Dulcea Ta cunoaștere

1 - Preaiubitule, Tu ai Semnul Tău veșnic după care Te voi recunoaște eu.

2 - Și eu semnul după care mă vei recunoaște Tu,

dintre oricâte mii.

3 - Acest semn al amândurora este neprihănirea.

4 - Dragoste mai pot avea uneori și alții;

milă, bunătate, blândețe, înțelepciune - la fel.

Dar neprihănire nu ai decât Tu și acela care poate fi asemeni Duhului Tău.

5 - Neprihănirea este puterea și semnul tuturor celorlalte virtuți. Nici una din ele nu are vreo frumusețe sau vreun preț, fără ea.

(Neprihănirea este puterea și semnul tuturor celorlalte virtuți).

6 - Eu pot lucra pentru Dumnezeul meu oricât

pot face pentru semenii mei orice

și pot avea pentru acestea orice talant, -

dar dacă n-am neprihănirea adevărată și nu mi le îmbrac toate în veșmântul ei minunat, tot ce fac nu prețuiește nimic.

7 - Înaintea oamenilor eu pot părea cât de înalt.

Chiar și înaintea mea însumi pot părea la fel, deși nimeni decât Tine nu-mi cunoaște adevărul din inima mea atât de bine ca mine însumi.

8 - Dar Tu care mă cunoști mai bine decât m-aș cunoaște eu, dacă Tu Preaiubitule, nu poți vedea peste tot ce am și peste tot ce fac eu, semnul Tău, adică neprihănirea Ta desăvârșită și curată, atunci pot fi orice și pot face oricât - totul este zadarnic.

9 - Mediul și anturajul este câmpul de luptă și de lucru

unde luptă și rodește

unde biruie sau cade

sufletul.

10 - Nu există pentru neprihănire, nepăgubitor nici un compromis cu păcatul.

11 - Toate celelalte virtuți mai pot conviețui uneori în vreun fel cu păcatul. Numai neprihănirea nu poate conviețui cu el în nici un fel și nici o măsură.

12 - Dragostea mai poate uneori acoperi păcatul

mila îl mai poate tolera

bunătatea îl mai poate îngădui - neprihănirea însă nu.

13 - Blândețea îl mai poate înțelege

răbdarea mai poate să tacă

smerenia mai poate să-l sufere - neprihănirea însă nu.

14 - Nădejdea îl poate deplânge

credința poate lupta cu el, -

- dar neprihănirea nu-i poate suferi nici o apropiere a lui. Neprihănirea pleacă îndată ce simte numai apropierea blestemată a sufletului de păcat.

15 - Scump Prieten al Tinereții mele, cum oare am putut eu avea cândva o stare atât de înaltă încât nici să nu mă gândesc la păcat?

16 - Era lângă mine, îmi striga numele, îmi făcea semne, îmi șoptea lingușitor - dar eu nici nu-l vedeam, nici nu-l auzeam, ca și cum nici n-ar fi existat!

17 - Ce minunat era paradisul meu când a apărut șarpele.

18 - Până atunci mă învârtisem atâția ani minunați și frumoși pe lângă pomul ispitei, fără să pot nici măcar gândi că în el ar putea fi vreun rod atrăgător pentru mine.

19 - Pofta neîngăduită îmi era cu desăvârșire necunoscută.

20 - O, ce frumos trebuie să-Ți fi apărut Ție atunci peste mine Semnul Tău

și ce dulci roade părtășiei mele.

21 - Sufletul meu tânjește de dor și acum după acel minunat Paradis fără pomul cu șarpe.

22 - Redă-mi-l iarăși Isuse, Tu Singurul care mi-l poți,

încă odată!

Amin.