Dulcea părtăşie cu Domnul
Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita
1 - Ca nişte picuri de miere cad pe auzul inimii părinteşti, sunetele dulci ale cuvintelor drăgălaşe spuse de copilaşii lor.
De dimineaţa până seara, ar săruta părinţii de mii de ori guriţa aia scumpă din care tot ar vrea şi ar vrea să cadă fără a se mai sătura niciodată, - aceste ciripiri îngereşti,
mai frumoase decât orice alt cântec din lume.
Aşa doreşte Domnul rugăciunile dragostei noastre.
2 - Cele mai frumoase clipe ale dragostei dintre copii şi părinţii lor, sunt acele din cei câţiva anişori, când îşi spun şi îşi întreabă unii altora toate lucrurile, cu o dragoste atât de nevinovată,
cu o părtăşie atât de deplină,
cu o dorinţă atât de dulce...
O, dacă aşa ar rămâne pe totdeauna părtăşia noastră cu Domnul nostru preaiubit!
3 - Prea curând vin anii când copiii crescuţi, îşi găsesc alte iubiri decât cea părintească.
Şi încep să spună şi să întrebe tot mai puţin şi tot mai rar pe părinţii lor...
Până când mama sau tatăl pot sta zile întregi - uneori şi mai mult, în aceeaşi casă cu copilul lor - fără ca acesta să le mai spună, sau să-i mai întrebe nimic.
Cine ar fi în stare să poată măsura durerea unei inimi părinteşti!
4 - Poate fiul său, sau fiica sa atunci să-i dea tatălui sau mamei o pâine mai mare şi mai caldă (când arar mai sunt şi fii care au măcar această grijă!).
- Sau poate să le dea o haină cât de groasă şi un aşternut cât de moale,
- dacă niciodată nu-şi mai face fiul, ori fiica timp să-i spună sau să-l întrebe nimic pe părintele său bătrân, acesta se va simţi tot mai străin şi tot mai povară în casa fiului său.
Îşi va aduce mereu cu durere aminte de dragostea copilului lor din anii când spunea şi întreba...
Şi va plânge aceasta cu amar în tăcerea închisorii lui plină de gheaţă, din casa caldă a fiului său...
5 - Poate că îngrijeşti şi tu de hrana şi adăpostul părinţilor bătrâni, dacă eşti măcar om!
Sau dacă eşti fiară sau demon, nici nu-ţi mai pasă sau chiar îţi este şi ruşine, de părinţii tăi...
Dar chiar om să fii, şi chiar dacă cu o conştiinţă curată îţi îndeplineşti datoria de a-ţi întreţine în condiţii omeneşti pe părinţii tăi neputincioşi acum,
- o, nu uita că ei mai au nevoie nu numai de pâinea şi de căldura casei tale - ci şi de tine însuţi
de dragostea şi de căldura inimii tale.
Dă-le-o aceasta, aşa cum ţi-au dat-o ei, când tu aveai nevoie de ea.
6 - Fă-ţi timp să stai de vorbă cu părinţii tăi măcar din când în când.
Fă-ţi zilnic timp, dacă poţi să le spui ceva sau să-i întrebi ceva, - cu un cuvânt iubitor.
Aceasta îi va face fericiţi.
Şi nu numai pe ei; ci mai ales pe tine.
7 - Soţule sau soţie! - Voi aveţi nevoie unul de dragostea celuilalt, mai mult chiar decât de pâinea şi de hainele şi de banii voştri.
Iubiţi-vă cu căldură neschimbată, proaspătă şi dulce, unul pe celălalt.
Soţule, iubeşte-ţi soţia ta aşa cum este ea, - nu aştepta până când va deveni aşa cum ai dori tu să devină!
Soţie, iubeşte-ţi soţul tău, aşa cum este el, până când prin iubire vă veţi ajuta să ajungeţi şi unul şi celălalt aşa cum trebuie să fiţi.
Căci şi Hristos ne-a iubit pe noi tot aşa. Ne-a iubit cum eram, până vom fi aşa cum trebuie să fim, cum ne învaţă şi ne doreşte El să ajungem să fim.
8 - Vorbiţi mereu întreolaltă şi vă întrebaţi de toate, unul pe celălalt.
Nu lăsaţi să treacă ceasuri şi zile, în care să nu vă spuneţi şi să nu vă întrebaţi nimic.
Nu lăsaţi niciodată să apună soarele peste mânia voastră, ci şi când vă mâniaţi să fie mânia iubirii, care se sfârşeşte totdeauna repede şi cu un sărut dulce.
9 - Cele mai nefericite clipe şi cele mai negre rânduri, sunt acelea care vă vin tocmai atunci când nu vă mai spuneţi şi nu vă mai întrebaţi nimic unul pe altul.
Dragostea lui Hristos să vă facă să acoperiţi totul, să iertaţi şi să uitaţi totul,
cu o astfel de iubire cum ne-a iertat şi El nouă totul
şi cum ni le-a uitat şi nouă pe toate, Hristos, Preaiubitul nostru Mântuitor.
10 - O, ce grea este inima plină de întristare!
Ce întunecat este prezentul unei astfel de inimi!
Şi ce deznădăjduit apare tot viitorul ei!
Nu poate fi o prăbuşire mai dureroasă ca aceea a unei inimi care se umple cu întristare.
Într-o astfel de inimă nu mai rămâne nici un locuşor cât de mic pentru lumină, pentru nădejde, pentru credinţă, pentru nimic luminos, limpede şi cald.
O inimă plină de întristare este gata să săvârşească cele mai mari greşeli.
Cele mai grele lepădări.
Şi cele mai negândite fapte.
Să nu ajungă aşa niciodată inima ta!
11 - Domnul Isus a vrut să-i înveţe pe întristaţii Săi şi că mai bun este adevărul care umple inima de întristarea mântuitoare, decât minciuna care dă inimii o mângâiere ce aduce pierzarea.
12 - Mai bine să spui omului adevărul asupra stării sale rele şi a viitorului său, chiar dacă acest lucru îi va umple pentru moment inima lui de întristare,
- decât scutindu-l de această întristare, să-l laşi în necunoştinţă despre cele ce-l aşteaptă.
Sau, şi mai rău, să-l mângâi cu nădejdi înşelătoare, că sfârşitul lui poate fi bun, chiar dacă merge spre el pe o cale rea.
13 - Întristarea din partea adevărului lui Dumnezeu ţine o clipă, dar bucuria care îi urmează ţine toată viaţa. Adică ţine veşnic, - dacă inima ascultă.
Dar şi mângâierea din partea minciunii şi a amăgirii păcatului, ţine tot aşa, doar o clipă! - căci ca o clipă este toată viaţa omului pe pământ,
numai întristarea care îi urmează acestei clipe va fi o osândă veşnică şi deznădăjduită.
14 - Fratele meu şi sora mea, - să nu te desparţi de acela care te întristează pe o clipă, tocmai pentru ca să te poţi bucura de o fericire veşnică!
Ci mai degrabă teme-te şi te depărtează cu groază şi cu grabă, de acela care te bucură acum o clipă cu o umblare păcătoasă, tocmai spre a te arunca apoi în nefericirea şi în chinul cel veşnic.
15 - Nu te despărţi de Domnul Isus pentru că umblarea cu El ţi-ar primejdui acum viaţa ta, sau libertatea ta, sau serviciul tău, sau liniştea ta trupească. Fiindcă mai scumpă este mântuirea ta veşnică decât fiecare din acestea, - şi chiar decât toate la un loc.
Ci rămâi lângă Hristos, gata fiind chiar şi să renunţi la toate pentru El. Căci dacă ai fi gata de acestea - fii sigur că El nu ţi le va lua,
dar îţi va da împreună cu ele şi viaţa şi dragostea Lui cea veşnică. Tocmai pentru că ai dovedit că ai fost în stare să-L preţuieşti pe El mai presus decât pe toate celelalte.
16 - Fratele meu, sora mea, - să nu vi se umple inima de întristare pentru că aţi pierdut ceva din pricină că aţi fost credincioşi faţă de dragostea pentru Hristos,
ori din pricina mânuirii Cuvântului Său!
Are Domnul grijă să vă despăgubească mult mai mult, pentru tot ce-aţi păţit sau aţi fi jertfit din pricina Numelui Său (Luca 18, 29-30).
Dacă n-aţi văzut încă aceasta, o veţi vedea sigur.
Numai aşteptaţi cu răbdare şi cu încredere ceasul şi felul lui Dumnezeu.
17 - Anii tăi „pierduţi” pentru Hristos, sunt cei mai cu adevărat câştigaţi ani din viaţa ta.
Numai să fi fost „pierduţi” în chip frumos, înalt, vrednic şi folositor, cu adevărat pentru Numele lui Isus,
şi pentru cauza Lui.
18 - Banii „pierduţi” pentru că ai mers acolo unde era Hristos,
sau pentru că ai spus sau ai ascultat Cuvântul Lui,
- sunt cei mai cu folos cheltuiţi bani din viaţa ta.
Poate că tot ce ai cheltuit în viaţă până la aceştia i-ai pierdut. Şi numai aceşti bani „pierduţi” pentru Hristos - sunt cu adevărat singurul câştig pe care ţi l-ai strâns spre viaţa veşnică...
19 - Să nu vi se umple inima de întristare, nici când auziţi nişte veşti rele.
Nu vă temeţi de ele. Priviţi la Hristos sub a cărui putere sunt toate lucrurile, toate vremurile şi toate stăpânirile (Filipeni 3, 21).
Priviţi la Hristos şi aveţi nădejde, că în Mâna Lui sunt şi vrăjmaşii şi întâmplările.
Şi dacă Îl iubiţi pe El, fiţi siguri că nimic nu vă va fi spre rău, ci toate numai spre bine.
20 - La Înălţarea Mântuitorului de pe pământ la Cer, Lucrarea văzută a Fiului se sfârşea.
Trebuia să înceapă Lucrarea văzută a Duhului Sfânt.
Căci după cum Tatăl predase Lucrarea Mântuirii în Mâinile Fiului, aşa acum şi Fiul trebuia s-o predea în Mâinile Sfântului Duh.
O, ce minunată e Înţelepciunea Ta Doamne!
Slavă veşnică Ţie.
Amin.