Viaţa şi amintirile
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - Cât de scumpe ne sunt într-adevăr nouă, toate amintirile despre fiinţele care ne-au fost mai dragi în viaţă!
Ori de câte ori avem prilejul, să povestim ceva din amintirile acestor fiinţe,
dorim să lăsăm o urmă, să punem un semn, să facem un bine.
Prin Hristos, toate ale noastre devin de neuitat.
2 - La pomenirea numelui iubit, al mamei, al soţiei, al copiilor
la amintirea părtăşiei avute împreună,
suntem gata să privim toate cu alţi ochi.
Inima ni se înmoaie,
cuvântul se schimbă
ochii ni se umezesc şi devenim altfel!
Amintirile fiinţelor bune - ne fac şi pe noi mai buni.
3 - Toate aceste simţăminte sunt puse în inimile noastre de Dumnezeu Tatăl nostru
şi sunt din Inima Lui Iubitoare, Dulce, Scumpă şi Bună.
Fiindcă tot ce este în noi bun, este din El.
Iar dacă şi aceea cât încape în inima noastră, este aşa de preţios, cât de mare şi sfânt trebuie să fie acest bun în Inima Domnului!
4 - Din dragostea pentru cei iubiţi ai Lui, Dumnezeu aducându-Şi aminte de ei, ascultă rugăciunile urmaşilor lor care strigă către El.
Ochii Domnului Se întorc spre meritele celor din amintirile Lui frumoase, şi nu mai văd nevrednicia celor ce merită pedeapsa Lui, -
- Sau se prefac că n-o mai văd.
5 - Dacă amintirea unor oameni plăcuţi Domnului, cum a fost David sau Avraam,
- dacă amintirea lor este atât de scumpă înaintea lui Dumnezeu,
- cât de scumpă şi de puternică trebuie să fie amintirea Fiului Său Preaiubit,
care în viaţa Sa pământească a fost Singurul cu desăvârşire Sfânt, Singurul cu desăvârşire Bun?
De aceea oricând ne rugăm în Numele Lui, suntem ascultaţi.
6 - Dacă la amintirea numelui unui om sfânt, Dumnezeu îi arată bunăvoinţa Sa aceluia ce strigă către El în numele meritelor acelui neprihănit,
- atunci cât mai mult va asculta cu grabă
şi cu bunăvoinţă,
pe cei care se apropie de El în Numele Său Cel Sfânt al Preaiubitului Său Fiu,
- pentru Isus Cel Dulce şi pentru aducerea aminte a credincioşiei şi a ascultării Lui?
7 - Plini de încredere să strigăm totdeauna Tatălui Ceresc:
- Adu-Ţi aminte Doamne de ascultarea şi Jertfa lui Isus Domnul nostru...
şi din dragostea pentru El, ai milă şi de noi cei pentru care S-a adus Jertfa şi ascultarea Lui.
8 - O, ce mare şi Dumnezeiască este chemarea preoţiei!
Preoţia este o taină tocmai pentru că are această slujbă de mijlocire, adică de a se înfăţişa mereu înaintea lui Dumnezeu pentru oameni, -
- şi înaintea oamenilor pentru Dumnezeu.
9 - În faţa lui Dumnezeu preoţia cere ascultare şi dragoste pentru rugăciunile şi neputinţele omeneşti,
iar în faţa oamenilor cere ascultare şi dragoste pentru voia lui Dumnezeu.
10 - Înaintea lui Dumnezeu preoţia merge mereu cu cererile oamenilor,
iar înaintea oamenilor cu cererile lui Dumnezeu.
Spre Dumnezeu cu respect şi cu teamă,
spre oameni cu milă şi curăţie...
11 - În toată această slujbă de legătură sfântă, preoţia trebuie să fie mereu plină de cutremurul răspunderii pe care o cere chemarea aceasta mare
şi de care nu va mai scăpa niciodată.
12 - Pe multe pagini ale Sfintelor Scripturi Cuvântul lui Dumnezeu se ocupă cu grijă de toată înfăţişarea şi slujba preoţiei
dându-i apăsate porunci cu privire la toate îndatoririle sale
şi chiar la îmbrăcămintea dinafară.
Nimic nu este scăpat din vedere, pentru că Dumnezeu le vrea la ai Săi toate curate şi după rânduiala cerută de El.
13 - Cel uşuratic poate nesocoti slujba sfântă a preoţiei
iar cel nebun poate să-i batjocorească însemnătatea.
- Dar cel temător de Dumnezeu, le primeşte cu respect şi cu evlavie, ca pe fiecare cerinţă a lui Dumnezeu, fără să lepede şi fără să răstălmăcească nimic al ei (2 Petru 3, 16).
- ea este împreunată şi cu cea mai mare răspundere pe pământ.
Atât înaintea lui Dumnezeu cât şi înaintea oamenilor.
15 - Acela care a rânduit slujba preoţiei este Dumnezeu.
El este Cel Înfricoşat de Strălucit şi de Sfânt,
iar oamenii pentru care se face slujba aceasta sunt şi ei înfricoşat de pretenţioşi şi de neînduplecaţi adeseori.
16 - Sfinţia este porunca şi datoria permanentă a celui care mijloceşte şi învaţă pe alţii în Slujba Domnului.
Fiindcă totul este sfânt acolo unde pătrunde şi unde el stă.
Şi când intră acolo şi când iese, trebuie să fie sfânt.
Când intră, trebuie să se îmbrace el, slujitorul în sfinţenie.
Iar când iese, este îmbrăcat în ea de către Sfântul Stăpânul său.
17 - Pe acela care îşi dă toate silinţele să se îmbrace în neprihănirea unei vieţi trăite în curăţie,
ca astfel să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu neîncetat,
- pe acela Dumnezeu îl îmbracă într-o frumoasă lumină cerească, pe care când este, - poporul totdeauna o vede
18 - O, cât de cutremurătoare sunt aceste două cuvinte: „fraţii împreună”...
Cât de multă lumină cuprind ele, când fraţii împreună petrec dulce şi plăcut
când petrec în rugăciune, în dragoste şi în unitatea desăvârşită a aceleiaşi învăţături,
în armonia caldă a aceleiaşi credinţe.
Atunci între ei eşti ca între îngerii din cer.
19 - Dar cât de mult întuneric şi nefericire cuprind aceste două cuvinte, când fraţii împreună nu trăiesc în dragoste şi nu trăiesc în pace,
ei, fraţii împreună.
Când nu trăiesc decât să se chinuie şi să se urască unii pe alţii, - ei, fraţii împreună.
Atunci nu sunt stări nicăieri pe pământ mai grele şi mai amare.
20 - Nicăieri nu este bucuria mai plăcută şi mai dulce ca între fraţii care se iubesc cu adevărat împreună
dar nici duşmănie nu-i mai mare ca între fraţii care se urăsc împreună.
Tatăl şi Dumnezeul Dragostei, dă-ne fericirea nemaisfârşită a dragostei sincere şi biruinţe totdeauna.
Amin.