După ce a spus aceste vorbe, s-a dus şi a chemat în taină pe soră-sa Maria, şi i-a zis: A venit Învăţătorul şi te cheamă.
Toată taina izbânzilor în luptele noastre şi a roadelor în ostenelile noastre
şi a câştigării de suflete pentru Hristos la propovăduirea noastră, stă în încredinţarea vie pe care o avem, (sau n-o avem) în noi înşine, despre Adevărul lui Hristos.
Dacă noi pornim să chemăm sufletele la Hristos fără ca mai înainte să fi stat în rugăciune în faţa Lui,
şi fără a fi căpătat un adânc respect şi o adâncă încredinţare, despre Dumnezeirea Lui
şi despre Viaţa şi Învierea Sa,
şi despre Puterea şi harul Jertfei Sale mântuitoare
şi despre cutremurătoarea apropiere a Judecăţii şi a Dreptăţii Lui,
şi despre faptul că tot ce spune Cuvântul Său este întocmai şi întru totul aşa,
- atunci ce rezultat am mai putea aştepta noi la chemările noastre? Fără încredinţarea că totul e în zadar.
Cum să-i putem noi face pe alţii să ne creadă, când noi înşine nu credem cu adevărat?
Cum să-i putem convinge pe alţii, dacă noi înşine nu suntem încă pe deplin convinşi?
Şi cum să-i aducem la credinţă pe cei chemaţi, dacă noi înşine nu vorbim ca unii care am văzut cu ochii noştri şi am trăit cu inima noastră harul ceresc al părtăşiei cu Hristos?
O, ce mare nesocotinţă dovedesc cei care merg să cheme pe alţii la Hristos, fără ca mai înainte ei înşişi să fi venit la El.
Nu numai de câtă zădărnicie şi de câtă răspundere este plină o astfel de slujbă!
Luarea unei astfel de răspunderi este tot aşa de vinovată înaintea lui Dumnezeu ca luarea în deşert a Numelui Său (Exod 20, 7),
De aceea şi roadele practice a acestui fel de predicare, sunt numai de plâns şi de osândit...
Dar ce slujbă fericită fac pentru Hristos şi pentru suflete, acei fericiţi şi binecuvântaţi trimeşi ai lui Dumnezeu care merg şi cheamă pe ai lor şi pe alţii la Hristos, numai după ce mai întâi, ei înşişi au fost la El,
ei înşişi au ascultat întâi cu credinţă Cuvintele Domnului Isus.
S-au convins ei înşişi întâi despre adevărurile Vieţii şi ale Învierii Lui.
Şi au pornit apoi spre alţii cu o nestrămutată credinţă în Dumnezeirea Lui şi în credincioşia făgăduinţelor Sale...
Pe urmele acestora vor veni totdeauna la Hristos nu numai surorile lor, vor învia nu numai fraţii lor, şi se vor închina primindu-L cu osanale pe Hristos nu numai cei apropiaţi ai lor,
- ci încă mult mai mulţi, multe cetăţi şi multe popoare. Îl vor binecuvânta pe Dumnezeu prin el şi pentru el.
Ce minunată slujbă a făcut şi de data aceasta minunata noastră soră Marta!
Ce frumoasă dovadă de adevărată credinţă a arătat ea,
şi ce curată datorie de conştiinţă şi-a împlinit, mergând mai întâi la sora ei spunându-i: Hristos te cheamă!...
Dacă ea s-a bucurat de întâlnirea cu Dumnezeu,
dacă ea a căpătat lângă Domnul cele mai dulci şi mai puternice încredinţări,
dacă ea a simţit cea mai mare bucurie şi mângâiere în cuvintele şi în părtăşia cu Domnul,
atunci ea n-a păstrat numai pentru sine aceste binecuvântări Dumnezeieşti,
ci cu inima plină de bucurie, cu faţa plină de strălucire, cu cuvântul tremurând de credinţă, s-a dus la sora ei şi la cei care erau împreună cu ea - şi le-a spus despre venirea şi despre chemarea Domnului.
Suflete al meu, niciodată să nu mergi la ai tăi sau la străini fără o inimă plină de bucurie,
nici în casa ta sau în ale altora,
nici să chemi pe ai tăi sau pe alţii,
- decât cu o inimă, cu o faţă şi cu un glas cum a avut această femeie Marta, atunci când toată fiinţa ei era lumină, putere, încredinţare...
Slavă Ţie Mare Putere a lui Dumnezeu!
Slavă Ţie Veşnică înţelepciune a lui Hristos.
Slavă Ţie har al Duhului Sfânt.
Căci numai această minune poate face pe nişte fiinţe slabe şi nepregătite, în stare de fapte aşa de mari şi de o slujbă atât de binecuvântată, cum le-a făcut.
Dumnezeule Strălucit, care ai nevoie de trimişi străluciţi, pentru Vestea, pentru venirea şi pentru chemarea Ta cea strălucită,
Te rugăm, îmbracă-i pe toţi cei care sunt puşi să-i cheme pe alţii la Tine, într-o astfel de strălucită încredinţare.
Nu-i lăsa pe nici unii să plece la slujba chemării, până când mai înainte n-au fost în faţa Ta,
până când n-au căpătat puternica credinţă, neclintita încredinţare şi strălucita bucurie a Adevărului Tău.
Şi numai astfel să vorbească acelora pe care îi cheamă, pentru ca ei să-i asculte îndată şi să pornească.
Iar pe cei care au harul să audă pe astfel de trimişi, fă-i să înţeleagă că Tu Însuţi îi chemi prin ei,
şi să nu rămână nepăsători faţă de chemarea Ta nici unul din ei.
Amin.
+
Fiecare vrea să creadă, numai ce-ar vrea el, să fie
însă foarte-ades aceasta este-o înşelătorie.