Dulcea părtășie cu Domnul
Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita
1 - Ca niște picuri de miere cad pe auzul inimii părintești, sunetele dulci ale cuvintelor drăgălașe spuse de copilașii lor.
De dimineața până seara, ar săruta părinții de mii de ori gurița aia scumpă din care tot ar vrea și ar vrea să cadă fără a se mai sătura niciodată, - aceste ciripiri îngerești,
mai frumoase decât orice alt cântec din lume.
Așa dorește Domnul rugăciunile dragostei noastre.
2 - Cele mai frumoase clipe ale dragostei dintre copii și părinții lor, sunt acele din cei câțiva anișori, când își spun și își întreabă unii altora toate lucrurile, cu o dragoste atât de nevinovată,
cu o părtășie atât de deplină,
cu o dorință atât de dulce...
O, dacă așa ar rămâne pe totdeauna părtășia noastră cu Domnul nostru preaiubit!
3 - Prea curând vin anii când copiii crescuți, își găsesc alte iubiri decât cea părintească.
Și încep să spună și să întrebe tot mai puțin și tot mai rar pe părinții lor...
Până când mama sau tatăl pot sta zile întregi - uneori și mai mult, în aceeași casă cu copilul lor - fără ca acesta să le mai spună, sau să-i mai întrebe nimic.
Cine ar fi în stare să poată măsura durerea unei inimi părintești!
4 - Poate fiul său, sau fiica sa atunci să-i dea tatălui sau mamei o pâine mai mare și mai caldă (când arar mai sunt și fii care au măcar această grijă!).
- Sau poate să le dea o haină cât de groasă și un așternut cât de moale,
- dacă niciodată nu-și mai face fiul, ori fiica timp să-i spună sau să-l întrebe nimic pe părintele său bătrân, acesta se va simți tot mai străin și tot mai povară în casa fiului său.
Își va aduce mereu cu durere aminte de dragostea copilului lor din anii când spunea și întreba...
Și va plânge aceasta cu amar în tăcerea închisorii lui plină de gheață, din casa caldă a fiului său...
5 - Poate că îngrijești și tu de hrana și adăpostul părinților bătrâni, dacă ești măcar om!
Sau dacă ești fiară sau demon, nici nu-ți mai pasă sau chiar îți este și rușine, de părinții tăi...
Dar chiar om să fii, și chiar dacă cu o conștiință curată îți îndeplinești datoria de a-ți întreține în condiții omenești pe părinții tăi neputincioși acum,
- o, nu uita că ei mai au nevoie nu numai de pâinea și de căldura casei tale - ci și de tine însuți
de dragostea și de căldura inimii tale.
Dă-le-o aceasta, așa cum ți-au dat-o ei, când tu aveai nevoie de ea.
6 - Fă-ți timp să stai de vorbă cu părinții tăi măcar din când în când.
Fă-ți zilnic timp, dacă poți să le spui ceva sau să-i întrebi ceva, - cu un cuvânt iubitor.
Aceasta îi va face fericiți.
Și nu numai pe ei; ci mai ales pe tine.
7 - Soțule sau soție! - Voi aveți nevoie unul de dragostea celuilalt, mai mult chiar decât de pâinea și de hainele și de banii voștri.
Iubiți-vă cu căldură neschimbată, proaspătă și dulce, unul pe celălalt.
Soțule, iubește-ți soția ta așa cum este ea, - nu aștepta până când va deveni așa cum ai dori tu să devină!
Soție, iubește-ți soțul tău, așa cum este el, până când prin iubire vă veți ajuta să ajungeți și unul și celălalt așa cum trebuie să fiți.
Căci și Hristos ne-a iubit pe noi tot așa. Ne-a iubit cum eram, până vom fi așa cum trebuie să fim, cum ne învață și ne dorește El să ajungem să fim.
8 - Vorbiți mereu întreolaltă și vă întrebați de toate, unul pe celălalt.
Nu lăsați să treacă ceasuri și zile, în care să nu vă spuneți și să nu vă întrebați nimic.
Nu lăsați niciodată să apună soarele peste mânia voastră, ci și când vă mâniați să fie mânia iubirii, care se sfârșește totdeauna repede și cu un sărut dulce.
9 - Cele mai nefericite clipe și cele mai negre rânduri, sunt acelea care vă vin tocmai atunci când nu vă mai spuneți și nu vă mai întrebați nimic unul pe altul.
Dragostea lui Hristos să vă facă să acoperiți totul, să iertați și să uitați totul,
cu o astfel de iubire cum ne-a iertat și El nouă totul
și cum ni le-a uitat și nouă pe toate, Hristos, Preaiubitul nostru Mântuitor.
10 - O, ce grea este inima plină de întristare!
Ce întunecat este prezentul unei astfel de inimi!
Și ce deznădăjduit apare tot viitorul ei!
Nu poate fi o prăbușire mai dureroasă ca aceea a unei inimi care se umple cu întristare.
Într-o astfel de inimă nu mai rămâne nici un locușor cât de mic pentru lumină, pentru nădejde, pentru credință, pentru nimic luminos, limpede și cald.
O inimă plină de întristare este gata să săvârșească cele mai mari greșeli.
Cele mai grele lepădări.
Și cele mai negândite fapte.
Să nu ajungă așa niciodată inima ta!
11 - Domnul Isus a vrut să-i învețe pe întristații Săi și că mai bun este adevărul care umple inima de întristarea mântuitoare, decât minciuna care dă inimii o mângâiere ce aduce pierzarea.
12 - Mai bine să spui omului adevărul asupra stării sale rele și a viitorului său, chiar dacă acest lucru îi va umple pentru moment inima lui de întristare,
- decât scutindu-l de această întristare, să-l lași în necunoștință despre cele ce-l așteaptă.
Sau, și mai rău, să-l mângâi cu nădejdi înșelătoare, că sfârșitul lui poate fi bun, chiar dacă merge spre el pe o cale rea.
13 - Întristarea din partea adevărului lui Dumnezeu ține o clipă, dar bucuria care îi urmează ține toată viața. Adică ține veșnic, - dacă inima ascultă.
Dar și mângâierea din partea minciunii și a amăgirii păcatului, ține tot așa, doar o clipă! - căci ca o clipă este toată viața omului pe pământ,
numai întristarea care îi urmează acestei clipe va fi o osândă veșnică și deznădăjduită.
14 - Fratele meu și sora mea, - să nu te desparți de acela care te întristează pe o clipă, tocmai pentru ca să te poți bucura de o fericire veșnică!
Ci mai degrabă teme-te și te depărtează cu groază și cu grabă, de acela care te bucură acum o clipă cu o umblare păcătoasă, tocmai spre a te arunca apoi în nefericirea și în chinul cel veșnic.
15 - Nu te despărți de Domnul Isus pentru că umblarea cu El ți-ar primejdui acum viața ta, sau libertatea ta, sau serviciul tău, sau liniștea ta trupească. Fiindcă mai scumpă este mântuirea ta veșnică decât fiecare din acestea, - și chiar decât toate la un loc.
Ci rămâi lângă Hristos, gata fiind chiar și să renunți la toate pentru El. Căci dacă ai fi gata de acestea - fii sigur că El nu ți le va lua,
dar îți va da împreună cu ele și viața și dragostea Lui cea veșnică. Tocmai pentru că ai dovedit că ai fost în stare să-L prețuiești pe El mai presus decât pe toate celelalte.
16 - Fratele meu, sora mea, - să nu vi se umple inima de întristare pentru că ați pierdut ceva din pricină că ați fost credincioși față de dragostea pentru Hristos,
ori din pricina mânuirii Cuvântului Său!
Are Domnul grijă să vă despăgubească mult mai mult, pentru tot ce-ați pățit sau ați fi jertfit din pricina Numelui Său (Luca 18, 29-30).
Dacă n-ați văzut încă aceasta, o veți vedea sigur.
Numai așteptați cu răbdare și cu încredere ceasul și felul lui Dumnezeu.
17 - Anii tăi „pierduți” pentru Hristos, sunt cei mai cu adevărat câștigați ani din viața ta.
Numai să fi fost „pierduți” în chip frumos, înalt, vrednic și folositor, cu adevărat pentru Numele lui Isus,
și pentru cauza Lui.
18 - Banii „pierduți” pentru că ai mers acolo unde era Hristos,
sau pentru că ai spus sau ai ascultat Cuvântul Lui,
- sunt cei mai cu folos cheltuiți bani din viața ta.
Poate că tot ce ai cheltuit în viață până la aceștia i-ai pierdut. Și numai acești bani „pierduți” pentru Hristos - sunt cu adevărat singurul câștig pe care ți l-ai strâns spre viața veșnică...
19 - Să nu vi se umple inima de întristare, nici când auziți niște vești rele.
Nu vă temeți de ele. Priviți la Hristos sub a cărui putere sunt toate lucrurile, toate vremurile și toate stăpânirile (Filipeni 3, 21).
Priviți la Hristos și aveți nădejde, că în Mâna Lui sunt și vrăjmașii și întâmplările.
Și dacă Îl iubiți pe El, fiți siguri că nimic nu vă va fi spre rău, ci toate numai spre bine.
20 - La Înălțarea Mântuitorului de pe pământ la Cer, Lucrarea văzută a Fiului se sfârșea.
Trebuia să înceapă Lucrarea văzută a Duhului Sfânt.
Căci după cum Tatăl predase Lucrarea Mântuirii în Mâinile Fiului, așa acum și Fiul trebuia s-o predea în Mâinile Sfântului Duh.
O, ce minunată e Înțelepciunea Ta Doamne!
Slavă veșnică Ție.
Amin.