Dulcea Ta cunoaştere
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Preaiubitule, Tu ai Semnul Tău veşnic după care Te voi recunoaşte eu.
2 - Şi eu semnul după care mă vei recunoaşte Tu,
dintre oricâte mii.
3 - Acest semn al amândurora este neprihănirea.
4 - Dragostea mai poate avea uneori şi alţii;
milă, bunătate, blândeţe, înţelepciune - la fel.
Dar neprihănire nu ai decât Tu şi acela care poate fi asemeni Duhului Tău.
5 - Neprihănirea este puterea şi semnul tuturor celorlalte virtuţi. Nici una din ele nu are vreo frumuseţe sau vreun preţ, fără ea.
(Neprihănirea este puterea şi semnul tuturor celorlalte virtuţi).
6 - Eu pot lucra pentru Dumnezeul meu oricât
pot face pentru semenii mei orice
şi pot avea pentru acestea orice talant, -
dar dacă n-am neprihănirea adevărată şi nu mi le îmbrac toate în veşmântul ei minunat, tot ce fac nu preţuieşte nimic.
7 - Înaintea oamenilor eu pot părea cât de înalt.
Chiar şi înaintea mea însumi pot părea la fel, deşi nimeni decât Tine nu-mi cunoaşte adevărul din inima mea atât de bine ca mine însumi.
8 - Dar Tu care mă cunoşti mai bine decât m-aş cunoaşte eu, dacă Tu Preaiubitule, nu poţi vedea peste tot ce am şi peste tot ce fac eu, semnul Tău, adică neprihănirea Ta desăvârşită şi curată, atunci pot fi orice şi pot face oricât - totul este zadarnic.
9 - Mediul şi anturajul este câmpul de luptă şi de lucru
unde luptă şi rodeşte
unde biruie sau cade
sufletul.
10 - Nu există pentru neprihănire, nepăgubitor nici un compromis cu păcatul.
11 - Toate celelalte virtuţi mai pot convieţui uneori în vreun fel cu păcatul. Numai neprihănirea nu poate convieţui cu el în nici un fel şi nici o măsură.
12 - Dragostea mai poate uneori acoperi păcatul
mila îl mai poate tolera
bunătatea îl mai poate îngădui - neprihănirea însă nu.
13 - Blândeţea îl mai poate înţelege
răbdarea mai poate să tacă
smerenia mai poate să-l sufere - neprihănirea însă nu.
14 - Nădejdea îl poate deplânge
credinţa poate lupta cu el, -
- dar neprihănirea nu-i poate suferi nici o apropiere a lui. Neprihănirea pleacă îndată ce simte numai apropierea blestemată a sufletului de păcat.
15 - Scump Prieten al Tinereţii mele, cum oare am putut eu avea cândva o stare atât de înaltă încât nici să nu mă gândesc la păcat?
16 - Era lângă mine, îmi striga numele, îmi făcea semne, îmi şoptea linguşitor - dar eu nici nu-l vedeam, nici nu-l auzeam, ca şi cum nici n-ar fi existat!
17 - Ce minunat era paradisul meu când a apărut şarpele.
18 - Până atunci mă învârtisem atâţia ani minunaţi şi frumoşi pe lângă pomul ispitei, fără să pot nici măcar gândi că în el ar putea fi vreun rod atrăgător pentru mine.
19 - Pofta neîngăduită îmi era cu desăvârşire necunoscută.
20 - O, ce frumos trebuie să-Ţi fi apărut Ţie atunci peste mine Semnul Tău
şi ce dulci roade părtăşiei mele.
21 - Sufletul meu tânjeşte de dor şi acum după acel minunat Paradis fără pomul cu şarpe.
22 - Redă-mi-l iarăşi Isuse, Tu Singurul care mi-l poţi,
încă odată!
Amin.