îmbrăcat în ea de către Sfântul Stăpânul său.
17 - Pe acela care își dă toate silințele să se îmbrace în neprihănirea unei vieți trăite în curăție,
ca astfel să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu neîncetat,
- pe acela Dumnezeu îl îmbracă într-o frumoasă lumină cerească, pe care când este, - poporul totdeauna o vede
18 - O, cât de cutremurătoare sunt aceste două cuvinte: „frații împreună”...
Cât de multă lumină cuprind ele, când frații împreună petrec dulce și plăcut
când petrec în rugăciune, în dragoste și în unitatea desăvârșită a aceleiași învățături,
în armonia caldă a aceleiași credințe.
Atunci între ei ești ca între îngerii din cer.
19 - Dar cât de mult întuneric și nefericire cuprind aceste două cuvinte, când frații împreună nu trăiesc în dragoste și nu trăiesc în pace,
ei, frații împreună.
Când nu trăiesc decât să se chinuie și să se urască unii pe alții, - ei, frații împreună.
Atunci nu sunt stări nicăieri pe pământ mai grele și mai amare.
20 - Nicăieri nu este bucuria mai plăcută și mai dulce ca între frații care se iubesc cu adevărat împreună
dar nici dușmănie nu-i mai mare ca între frații care se urăsc împreună.
Tatăl și Dumnezeul Dragostei, dă-ne fericirea nemaisfârșită a dragostei sincere și biruințe totdeauna.
Amin.