
Duhul Sfânt și Biserica
Pr. Iosif Trifa - Duhul Sfânt
În ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt i-a căutat mai întâi pe apostoli, a căutat casa unde erau adunați apostolii. „Iar când a sosit ziua Cincizecimii, a venit din cer, fără de veste, un vuiet, ca de vijelie ce trece, și a umplut toată casa unde erau adunați ei [apostolii] și toți s-au umplut de Duhul Sfânt” (Fapte 2, 1-4). Aceasta era investire cu dar de Sus a apostolilor, ca să poată împlini porunca Mântuitorului: „Mergând, învățați toate neamurile!...”
După ce s-au umplut de Duh Sfânt, apostolii au ieșit în fața mulțimii și au început să predice mântuirea. Duhul Sfânt a început a lucra și în sufletul mulțimii. „După ce au auzit cuvintele, [oamenii] au rămas străpunși la inimă”. Duhul Sfânt a ales pe cei credincioși, i-a făcut „una” și S-a revărsat peste ei. „Și cei care au primit propovăduirea stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni (...) și în toate zilele erau așteptând cu un cuget în biserică și, frângând prin case pâinea, primeau hrana cu bucurie și cu bunătatea inimii” (Fapte 2, 42, 46). „Mulțimea celor care crezuseră era o inimă și un suflet; un mare har era peste toți...” (Fapte 4, 32-33).
„Mulțimea celor care crezuseră era o inimă și un suflet; un mare har era peste toți” - aici a luat ființă cea dintâi Biserică a lui Hristos. În ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt a strâns la un loc, în jurul apostolilor, pe cei care crezuseră în Iisus Hristos și S-a revărsat peste ei, făcând „una sufletul și inima lor”. Duhul Sfânt a întemeiat cea dintâi Biserică a lui Hristos și El a organizat-o.
Biserica este lucrarea Duhului Sfânt. „Din temelie până în vârful Crucii - zice un Sf. Părinte - Biserica este lucrarea Duhului Sfânt”. În acest înțeles zice Sf. Părinte Irineu: „Unde este Biserică, acolo este și Duhul Sfânt; și unde este Duhul Sfânt, acolo se află Biserica și toate darurile”. „Biserica - zice Fericitul Augustin - este casa și cetatea Duhului Sfânt. Sufletul și viața Bisericii este Duhul Sfânt. «Biserica este trupul lui Hristos» (Efes 1, 22). Ceea ce este sufletul pentru corpul omului, aceea este Duhul Sfânt pentru trupul lui Hristos, care este Biserica. Precum nu poate fi corp fără suflet, așa nu poate fi nici Biserică fără Duhul Sfânt. Ceea ce face sufletul în mădularele corpului, aceea face Duhul Sfânt în Biserică. El face Biserica cea vie și lucrătoare” (din învățăturile Fericitului Augustin).
Iisus Mântuitorul a împlinit în lume o întreită chemare: de Învățător, de Preot și de Împărat.
Aceste trei misiuni le împlinește azi Biserica prin lucrarea Duhului Sfânt:
• Predica din Biserică face parte din chemarea învățătoare a Bisericii, face parte din testamentul Mântuitorului: „Mergând, învățați toate neamurile!...”
• Slujbele din Biserică fac parte din chemarea preoțească a Mântuitorului. Aici intră și Jertfa cea mare a Sângelui - Sf. Liturghie - prin care Hristos, „Preotul cel mare”, Se jertfește, răscumpărându-ne din blestemul legii cu scump Sângele Său.
• Chemarea împărătească este preamărirea lui Hristos, Împăratul împăraților, Care ne conduce, prin Duhul Sfânt, spre Împărăția cea Cerească.
În aceste trei chemări se cuprinde taina cea mare a mântuirii neamului omenesc. În aceste trei chemări se cuprind și cele șapte Taine: Botezul, Mirungerea, Cuminecătura, Mărturisirea, Maslul, Preoția și Căsătoria. Cele șapte Taine sunt lucrarea Duhului Sfânt. Fiecare dintre cele șapte Taine este legată de darul și harul Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este administratorul celor șapte Taine. Toate slujbele, toate Tainele, toate lucrările din Biserică sunt lucrarea Duhului Sfânt. „Fără Duh Sfânt - zice un Sf. Părinte - nu există nici predică, nici preot, nici slujbă, nici Taină”.
Biserica este organul prin care lucrează Duhul Sfânt. Preotul este - trebuie să fie - organul prin care lucrează și vorbește Duhul Sfânt. Cu câtă putere lucrează un astfel de preot!
Nu este în lumea aceasta un alt grai mai puternic decât graiul ce-l spune Duhul Sfânt prin predica preotului, din ușa Altarului. Nu este în lumea aceasta un învățător mai puternic decât un preot aprins de focul Duhului Sfânt. Nu este în lumea aceasta o doctorie atât de sfântă și dulce, ca o Taină administrată de Duhul Sfânt.
În misiunea sa, preotul este - trebuie să fie - organul prin care grăiește și lucrează Duhul Sfânt. Un astfel de preot „străpunge inimile” și aduce suflete la picioarele Crucii. În schimb, preotul funcționar nu poate mișca pe nimeni. Predica lui este o predică moartă.
Viața și tăria Bisericii este Duhul Sfânt. Un Sfânt Părinte se ruga pe patul morții astfel: „Doamne, trimite creștinătății Tale pe pământ oameni plini de Duhul Sfânt, trimite Bisericilor Tale oameni plini de Duhul Sfânt!...”.
Vom spune însă îndată și cu apăs că această tărie a Bisericii o ajută și credincioșii ei. Vom spune că toți credincioșii Bisericii trebuie să primească darurile pe care le administrează Duhul Sfânt prin Biserică. „Biserica este trupul lui Hristos” - zice Apostolul Pavel, iar „noi suntem mădularele trupului” (1 Cor 12, 12).
O Biserică va fi vie, tare și lucrătoare când toate „mădularele” ei, când toți membrii ei stau sub revărsarea Duhului Sfânt, așa cum a fost în ziua Cincizecimii. „Au nu știți - zice Ap. Pavel - că voi sunteți casa lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” (1 Cor 3, 16). Când fiecare dintre noi va fi o casă a Duhului Sfânt, ce tare și puternicâ va fi atunci Biserica!
O Biserică vie și lucrătoare va fi atunci când Duhul Sfânt lucrează prin toate „mădularele” ei, sau când toate mădularele ei stau sub revărsarea Duhului Sfânt. „Biserica este trupul lui Hristos”; cum ar putea însă acest trup da înainte, dacă unele dintre mădularele lui sunt amorțite și înțepenite? Aceste mădulare trebuie dezmorțite și trezite!
Mulți - chiar și dintre frații preoți - sunt încă nedumeriți despre rosturile Oastei Domnului. Mare minune! Păi, nu vedeți, voi, fraților preoți, că Oastea Domnului umblă și ea să dezmorțească mădularele Bisericii, ca să avem o Biserică vie, lucrătoare și luptătoare?... Păi, nu vedeți că Oastea Domnului scoate pe oameni din cârciumi și din pierzare și îi redă Bisericii, ca pe unii care „morți erau și au înviat”?!
...Fiecare creștin își are locul său și lumina sa în lucrul cel mare al Evangheliei. Eu mă uit la candelabrul din biserică. Ce predică minunată văd eu în lumânările din acest candelabru! Ele sunt de diferite mărimi; ele sunt aduse de diferiți credincioși, dar toate au același scop și fac aceeași slujbă: luminează.
Uitați-vă din depărtare la un candelabru plin cu lumânări aprinse! Luminile lui se văd „una” singură. Sunt mai multe, diferite lumini, dar ele se văd „una”.
În viața cea creștinească, fiecare creștin își are partea sa de lumină. În Biserica lui Hristos, fiecare creștin își are partea sa de lumină, își are „lumina” sa. Puterea unui creștin se măsoară după lumina ce o revarsă și el în lume. Puterea unei Biserici se măsoară după lumina și căldura pe care le revarsă în lume și în suflete. Puterea unei Biserici sunt și credincioșii ei cei „aprinși” cu focul Duhului Sfânt.
Mulți critică «Lumina Satelor» și «Oastea Domnului». Păi, noi nu știm să fi făcut vreo altă crimă, decât atât că ne-am silit și ne silim să aprindem toate luminile din Biserică. Eu admir silința oamenilor de a-și face biserici noi și frumoase, dar eu aș admira și mai mult năzuința de a-și face și Biserică vie, cercetând-o regulat, cu mic, cu mare, și făcând-o să răsune de cântări, slujbe și rugăciuni. Pe multe locuri țin oamenii la „cinstea” de a avea biserici pompoase, dar, duminica, le afli goale.
Ce lucru grozav este să vezi, duminica, o biserică goală, iar cârciumile și târgurile pline! Și ce lucru tot atât de grozav este să-i vezi pe creștini, duminică dimineața, în biserica lui Hristos, iar după-amiază în „biserica” diavolului, în cârciumă! Oare nu este aceasta o grozavă întristare ce I se aduce Duhului Sfânt?...
Iubiților ostași din Oastea Domnului! Luptați și voi neîncetat pentru întărirea Bisericii lui Hristos! Luptați neîncetat să-i scoateți pe oameni din iadul cârciumilor și al păcatelor, atrăgându-i în Biserica cea vie a lui Hristos!